Mami va ureaza "La Multi Ani!" (01.01.2012)

Mami, pisica batrana culeasa dintr-o mizerie de nedescris, care toata viata, 8 sau 11 ani cati o avea, ca nu se stie sigur, a trait pe langa un bloc, adapostindu-se in subsol si facand randuri peste randuri de pui. Un bloc in care traiesc zeci de oameni, dar nimeni nu s-a gandit sa-i faca un bine, macar s-o castreze daca nu s-o ia in casa.

Mami, pentru care nu gaseam  nicaieri un coltisor unde sa-si petreaca linistita restul zilelor, putine cate o mai avea. I-ar fi placut la curte, pentru ca a trait in libertate toata viata. N-a aparut nici o oferta rezonabila, asa ca am tinut-o la mine, chiar daca asta insemna aglomeratie mai mare si in primul rand un loc in minus disponibil pentru urgentele viitoare.

Mami, cu intelepciune si bun-simt, a acceptat sa traiasca pasnic, in comun cu mai multe pisici, altele decat cele cu care era obisnuita. I-am spus ca doar asa poate ramane la mine, si a inteles. Ii lipseste libertatea, dar a inteles si asta. Ii dau des iarba, si o miroase mult-mult inainte s-o manance.

E foarte cuminte. Isi petrece zilele pe perna ei, acum mutata in spatele sobei calde. Cand apare vreo pata de soare pe covor, se duce si se intinde acolo. Cand ploua, se duce la geam, miroase ploaia, clatina din cap si se intoarce la perna ei, unde se face covrig si se culca. Stie bine ce e ploaia si cu siguranta tine minte si ca iarna e frig. Mai bine zis, ERA frig, pentru ca acum nu mai are grija asta. 

Ii place mancarea gatita. Ii place mai mult sa manance din punga decat din farfurie, pentru ca toata viata a mancat din pungi aruncate jos de pe la geamuri. 

Apoi, pentru ca toata viata a avut pui, de care a avut mare grija, s-a ocupat si de tot puietul care mi-a trecut prin casa. Cand erau mici ii lasa sa suga, cand mai cresteau ii invata sa se joace, statea cu ochii pe ei sa nu faca prostii, ii striga daca se indepartau (iar ei, evident, se faceau ca n-o aud :-D) si-i chema la masa, daca i se parea ca i-am adus ceva bun. Si acum ii accepta pe pisoii mai tinerei sa vina gramada peste ea si sa-i doarma in culcus.Se si joaca cu ei, in special seara, cand invie, cat e ea de batrana. 

E drept ca cel mai mult ii place sa ma joc eu cu ea, cu siretul pe care-l vaneaza de luni de zile si tot nu s-a plictisit, dar stie ca sunt ocupata si nu indrazneste sa ma cheme ea la joaca. E bine oricand cand pot eu. 

Pentru ca isi cunoaste locul si nu vrea sa deranjeze. Niciodata n-am avut senzatia ca ma impiedic de ea, cum se intampla cu restul hergheliei. Nu le taie calea nici pisicilor "stapane", desi ele, rautacioase, o mai scuipa. Nu vine gramada in dormitor, ca obraznicii cei mici. Nu cere sa fie mangaiata, dar ii face mare placere s-o dezmierd si scapa cate un rr scurt, de satisfactie. Nu cere nimic, dar multumeste pentru tot. In fiecare zi. Iar eu inteleg, si-i spun ca inteleg. Ii vorbesc, si o laud, si-o dezmierd. In fiecare zi, pentru cate zile o mai avea ea. Pentru ca asa ma simt OM, si dorm mai bine noaptea.

 

Goodbye, Foie Gras (28.12.2011)

Din pacate povestea lui Foie Gras se termina aici.

A scapat cu viata cand a cazut din cuib, mic si fara pene, in august 2010.

A scapat cu viata cand a facut variola.

A scapat cu viata in septembrie, cand s-a incurcat in niste fire de la un sac de rafie, in curte, si si-a taiat gatul de jur imprejur. Atunci chiar am crezut ca moare, ii statea pielea desprinsa de pe gat ca o gluga, rana era imensa si nici un veterinar nu se baga sa anestezieze si sa coasa un porumbel. Vreo doua saptamani l-am tinut in casa, la adapost de praf si muste, cu vitamine si cu unguent cu propolis si galbenele. Si, incredibil, pielea s-a refacut, ba mai mult decat atat, in vreo doua luni i-au crescut si pene prin pielea noua. 

