Sub Pamant SRL / Ten Feet Under (23.05.2012)

Adevarul e ca daca n-ar trebui sa si muncesc ca sa am din ce trai, mi-as petrece toata ziua pe teren, la salvat de pisici. Chiar mi-era dor, parca n-am mai avut asa actiune cu suspans de cand scoteam pisoi din tevile de aerisire de la Cinema Patria. Si, fata pastratoare, am luat acum cu mine improvizatiile de atunci, un pic mai puse la punct. Ca sa ma laud, am pus in geanta si un minciog nou-nout, abia luat acum cateva lefuri, dar n-am avut cum sa-l folosesc :-D

Pe scurt, a aparut o cerere de ajutor pe Facebook, pentru doi pisoi cazuti intr-un canal adanc, cu o deschidere foarte mica sus. In curtea din dos a unui spital. Ca de obicei, pazicul rade de fata care se da de ceasul mortii sa scoata pisoii de acolo, instalatorul, sau mecanic, ce-o fi fost, da si el din umeri, ca deh, nu e problema lui. 

Nici a mea nu era, ba chiar ar fi trebuit sa fiu in cu totul si cu totul alt loc la ora aia, dar m-am dus. A venit sa ma ajute si C., o colega de la Robi, plecata si ea de la serviciu "in pauza de masa". 

Gaura adanca, loc incomod, deschidere mica, gunoaie, si doi pisoi de vreo 2 luni care asa, in intuneric, aratau mai mult a sobolani. 

Moi :-)

Pe primul l-am scos dupa jumatate de ora, cu un fel de saculet prins cu sfori (e ce se vede alb cu potocaliu in poza) in care-i pusesem mancare si de care a ramas agatat pana sus, exact ca Nimbus de la Patria. Cu al doilea insa ne-am chinuit ceva, venea atras de miros dar nu se agata de saculet. Am incercat si cu un cearceaf innodat, lung de cativa metri, dar nu se agata nici de el. Am incercat si cu o cutie de carton cam uda gasita pe acolo, in care i-am pus iar momeala, si a intrat in ea, dar cand ajunsese pana aproape sus si eram gata sa-l inhat, s-a rupt cartonul unde prinsesem sforile si a cazut iar in fundul gropii. Tare frustrant. 

In cele din urma, am trimis-o pe C. sa gaseasca alta cutie si a venit cu un bidon de 5l de plastic. L-am taiat destul de sus, l-am prins cu sfoara, am pus mancare inauntru si l-am lasat in groapa, culcat pe o parte (lasand la o parte ca mi-a luat 5 minute pana am reusit sa-l culc, numai in picioare vroia sa stea). Pisoiul a intrat dupa mancare, eu am tras repede in sus, si de data asta am reusit sa-l inhat de ceafa exact cand dadea sa sara din improvizatie. Bine ca era suficient de sus cat sa-l pot apuca. 

Intre cei doi prinsi "la copca", C. a mai prins "la mana" un pisoi gri complet, probabil fratior de-al celorlalti, care misuna pe langa noi. Doar nu era sa-l ratam :-D. El a ramas la C., pe ceilalti doi i-am luat eu acasa. I-am hranit, i-am spalat, i-am deparazitat intern - au niste burtoaie de pleznesc - si am inceput sa-i curat de raie auriculara. Aveau in urechi ceva de nedescris, erau practic umplute complet cu mizerie, straturi peste straturi, groasa si uscata. O sa dureze ceva pana le trece de tot.

Le-am zis Batman si Robin.

Doi sugari abandonati (18.02.2011)

Articol preluat de aici: http://www.facebook.com/notes/asociatia-robi/doi-sugari-abandonati/10150094183963845, din lipsa de timp.

Pisoii sunt, ati ghicit, la mine :-D
=============

Bucuria Oanei, de data asta... intoarsa seara acasa, dupa o zi de munca, a iesit cu cateii in parc si, surpriza, a gasit doi pisoi nou-nascuti, abandonati si deja intepeniti de frig. Pe pisoi ii vazusera in parc si alte persoane cu caini, deci iubitori de animale, ne putem gandi, insa nici unul n-a facut pasul simplu de a-i lua pe pisoii atat de fragili si a-i pune macar undeva la caldura, pana se gasea o solutie pentru ei.

