Ultimul porumbel pe 2015, primul porumbel pe 2016 (29.12.2015)

Găsit în curte într-o zi cu vânt foarte puternic, era rebegit de frig, avea coada jumulită şi nu se descurca să zboare. L-am dus la căldură şi i-am pus boabe pe săturate. 

Pe 31 decembrie, când îi făceam curat în cuşcă, mi-a scăpat în pod şi mi-a demonstrat că zboară foarte bine, fiindcă nu reuşeam să-l prind fără să-l rănesc şi fără să-l stresez mai tare, i-am deschis un geam din pod (pe acolo voia şi el să iasă, şi se tot izbise de geamuri) şi dus a fost. 

Se pare totuşi că m-am grăbit, pentru că pe 4 ianuarie a apărut din nou în curte, cu coada tot vraişte. Stătea zgribulit pe un capac de canal, dezghetat şi mai cald ca betonul îngheţat din jur. I-am dat boabe şi i-am zis că dacă în 3 ore, când mă întorc acasă, îl găsesc tot acolo, îl prind iar. Cand m-am întors după cele 3 ore, vecinii (acum mai antrenaţi :-) mi-l băgaseră deja într-o cutie, la căldură. 

L-am eliberat definitiv  pe 26 ianuarie, într-o zi frumoasă, cu soare, împreună cu alt porumbel găzduit şi el vreo două săptămâni.

Porumbel cu cioburi în guşă (22.09.2015)

Unul dintre porumbeii care au cuib sub acoperişul cu ţigle al vecinilor din curtea de alături, la câţiva metri de mansarda mea. L-a găsit tata în curte, îşi ţinea o aripă ciudat. Când l-am prins, s-a zbătut cu putere, iar pe urmă, pus în cuşca de expoziţie, s-a agitat din nou foarte mult. N-am văzut urme de sânge, lui nu-i plăcea la mine, aşa că l-am ţinut doar peste noapte şi a doua zi i-am şi dat drumul, direct de pe gemuleţul din pod cel mai apropiat de cuibul lui din streaşina vecinului. Exact când îşi lua zborul am văzut urme de sânge sub o aripă, pe care nu i le observasem prima oară, pentru că nu-l examinasem decât foarte superficial. 

Mi-am blestemat prostia. 

Încă vreo două zile n-am avut ce-i face, mă uitam doar cu ciudă cum e din ce în ce mai apatic şi nu pleacă din cuibul lui. N-aveam cum să-l prind decât dacă venea el la mine, aşa că i-am pus numai bunătăţi şi apă proaspătă la mine-n jgheab şi am stat la pândă. După câteva tentative abandonate la jumătate, a venit să mănânce. I-am aruncat un prosop în cap şi l-am prins. Era deja seara aşa că l-am pus din nou în cuşca de expoziţie, urmând ca a doua zi să mergem la radiografie şi la un vet. Mi se părea că are aripa fracturată în interior, spre umăr, posibil o fractură deschisă - rana făcuse coajă, dar toată zona era tumefiată. 

A doua zi, înainte să plecăm la vet, l-am văzut că bea foarte multă apă, şi apoi că scuipă sânge. La radiografie totul a ieşit ok, n-avea aripa fracturată. Când am ajuns la veterinarul priceput la păsări, deja îi curgea sângele din cioc ca dintr-o ţâşnitoare, şi în câteva minute şi-a dat duhul. L-am lăsat să i se facă autopsia. Câteva ore mai târziu, doctoriţa m-a sunat să-mi spună rezultatul: porumbelul înghiţise nişte CIOBURI care-i spărseseră guşa şi-i provocaseră hemoragia. Nici eu, nici ea n-am mai pomenit aşa ceva. 

N-ar fi scăpat cu viaţă nici dacă-l examinam mai atent la început şi nu-l eliberam atât de repede: aş fi constatat doar că n-are fractură, dar în guşă oricum n-aş fi observat că are ceva şi tot n-ar fi fost tratat la timp. Păcat de el, ce să mai zic. 

Cioara recalcitrantă (25.08.2015)

O cioară grivă, cu denumirea în latină Corvus cornix. Numele mai pe româneşte s-a impus de la sine: i-am zis Corbu Cornel :-)) Fugărită de un aurolac până i-au sărit fulgii, la propriu. Nu i-a plăcut deloc la mine, era foarte sălbatică. Am ţinut-o vreo două zile în casă, pe urmă am lăsat-o în curte, a reuşit să evadeze şi am mai zărit-o în zilele următoare pe străzile alăturate. Era inconfundabilă, cea mai jumulită cioară din cartier.