De cand s-a lasat frigul, dimineata il scoteam afara in curte si seara il bagam in subsol, la caldura. Dar pe 28 decembrie seara nu l-am mai gasit, nicaieri. Si nici urme de pene prin curte. L-am cautat in tot cartierul si i-am pus anunturi. Nu stiu daca i-a lasat cineva poarta deschisa si a iesit ca prostul, nu stiu daca l-o fi gasit zburatul din senin, nu stiu daca n-a plecat vreo mâță cu el in gura. 

Inca ma mai uit dupa el prin cartier, dar deja nu mai cred ca-l gasesc. Atat i-a fost sa fie, in conditiile pe care i le-am oferit eu.

Noël, dupa 1 an (25.12.2011)

Noël, Noelușul meu cuminte si sperios.

Am tot incercat sa-i gasesc adoptatori. Oameni seriosi, echilibrati, linistiti si cu rabdare, care sa nu-l sperie mai tare. O data chiar am si gasit un cuplu de care mi-a placut mult, si cred ca si lui i-ar fi placut sa ramana acolo, dar El avea alergie la pisici si nu stia... asa ca Noelușul s-a intors la mine. L-am mai dus si la Obor, toata vara, in multe sambete, sperand ca va veni cineva potrivit care sa si-l doreasca. Nu s-a intamplat. Singurul rezultat a fost ca, de atunci incoace, Noël se ascunde cand ma vede ca intru in casa incaltata. Probabil asociaza ideile si crede ca-l duc iar la Obor ca sa-l dau. 

Nu ma mai indur sa-l dau, dupa ce l-am tinut un an de zile. E cuminte si simtit, e prietenul lui Oluf si al lui Benni, are grija de pisoii mai mici ca el, il iubeste pe unchiul Tibi si ma iubeste si pe mine. Al meu o sa ramana. 

Porumbel cu aripa rupta (08.12.2011)

Unul dintre porumbeii care vin sa manance la mine pe geam a aparut intr-o zi jos in curte, schiopata si nu mai zbura. A trebuit sa-l fugaresc un pic pana l-am prins, dar acum e la regim de repaus si ingrasare intr-o cusca, la mine in subsol, singurul loc la caldura dar fara pisici.

Nu-i place sa stea captiv, asa ca-i urez sa se vindece cat mai repede. In clipa in care ma convinge ca poate zbura iar, ii dau drumul. Oricum, stie unde sa vina la masa. 

Benni - update (12.2011)

Benni e unul dintre cei doi sugari abandonati in februarie. Surioara lui a murit pe neasteptate cand implinise vreo sase saptamani. N-au stiut doctorii sa-mi spuna exact ce-a avut, s-a stins in mai putin de o zi. 

Benni in schimb a crescut mare si, daca la inceput a fost orfan, pe la vreo luna s-a trezit cu doua dadace pisicesti, Mami si Noel.

De Mami nu ma mira, doar toata viata ei a avut grija de pisoi mici. Dar grija si delicatetea lui Noel m-au mirat, pentru ca nu te astepti la asa ceva de la un motanel zapacit de cinci luni... Noelushul cel intelept. 

Benni a implinit 10 luni. S-a facut mâțilandru mare, e slabanog si se lungeste, face pe victima si cerseste sa fie luat in brate. E vorbaret, asa cum sunt mai toate pisicile care ajung pe mana mea :-)  A avut cateva cereri de adoptie, dar toate cu hibe, si pana la urma e tot la mine. Tare as vrea sa-l vad cat mai curand la casa lui...

Oluf, dupa 1 an (09.11.2011)

Oluf , pisoiul atat de salbatic incat a trebuit sa-i dau nume de viking.

O saptamana n-a iesit din camaruta unde-l cazasem si, daca intram eu, ori se izbea de toti peretii, ori mi-ar fi sarit in cap sa ma invete minte. 