Pisoii sunt in viata, deocamdata nu par sa aiba probleme, stau cuminti la caldura si sunt hraniti cu biberonul la fiecare 3 ore. Au avut noroc, dar daca nu-i gasea Oana? Cat ar mai fi stat in frig si ce s-ar fi ales de ei, de vreme ce toti cei care i-au vazut n-au facut decat sa-i compatimeasca si sa-si franga mainile?

Si mai mult decat atat, de ce au trebuit sa fie luati de la pisica mama si aruncati? Pentru ca in mod sigur NU pisica i-a adus in mijlocul parcului. De ce, in lumea noastra moderna si cu pretentii de lume civilizata, niste fiinte vii si neajutorate sunt abandonate in strada? Ce este atat de greu sa-ti sterilizezi animalul la timp, pentru a nu mai lasa sa se nasca niste pui nedoriti, si care cine stie ce viata vor avea, daca au zile? Sterilizarea este un "efort" pe care detinatorul animalului trebuie sa-l faca O DATA in viata, nu in fiecare sezon.

Exista cabinete cu preturi sociale; Asociatia ROBI face eforturi sa puna mereu la dispozitie sterilizari gratuite pentru pisici, iar pentru caini, Primaria Municipiului Bucuresti colaboreaza cu mai multe cabinete. Aveti toate detaliile aici: http://www.4animals.ro/sterilizari.html.

Oameni buni, vine primavara, sterilizati-va DIN TIMP cainii si pisicile! Sunt responsabilitatea voastra!

Mai multe fotografii cu sugarii aici: https://picasaweb.google.com/andreea.robi/DoiSugariAbandonati#

Nimbus, ultimul patriot (11.02.2011)

Preiau articolul Asociatiei ROBI de aici: http://www.facebook.com/note.php?note_id=10150090250548845 , pentru ca e mult de scris.
=============

Problema: Cum salvezi un pisoi cazut intr-o conducta, la patru metri adancime?

Raspuns: Cu incapatanare si noroc.

Va amintiti de micii "patrioti", sau "pisoii cinefili", salvati de noi in octombrie de printre tevile din subsolul Cinematografului Patria?

http://www.facebook.com/note.php?note_id=442763243844

Toti trei au ajuns intre timp la casele lor si cresc vazand cu ochii, iubiti si rasfatati. Ne-am ocupat si de fratii lor mai mari, o pisica pe care am sterilizat-o si am returnat-o in zona, unde are si cine sa o protejeze, si un motan, acum castrat si el, care inca se afla la noi, in proces de socializare.

Pe mama lor, care de multi ani isi face veacul prin cotloanele cinematografului si pe la blocul invecinat, am incercat s-o prindem in repetate randuri, insa si-a ras de noi, ocolind mereu capcana. Pe urma s-a facut foarte frig, noi am fost coplesiti de alte treburi, cei de la cinematograf au asteptat sa le rezolve altii problema si ea a ramas tot neprinsa.

Acum doua zile am primit un telefon de la Patria: "Stiti, pisica are iar pui, iar unul dintre ei e cazut de trei zile in sistemul de ventilatie si n-avem cum sa-l scoatem. Se tot aude mieunand si deranjeaza spectatorii."

Andreea, care se ocupase si de ceilalti "patrioti", s-a dus imediat sa vada care e situatia. Pisoiul era intr-adevar prins in sistemul de ventilatie (o ramificatie de conducte, care duceau in panta pana jos de tot, in subsol) si, dupa atatea zile, desi abia mai avea putere sa miaune, umbla fara incetare prin conducte, incercand sa iasa. Din nefericire, de singura iesire posibila, in peretele salii de spectacol, il desparteau patru metri pe verticala. Cum sa-l scoti de acolo, cand nu poti intra dupa el, nu poti face gauri prin alta parte, si deja nu mai ai mult timp la dispozitie?

Andreea s-a intors acasa si a revenit, seara tarziu cand ventilatia fusese oprita, cu niste cearceafuri legate unele de altele, pe care le-a coborat in conducta, pana la pisoi. Dezamagire. Pisoiul e prea mic ca sa-i vina-n minte sa se urce pe ele. Andreea nu poate decat sa-i lase niste mancare si apa, intr-o galetusa coborata cu sfoara. Intrebarea revine: Cum sa-l scoti de acolo, cand nu poti intra dupa el, nu poti face gauri prin alta parte, nu se catara pe cearceafuri si ai si mai putin timp la dispozitie?