Sushi, Sashimi si Surimi (03.06.2015)

Scriam pe Facebook, pe 12 iunie:

Sushi a venit primul, pe 3 iunie. I-am auzit pe pescăruşii de pe casa vecinilor făcând scandal mare, de parcă se întâmplase ceva. M-am urcat în pod, să văd despre ce era vorba: Sushi alunecase din cuib, în jos pe ţigle, şi ajunsese aproape de margine. Am sperat că o să reuşească cumva să ajungă din nou în cuib. Aveam nişte treabă şi am plecat de acasă, iar între timp el a căzut. L-au găsit vecinii mei în curte şi, cum li se părea fioros, l-au păzit să nu-l mănănce pisicile până m-am întors eu. Mi-am pus nişte mănuşi, l-am înhăţat şi l-am pus la adăpost. Nu se putea ţine pe un picior, lovit probabil în cădere.
Sashimi a venit al doilea, a doua zi. Iarăşi eram pe drumuri când m-a sunat mama, calmă: "Vezi că ţi-am mai pus unul acolo." Ah. "Unul", ce? Că tot "unul" era şi pisoiul sugar, în coşuleţul lui. Până să apuc s-o întreb, m-a lămurit ea, sec: "Când vii acasă să-i înveţi să zboare" şi a închis telefonul.
Ca şi mine cu o zi în urmă, auzise agitaţia păsărilor şi s-a dus să vadă. Femeie mai pragmatică, nu s-a gândit că pescăruşul e fioros, să stea deoparte, ca vecinii. A luat ce-a găsit la îndemână, o paporniţă de piaţă, i-a pus-o în cap, l-a luat pe după umeri şi l-a dus în cuşcă lângă celălalt. 

La început mi s-au părut destul de impresionante ciocurile lor. Când mă vedeau, le căscau largi şi clempăneau. Pe urmă m-am prins, nu era ca să mă pună pe fugă, ci pentru că cereau de mâncare. Încă unii care au decis că-s mama lor... 

Întâi i-am hrănit într-un stil foarte japonez, cu beţişoarele, dar s-au obişnuit foarte repede să mănânce singuri, din castron:

Surimi, al treilea, încă nu s-a hotărât dacă să cadă şi el sau nu de pe acoperiş. A alunecat deja de două ori. Prima dată a stat la buza streşinii aproape 24 de ore, chiar şi pe furtună, dar a reuşit cumva să se caţere înapoi în cuib. L-a ajutat mult unul dintre părinţi, tot stând pe aproape şi croncănindu-i cu multă răbdare şi tact pedagogic. A petrecut o zi fericită în cuib, după care a alunecat iar. Şi iar l-a prins ploaia. Iar acum, noaptea.
Iar eu stau cu urechile ciulite şi cu minciogul, transportorul, mănuşile şi lanterna pregătite la uşă, la îndemână. Dacă s-or agita iar pescăruşii, sar în papuci şi mă duc prompt la faţa locului.
Va urma :-)

===========

UPDATE, 28.06.2015

Sushi si Sashimi au fost eliberaţi, dupa 26 şi 25 de zile de când au căzut din cuib. La sfatul cuiva, i-am dus la Insula Raţelor, pe IOR. Au sărit imediat în apă şi s-au apucat să se bălăcească (video 1). Tot imediat, i-a depistat o hapsână de lebădă, s-a înfoiat de s-a făcut dublă şi s-a dus glonţ să-i alunge (video 2). Ăştia micii s-au descurcat, au zburătăcit mai încolo. După vreo două minute lebăda s-a dus iar după ei, şi ei s-au ridicat în zbor frumos şi lung (video 3). Cred că lebăda era frustrată fiindcă pe lac erau şi exemplare mai mari ca ea, impostoarele de hidrobiciclete deghizate în lebede :-)
video 1: https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153128188026137/
video 2: https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153128204096137/
video 3: https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153128205876137/

Surimi, fratele lor, pană la urmă n-a mai căzut de pe acoperiş. Acum e în stare să zboare pe distanţe scurte şi de câteva zile îşi tot schimbă locul de pe un acoperiş pe altul, atent supravegheat de mama lui.