Nu i-a fost usor. Am lucrat cu el in fiecare zi, cu rabdare. Uneori vedeam o farama de progres de la o zi la alta, alteori nu vedeam nimic timp de cateva zile bune, si ma apuca disperarea. Ajunsesem sa vorbesc cu el si sa-l rog sa-mi spuna ce-si doreste, pentru ca eu am sa fac exact cum vrea el. Ii spuneam ca, daca vrea inapoi in blocul parasit, il duc, dar sa nu uite ca e frig afara, si iar o sa fie singur si speriat. Il rugam sa se mai gandeasca, si sa incerce totusi, macar putin, sa vada cum e sa fii pisic al cuiva, sa vada daca nu cumva i-ar placea sa-l mangai... Dar el, nimic, la inceput. 

Pisicile celelalte l-au invatat ce-s alea jucariile si cat de distractiv e sa dai cu labuta in ele. 

Dupa vreo 10 zile, iesea din ascunzatoare sa se joace cu celelalte pisici, dar cand ma vedea, ma scuipa si fugea sa se ascunda la loc. Dupa vreo luna si jumatate, am reusit sa-l fac sa-mi manance din palma, dar atat. 

Am continuat sa lucrez cu el zi de zi. Deja trecuse atata timp, si el tot nu dadea semne ca s-ar domestici vreodata intr-atat incat sa fie adoptabil. E drept ca nu se mai ascundea si manca din palma, dar nu puteam pune mana pe el si, mai grav, nu torcea. Cred ca n-a tors nici macar o data in trei luni.
  

Dar intr-o buna zi s-a intamplat minunea si m-a lasat sa-l mangai, intai o clipa, pe urma tot mai mult, intai preferabil pe intuneric (cand el se furisa in pat si eu ma faceam ca nu m-am prins, dar "din greseala" intindeam mana si-l atingeam), pe urma si ziua-n amiaza mare. 

Minunea:

Iar azi? Azi Oluf e un motan prostovan, care atunci cand vin acasa ma intampina la usa cu SPATELE si coada in sus, sa-l mangai, cand toti ceilalti pisici ma intampina cu CAPUL (am inceput sa-l ating intai de la coada, si el probabil asa crede, ca acolo trebuie mangaiat mai intai), noaptea face tot posibilul sa mi se strecoare in pat (unde e competitie destul de mare) si toarce de rupe, dimineata cand ma trezesc face misto de mine si, in clipa in care m-am ridicat de pe perna, vine si se tranteste el, e vorbaret, e jucaus, se intelege bine cu ceilalti. In schimb, nu se obisnuieste decat greu cu persoane straine, nu se lasa niciodata luat in brate si unghiile am reusit sa i le tai o singura data, cand era tranchilizat dupa castrare. Dar pentru mine e un motan normal si sunt in stare sa ma inteleg cu el. Nici nu mai incerc sa-l dau spre adoptie. Ii place la mine si la mine o sa ramana cate zile o avea.

Mitts (08.08.2011)

Mitts, pentru ca are manusi albe. Initial am vrut sa-i spun Henri Coa(n)da, pentru ca si el e aviator, ca fratele lui, Tavi. Cazut si el, da, de pe deja celebra terasa a unei vecine.

E un grasunel cuminte, vine la mangaiat cand are el chef, se pune cu burtica in sus si toarce. Asteapta si el sa-l doreasca cineva si sa ajunga la casa lui. Ii place la mine, nu-i vorba, dar eu deja am depasit cota rezonabila de pisici in cazare...

Foie Gras la 1 an (30.07.2011)

Puiul de porumbel pe care l-am gasit in fata portii, si care n-ajungea la sonerie :-D

L-am hranit cu seringa, l-am ingrijit cat a avut variola si a scapat cu viata, dar cu o aripa afectata. Zburataceste, nu zboara bine. A ramas la mine in curte, unde socializeaza de bine de rau cu alti porumbei din zona. 

Acum e un imbuibat, de unde i se trage si numele: Foie Gras :-D

I-am facut si o casuta:

Are si jucarii. Bila roz se pare ca-i place mai mult, si-i face mereu curte :-))

Iar dupa mine se tine ca un catel:

Tavi (12.06.2011)

Tavi... aviatorul.

Probabil frate mai tanar al lui Mussi , in orice caz cazut de pe aceeasi terasa, sase luni mai tarziu. Speriat de moarte, cu buza de sus crapata, un pic șașiu, cu codita rasucita ca la purcei, trezit brusc in alt mediu, fara fratii lui, si foarte nefericit din motivul asta. Dar Mami, dupa ce l-a marait un pic de forma, l-a luat sub aripa ei sa-l consoleze. 

