Cati din caroserie (13.11.2015)

Mă întorceam de la şcoală, într-o seară, cu troleibuzul. La un moment dat, când tocmai închisese uşile şi pleca dintr-o staţie, mi s-a părut că aud mieunat panicat de pisoi. Am avut senzaţia şi că cei rămaşi în staţie se uitau cumva ciudat în jurul lor, dar deja ne îndepărtaserăm. 

Pisoi la vreun motor, clar. Doar am scos atâţia. 

Am coborât la prima şi am făcut pe jos cale-ntoarsă. Am intrat la un nonstop şi am luat ce pliculeţe de pisici aveau, iar apoi, la un Mega Image, am cumpărat şi o brichetă cu lanternă, ce-am găsit şi eu, pentru că deja se întuneca şi nu vedeam nimic. 

Dupa vreo ora si jumatate de stat în frig şi în patru labe pe sub maşini, timp în care mieunam ca mama pisa, am reuşit s-o păcălesc pe pisicuţă şi am înhăţat-o. Am rugat-o pe o doamnă care se ţinea scai de mine să-mi dea gluga jos, pentru că nu voiam în ruptul capului să pun eu mâna şi doamne fereşte să-mi scape pisicuţa, după atâta muncă. Am înfăşurat-o în glugă şi, ţinând-o tot timpul bine cu amândouă mâinile, am aşteptat alt troleu, m-am urcat şi am dus-o acasă. La început s-a mai zbătut, dar s-a mai moleşit, ajunsă la căldură.

Femelă, 3 luni, neagră cu gri închis pe burtică şi cu firişoare albe înspicate, însetată, răguşită şi plină de ulei de maşină. Mi-a fost milă s-o spăl în prima seară, după toate prin câte trecuse de-a lungul zilei. A dormit buştean. 

 S-au oferit s-o adopte doi colegi din cealaltă viaţă a mea (cum care? cea paralelă, bineînţeles). Băieţelul lor a vrut s-o cheme Cat, ca-n engleză, dar după mintea mea de lingvist era greu de introdus în frază - "Cat, hai la mami să papi!", "Cat, dă-te jos de-acolo" etc, aşa că am făcut un compromis şi, eu una cel puţin, i-am spus Cati. A mai stat la mine cât să fiu convinsă că e rezonabil de sociabilă şi că n-are stresuri, apoi a plecat la familia ei cu doi oameni buni, un băieţel cuminte, un căţel înţelept şi o pisică mai mare şi suficient de tolerantă. 

Sabi aviatoarea (13.10.2015)

Încă o pisicuţă aterizată de pe terasa vecinei idioate. Îmi trebuia tot nume de aviator, femelei dinainte îi spusesem Amélie (de la Amelia Earhart), băieţii au fost Antoine (de Saint-Exupéry), Henri Coa(n)dă şi alţii... Ăsteia mici i-am zis Sabi, de la de la Sabiha Gökçen :-) O frumuseţe, tricoloră tigrată cu o complexitate a dunguţelor cum n-am mai văzut vreodată la alta. 

Am cules-o foarte uşor. Mi s-a părut că aud mieunat în curte şi am coborât imediat, cum fac întotdeauna. Chiar atunci a ieşit şi vecina de jos, fiindcă auzise şi ea, dar spre norocul meu pisicuţa nu s-a speriat de noi, deşi era la doi paşi. Într-o fracţiune de secundă, înainte să apuc să observ vreun detaliu sau să mă gândesc ce urmează să fac cu ea, am şi întins mâna şi am înşfăcat-o. Ne-am dus repede sus şi abia acolo, în siguranţă, m-am uitat mai bine la ea. Era lovită la năsuc şi sigur o cam dureau oscioarele, pentru că a stat foarte cuminte vreo 24 de ore. Pe urmă s-a dat repede pe brazdă, iar în scurtă vreme a fost adoptată, într-o familie cu doi părinţi, un copil bun şi alte două pisici. Mereu primesc veşti de la ea şi cică e foaaaarte cuminte... în limitele ei pisiceşti, bineînţeles :-)

Capi de la Capidava (03.10.2015)

Pe Capi mi-a adus-o mama, de la şantierul arheologic de la Capidava, undeva pe nişte coclauri pe malul Dunării, unde şi-a petrecut toată vara muncind şi îngrijind o haită de câini, pentru că deh, dintre zecile de oameni de acolo, doar ei i-a păsat. 

Într-o zi, a venit un om din sat şi a deşertat mai la marginea sitului un sac cu pisoi. Au fost mai mulţi dar au dispărut, şi mă tem că numai bine nu le-a fost, cu atâţia câini în jur. Pe Capi a găsit-o mama într-o seară, cocoţată într-un copac şi lătrată de câini. A dat-o jos, a dus-o în camera ei, i-a făcut litieră dintr-o cutie şi a ţinut-o vreo două săptămâni, până a avut drum la Bucureşti. În cele două săptămâni, Capi a fost foarte cuminte şi recunoscătoare. 

La mine, cu companie pisiciească pe măsura ei, parcă n-a mai fost chiar atât de cuminte, dar frumoasă şi dulce foc tot mi s-a părut. Era vorbăreaţă şi mereu se ridica în două picioruşe ca să fie mai înaltă şi să ajung s-o mângâi pe cap :-)

La sfârşitul anului a fost adoptată. Are un frăţior motan cu care se împacă bine. În rest, a mai făcut prostioare, dar nu într-atât încât să-mi fie returnată...