Cu incapatanare.

A doua zi dimineata, Andreea e din nou acolo, cu o improvizatie gandita peste noapte: un fel de sac din plasa de rafie, in care, in cazul ideal, pisoiul putea fi momit cu mancare si tras in sus. La fata locului lucrurile nu merg bineinteles cum ar trebui si urmeaza aproape doua ore de incercari si esecuri. Insa la un moment dat... minune! Pisoiul ramane agatat cu gherutele de sac, pe dinafara, si nu-si mai da drumul pana sus!

Un noroc de care ar merita sa aiba parte toate animalutele care ne ies in cale.

Proaspat prins:

http://www.flickr.com/photos/andreeainjapan/5459293589/

Si imediat dupa baita absolut necesara :-) :

Nimbus se afla acum in grija noastra si in scurta vreme va fi disponibil pentru adoptie. Pana atunci, va invitam sa-l vedeti in poze, aici: https://picasaweb.google.com/andreea.robi/NimbusUltimulPatriot#

Cat despre ceilalti frati ai lui, trei la numar, am aflat ca fusesera prinsi de angajatii cinematografului, cu cateva zile in urma, si dusi "afara in parculet", pe principiul ca "imediat ii ia cineva". Un gest iresponsabil pe care, din pacate, prea multa lume il face. Firesc, i-am intrebat de ce nu ne-au contactat, de vreme ce ne cunosteam deja. Ei bine, se grabeau si n-au mai avut cand sa ne gaseasca numarul de telefon (!) (In treacat fie spus, banuim ca tot asa am dat "intamplator" si peste alti doi pui de pisica, in decembrie 2009, pe treptele aceluiasi cinematograf.)

Am luat-o pe urma celor trei pisoi si am aflat ca, spre norocul lor, au fost luati de trei angajate de la Libraria Carturesti, care i-au auzit plangand si n-au putut ramane nepasatoare.

Asa ca, pana la urma, avem o poveste cu final fericit. Ne mai ramane doar sa prindem pisica-mama si s-o sterilizam. De data asta o vom prinde, orice-ar fi.

==============

UPDATE: Nimbus a fost adoptat cateva saptamani mai tarziu. Are un frate catel cu care se intelege foarte bine :-)

"Doneaza o conserva" - editia de Craciun (18-19.12.2010)

Sambata si duminica (18 si 19 decembrie 2010) intre orele 10 si 18, ne gasiti la Maxi Pet (Militari Shopping). Aveti posibilitatea sa adoptati un animalut sau sa donati pentru a ne ajuta sa le facem viata mai buna :)
Fiti Mos Craciun pentru un animalut!

Anul acesta poti face sarbatorile de iarna mai frumoase pentru un animal fara stapan - fie oferindu-i un camin calduros, fie participand la editia de donatii organizata de Asociatia Robi in 18-19 decembie la Maxi Pet.

Multumita prietenilor nostri de la Maxi Pet, ne veti gasi tot weekendul in incinta magazinului, alaturi de animalute pregatite pentru adoptie. Veti putea dona mancare pentru catei si pisoi (fie cumparata din magazin, fie adusa din afara) sau orice le-ar putea fi de folos. Fiecare donatie (mancare, medicamente, paturici, bani, lapte pentru pui etc) ne da sansa sa ne indreptam eforturile financiare spre repararea custilor si termoizolarea tarcurilor. Totodata, trebuie sa pregatim cateii pentru iarna cu vitamine si mancare buna, pentru a rezista cat mai bine frigului.

Va asteptam sambata si duminica la Maxi Pet (Militari Shopping), intre orele 10 si 18, pentru a adopta un animalut fara stapan sau pentru a dona, pentru a le oferi o viata mai buna.