Filmuleţe cu Sushi şi Sashimi din perioada şederii lor la mine:
https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153073895041137/?type=3&theater
https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153073895041137/?type=3&theater
https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153078142581137/?type=3&theater
https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153095863691137/?type=3&theater
https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153098867116137/?type=3&theater
https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153106388361137/?type=3&theater
https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153113523626137/?type=3&theater
https://www.facebook.com/andreea.sion/videos/vb.756381136/10153122192416137/?type=3&theater

UPDATE, 30.06.2015 - Surimi a venit în vizită: http://andreea-robi.blogspot.ro/2015/06/vizita-lui-surimi-30062015.html

Vara zburătoarelor (05-08.2015)

Nu ştiu ce se întâmplă, dar parcă niciodată nu mi-au ieşit în cale atâtea păsări ca acum (şi vara e de-abia la început), şi atâtea în acelaşi timp.

- doi porumbei bătuţi crunt de o cioară din cartier, pe unul chiar am văzut eu cum îl ţinea cu ghearele de spate şi-i trăgea ciocuri în cap, întâi în aer şi pe urmă pe pământ, până să apuc să cobor şi s-o gonesc. Primul, încă puiandru, a avut incredibil de multe fracturi (ambele aripi, cap, gât, stern şi guşa spartă pe dinăuntru) şi tot nu-şi mai dădea sufletul, săracul. Fiind irecuperabil, l-am dus la cabinet şi a fost eutanasiat. Al doilea, mai măricel, bătut şi el rău, n-a avut nimic vizibil, dar nu mai răspundea la nici un stimul şi nu mai avea nici măcar reflexul de înghiţire, se îneca când încercam să-i dau apă. L-am dus şi pe el la vet, s-a ajuns la concluzia că nu-şi mai revine şi a fost şi el eutanasiat.

- un pui de vrabie, foarte mic şi golaş, primit de la nişte vecini. Căzuse din cuib. L-am preluat hipotermic, l-am încălzit, dar n-a rezistat până seara. Nu ştiu dacă m-aş fi descurcat cu el, să-i găsesc hrana potrivită. Începusem să mă informez pe net, însă dacă el s-a stins, am lăsat-o baltă.

- câteva zile mai târziu, Puişorul Iadului. Porumbel corcit cu piranha. Am crescut de mici câţiva porumbei la viaţa mea, dar aşa ceva n-am mai văzut. El are postarea lui separată, a meritat o pagină specială.

 
- Sushi, Sashimi şi Surimi. Au şi ei pagină separată.

- La fel şi Împiedicaţii de la Inter.

- Când am scăpat de pescăruşi şi de puiul de porumbel, am primit porumbelul-titirez.

- Alt Împiedicat, la mine-n curte. 

- Pe urmă încă doi pui de porumbel. 

Puiul de sturz (06.10.2012)

Gasit pe strada, de tata, cand se intorcea de la cumparaturi. Mi l-a adus in palme. "Nu zboara. Doar nu era sa-l las acolo??" E clar ca aschia n-a sarit departe de trunchi :-D

La inceput nici n-am stiut ce e. Mi-am dat seama din poze, cautand pe internet, ca ma pricopsisem cu un pui maricel de sturz. Buuun. Dar ce te faci cu meniul, pentru ca sturzii nu mananca grau sau paine inmuiata, ca porumbeii mei din cires, ci prefera prospaturi, musculite, larve, rame...

Am scos niste mancare de pisici in curte, intr-o cutiuta, si i-am vanat cateva muste, dar fara prea mare spor. N-a fost deosebit de incantat, probabil si pentru ca nu mai miscau suficient de mult cand i le-am dus pe tava. Ca sa nu moara de foame, i-am indesat si carnita cruda pe gat, dar nu-i placea deloc sa-l prind si sa-l manevrez. Oricum, pasare atat de agitata n-am mai vazut, se misca incontinuu incercand sa scape din cusca in care il tineam. 

Suporta greu captivitatea si nu era chiar grav ranit, zburatacind totusi, iar eu pur si simplu nu ma vedeam mergand la Obor sa-i cumpar larve, pe care pe urma le-as fi tinut vii... unde? in frigider? in casa??

I-am dat drumul in libertate cat am putut de repede, dupa doar vreo 3-4 zile.

L-am dus in Herastrau, intr-un loc suficient de ferit, si cu pajiste, si cu padurice, si cu apa proaspata de la o teava pe care n-o repara nimeni niciodata, cu multe soiuri de pasaret in jur, cu veverite si fara pisici. L-am urmarit cum a topait un pic, uitandu-se in stanga si in dreapta, pe urma s-a dus sub niste tufisuri... si sper sa se fi descurcat si sa-si fi gasit neamul lui de sturzi pe acolo.