Golanul intre timp a crescut mare, e tot un pic șașiu, codita tot rasucita in sus si-o tine, cere in brate, sta sus in biblioteca si citeste mult, si tot asteapta sa-l ceara cineva in adoptie... oare mai are mult de asteptat?

Nix (01.05.2011)

Nix (cel negru ca noaptea) a fost gasit intr-o punga, aruncat pe langa Gara de Nord. Avea cel mult o saptamana. Dupa inca vreo saptamana a ajuns la mine. A urmat ritualul obisnuit, biberon, sticle cu apa calda, maimutica pufoasa... dar acum era si Mami pe aproape, sa ne ajute. 

Nixulică al nostru a crescut fericit si fara griji, educat de Mami si pisoii ceva mai mari ca el. Pe la 4 luni si ceva, in septembrie, cand deja crescuse binisor... 

... a fost adoptat si s-a facut moldovean, a plecat la Focsani :-)

Mami (30.03.2011)

Scriam pe Facebook:

E o pisica maidaneza, ce atata caz?

(30.03.2011)


Sunt Andreea, voluntar Robi, si mi se rupe sufletul.

Acum cateva zile am nimerit intr-un loc din Bucuresti ca multe altele: un cartier cu blocuri peste blocuri si, la fiecare subsol, cu zeci de pisici. Pentru ca romanul, om gospodar, merge pe principiul ca altcineva trebuie sa-i rezolve problema ("nu-s, dom'ne, ale mele"), locatarilor din blocurile respective nici nu le trece prin minte sa duca vreo pisica la sterilizat, chiar daca toti se plang de miros, de miorlaituri si de puricii din subsol ("pentru ca astea mor pe-acolo si se aduna puricii"). Motivele pentru care nimeni nu misca un deget sunt diverse: cel mai frecvent am auzit "nu-s ale mele", cum ziceam, apoi "pai vecinii ar crede despre mine ca-s nebun", plus replica "e pacat mare: asa le-a dat Dumnezeu, sa se inmulteasca", imediat urmata de "dar nu raman multi pui, ca-i mananca motanii de mici". Nimeni nu mi-a zis ca nu le duce la sterilizat pentru ca n-are bani. Iar ele se inmultesc in nestire, traiesc de pe o zi pe alta mancand te miri ce, apoi mor, ori de boala, ori otravite, ori manancate de caini, ori calcate de masini. Insa cui sa-i pese, pentru ca sunt doar niste animale, si in orice caz "nu-s ale mele".

Ieri am luat de acolo o femela la castrat, nu foarte tanara si mama a multor generatii de pisici de la blocul respectiv.Mi s-a spus ca n-a fost a nimanui, pe acolo s-a nascut si ea si a trait doar afara si in subsol.

Pentru ca a fost operata destul de tarziu, pana seara nu s-a trezit bine si am luat-o peste noapte acasa. Dimineata a fost cam frig si cam umed, si am hotarat s-o mai tin o zi, desi am casa plina de pisici.

Din clipa in care s-a trezit din anestezie, pisica asta - maidaneza pura! - n-a facut decat sa toarca, sa framante cozonaci si sa ma roage s-o mangai. Insa cu stil si cu bun-simt, pe tacute, nu cerseala zgomotoasa. E prima oara cand vede o casa de om si cand doarme intr-un culcus moale si curat. E prima oara cand cineva ii vorbeste bland si cu dragoste, numai ei. E prima oara cand cineva ii spune ca-i frumoasa, dar ma crede pe cuvant. E prima oara cand e convinsa ca e in siguranta si indrazneste sa se aseze cu burtica in sus, pentru ca, o da, a descoperit ca-i place foarte mult sa fie dezmierdata pe burtica. Este insa si ultima oara cand are parte de toate astea, pentru ca maine dimineata se va intoarce de unde a plecat, la blocul ei cu subsolul plin de pisici, de gunoaie si de purici. Iar mie mi se rupe sufletul. Incerc sa ma consolez cu ideea ca, o data pe zi, coboara un locatar si le hraneste. Altele n-au nici atat.

E doar o maidaneza, adulta, pe care n-o vrea nimeni si niciodata n-o sa aiba parte de o casa a ei. Imi doresc sa uite c-a stat la mine, sa uite ca i-a fost bine, sa uite c-am mangaiat-o si c-a tors.

===========

UPDATE dec 2011: Mami e in continuare la mine, mai multe despre ea aici.