Asociatia Pentru Protectia Animalelor ROBI
www.4animals.ro

"M-ar interesa cutzu mic si delicios" (6.10.2010)

Email primit astazi pe adresa Asociatiei ROBI. Cu durere in suflet, n-am sa las totusi pe internet numele si adresa de email a persoanei. Am corectat si greselile de ortografie si punctuatie :-D

----- Forwarded Message ----
From: C. Z.
To: robi_mydog@yahoo.com
Sent: Wed, October 6, 2010 1:46:57 PM
Subject: m-ar interesa cutzu mic si delicios

Buna ziua, ma numesc [nume feminin] si am vazut anuntul cu cei 5 caini de 3 saptamani si jumatate. M-a impresionat povestea lor pana la lacrimi asa ca m-am gandit sa iau doi la mine acasa, sa se joace cu Silver, sarpele meu boa. Silver apreciaza in mod deosebit carnea si mirosul de caine mic si scump, chiar mai bine decat mine si sotul meu. Ne-am bucura enorm, atat eu cat si infometatul Silver. Multumesc.

P.S. NU conteaza daca sunt bolnavi sau nu, Silver prefera orice tip de carne.
P.S.2 Sunt dispusa sa platesc 150 de euro/catel.
==============================================

Raspuns:

"Stimata doamna/domnisoara Z.,

Ma numesc A. si reprezint Asociatia Pentru Protectia Animalelor ROBI.
Va asigur ca noi, membriii asociatiei, am vazut destule si o gluma ca a dumneavoastra nu ne mai impresioneaza.

Eu personal nu cred ca aveti un sarpe boa, pentru ca acest lucru ar insemna detinere ilegala de animale salbatice, care se sanctioneaza conform legii 9/2008 (care completeaza si modifica legea mai veche 205/2004). Daca totusi l-ati avea, nu cred ca ati fi dispusa sa cheltuiti atat (150 x 2 = 300 euro) pentru 2-3 kilograme de hrana, chiar daca un sarpe boa mananca rar. La fel cum nu cred ca v-ar fi indiferent daca-i dati carne bolnava sau nu. Din nou, nu cred ca v-ati hazarda sa achizitionati niste animale de companie vii pe care fie a) le dati de vii spre hrana sarpelui, fie b) le omorati si le dati spre hrana. Aici chiar ati risca inchisoare, conform legii pe care v-am pomenit-o.

Cred mai degraba ca, poate din prea mare plictiseala, ati vrut sa va distrati si ati avut senzatia ca faceti o gluma deosebita, insa din pacate ati gresit adresa. La Asociatia Robi n-are cine sa v-o guste, suntem mult prea obositi cu eforturile pe care le facem zi de zi pentru animale mai putin norocoase decat ipoteticul dumneavoastra sarpe boa, atat de rasfatat.

Va doresc o zi buna,
A.

Asociatia Pentru Protectia Animalelor ROBI
www.4animals.ro "

=========

Update, 9.10.2010
Tipa imi raspunde!!! Nu mai comentez, pentru ca n-are sens.

----- Forwarded Message ----
From: C. Z.
To: A.
Sent: Sat, October 9, 2010 12:05:39 PM
Subject: Re: m-ar interesa cutzu mic si delicios
Sarpele nu-l detin la casa din Romania, il detin la casa din [localitate in tara vecina], asa ca nu ma intereseaza legile din Romania. Eu doresc sa iau niste caini pentru sarpe ca sa va mai scap de ei. Sau nu sunteti dispusi sa-mi dati cainii datorita faptului ca cei din conducerea asociatiei castiga mai multi bani cu cat au mai multi caini pe acte, bani pe care ii baga in propriul buzunar?
======================

"Sa ma stapaniti sanatosi" (3.07.2010)

Nu este ceea ce credeti. Nu este o urare facuta de vreun animalut de la Asociatia ROBI noii sale familii. Este vorba de o sacosa mare de cumparaturi, care a stat astazi nu se stie cate ore sub o banca din statia de metrou Gara de Nord... pana a ajuns la capatul rabdarilor si inceput sa miaune. Trei eleve au auzit mieunaturile, au deschis sacosa, bine legata la gura... si au descoperit in ea un motan birmanez trecut de prima tinerete, cu un bilet la gat.

Pe scurt, abandonat.
Pentru mine, cinismul ultimei fraze, "sa ma stapaniti sanatosi", este greu de suportat. Lasand la o parte faptul ca motanul, infricosat, putea iesi din sacosa, sfarsind calcat de metrou sau ratacind la nesfarsit prin tuneluri... el credea ca are o casa a lui, insa dupa ani buni petrecuti acolo, este bagat intr-o sacosa si lasat in plata Domnului.
Imediat ce fetele l-au adus in Parcul Obor, stiind de campania saptamanala de adoptii, am incercat cu totii sa-l mangaiem si sa-l alinam cum ne-am priceput mai bine, insa, evident, a ramas foarte stresat si debusolat. Universul lui nu mai exista, iar el nu poate intelege de ce, si ce-a facut ca sa merite asta.

(foto: Raluca - ROBI)

El se afla provizoriu in grija fetelor de la ROBI, insa are nevoie urgent de un camin stabil, unde, cu dragoste si rabdare, isi va recapata poate increderea in oameni.
Daca-i puteti oferi un camin adevarat, trimiteti un email pe adresa robi_mydog@yahoo.com, cu mesajul "Vreau sa il adopt pe Arex!"
De asemenea, daca il cunoasteti pe Arex motanul si pe "stapanii" lui, sunteti invitati sa trimiteti un email la adresa de mai sus. In caz ca va intrebati, pentru abandon "stapanii" risca o pedeapsa cu inchisoarea, conform Legii nr. 9 /2008 privind protectia animalelor.

UPDATE 08.07.2010: Dragul de Arex a fost adoptat azi! Asa spuneau fetele de la Robi, asa spune si comentariul pe care l-am primit, mai jos. Ma bucur ca macar unele pisici au noroc, si macar unii oameni, suflet.

Broomstick si Midnight (20.06.2010)

Sambata 19 iunie, Tigruta si Nick, ultimul dracusor negru din seria de 4 pisoi au fost adoptati. Pentru prima oara dupa multa vreme, stapani pe sufragerie au ramas doar Chiţi si Tibi, si am petrecut, in 3, o seara foarte linistita... a doua zi am facut curatenie generala, ajutata bineinteles si de cei 2 :-D, si casa arata iar a casa... dar cum ar fi foarte plictisitor ca minunile sa tina mai mult de o zi... vi-i prezint pe Broomstick si Midnight:

Sa mai spuneti ca oamenii nu sunt inventivi... Pana acum, daca fetele de la ROBI n-au salvat chiar ele zeci de pisoi de pe strazi, i-au preluat de la diversi "oameni" si din diverse situatii, cu toate ca le este greu si abia mai reusesc sa le gaseasca un locsor pe langa ceilalti "locatari" pe care ii au in grija. I-au preluat pentru ca le-au fost adusi pe ascuns la usa, aruncati peste gard sau indesati in masina asociatiei, pentru ca i-au gasit in pungi de plastic, aruncati la ghena, pentru ca "mi-a fatat pisica si acum ce vreti, sa-i arunc?!", pentru ca "altfel ii eutanasiez", sau "maine plec in strainatate", sau... Si credeau ca nimic nu le mai surprinde.
Ei bine, pe Broomstick si Midnight i-au gasit duminica dimineata, inchisi bine intr-o cutie de carton... unde credeti? Sub o masa, la standul ROBI de la Pet Expo (expozitia de vineri-sambata-duminica de la Sala Polivalenta)!!! Adusi mai mult ca sigur de un "om de bine", care in mod evident "iubeste animalele". De ce n-o fi stat sa le intalneasca pe fete si sa schimbe o vorba cu ele... nu stiu. Sau ma prefac ca nu stiu. Sunt, mai mult ca sigur, pisoi nascuti prin curtea cuiva, care n-a considerat necesar sa-si sterilizeze pisica.

Pisoii - Broomstick, fetita, ceva mai maricica si Midnight, motanel, mai mititel - sunt civilizati si haiosi. Duminica seara nu i-a interesat nimic in afara de maldarul de jucarii, erau fericiti si le luau la rand pe toate... cand au obosit bine am constatat ca stiu sa si toarca frumos...
Cei doi vor sta la mine pana le gasim adoptator, dar avem acum "in stoc" foarte multi pisoi negri, care nu prea sunt "la moda", din cate observam... iar timpul trece repede si, daca mai cresc un pic, au sanse si mai mici de adoptie, pentru ca, bineinteles, toata lumea vrea pui cat mai mici...

Pai de ce nu puteti, ce fel de asociatie mai sunteti si voi? (20.05.2010)

O fraza care ni se serveste mai in fiecare zi.

In combinatie cu altele, pe care deja am obosit sa le tot auzim, de genul "am gasit un caine si vreau sa mi-l luati, alta solutie nu exista pentru el", "maine va fi dat in strada", "peste doua ore va fi eutanasiat", "diseara [nu maine sau peste o saptamana, NB] plec din tara si nu-l mai pot tine", "am donat 3 lei asociatiei dv si acum vreau sa veniti sa-mi luati cei 50 de caini de la bloc", "pai cum n-aveti adapost?", "stiu eu ca v-ati facut vile pe spatele bietelor animale" si inca multe altele.
Primim zeci de apeluri de ajutor, unele cazuri le preluam, in altele sfatuim cum putem mai bine si incercam sa aratam oamenilor ca solutii EXISTA, cu putina intelegere si bunavointa din partea lor.

Ash. "Eu nu v-am sunat ca sa-mi dati sfaturi. Si sa stiti ca m-ati dezamagit. Ce fel de asociatie mai sunteti si voi?!"
Iaca, suntem o asociatie din Romania zilei de azi. Cand putem, ne implicam, cand nu, nu. Niciodata n-o sa fie toata lumea multumita, intotdeauna unii ne vor critica ca am facut, altii ca n-am facut, altii ca ne-am imbogatit, altii ca nu stiu ce. Si niciodata n-o sa putem ajuta cate animale am vrea noi sa ajutam.

Noi suntem astia din poza de aici. Ne vedeti? Suntem cativa oameni. Avem tot cate doua maini si doua picioare, ca si voi. Avem familii, serviciu sau scoala, exact ca voi. Pentru noi ziua are tot 24 de ore. Atata ca noi, pe langa restul de lucruri pe care le facem, ne ocupam si de animale, FARA sa ne plateasca cineva.
Ne numim "asociatie" pentru ca lucram impreuna, nu pentru ca suntem Superman. Avem foarte multe animale in grija si avem o responsabilitate mare fata de ele: trebuie sa le fie BINE. Iar noi trebuie sa stim cat putem intinde de donatiile pe care le primim (putine, si nu le bagam in buzunar ca sa ne facem vile, ba chiar mai scoatem din buzunar, daca chiar vreti sa stiti) si unde e cazul sa ne oprim. Nu vrem sa ajungem o asociatie cu sute de animale care mor de foame, pe care trebuie sa le intretinem si pe care nu le adopta nimeni (pentru simplul motiv ca nu mai sunt pui sau nu sunt de rasa). Obiectivul nostru principal este sterilizarea animalelor, cu si fara stapan, pentru a opri inmultirea lor necontrolata si abandonul lor pe strazi. In treacat fie spus, asta era treaba autoritatilor, dar ele nu si-o fac.
Noi nu suntem ce vedeti pe Animal Planet si nici n-o sa ajungem multi ani de acum incolo, nu ca n-am vrea. Opriti-va si ganditi o clipa inainte sa aveti pretentii, si nu va mai ofuscati cand va spunem ca nu putem sa va ajutam. Facem cat putem. Dar FACEM, si asta ne deosebeste de cei mai multi dintre voi.

Asta a fost teoria. Din pacate, practica ne omoara...

ADOPeT (15.05.2009)

Cred ca e momentul sa vi-i prezint pe colegii mei de la Asociatia ROBI, de fapt pe cativa dintre ei. In fotografie sunt cei ramasi pana seara, la inchiderea editiei ADOPeT (noul nume smecher al campaniei saptamanale de adoptii din Parcul Obor organizata de ROBI). Obositi si uzi, dar cu simtul umorului nealterat. Printre ei, si o multime de voluntari noi si harnici, pe care speram sa-i mai avem si peste cateva luni :-D
Cei pe care nu-i vedeti in poza, fie fusesera de dimineata si plecasera, fie erau pe teren, in alte parti ale Bucurestiului, fie se pastrau pentru mersul la adapost a doua zi (sau deja isi facusera "datoria", mergand acolo in timpul saptamanii), fie... se luptau cu sesiunea de examene, pentru ca multi dintre ei sunt studenti. Am lasat-o la urma pe Mari, "mama" noastra si "motorul" asociatiei, care a preferat sa stea, ca de obicei, in spatele aparatului de fotografiat.
O fotografie de familie, daca vreti...

=================
Preluat de pe paginile Asociatiei ROBI,
http://www.4animals.ro
http://www.facebook.com/asociatia.robi

Si uite-asa, a mai trecut o sambata din viata lor (15 mai 2010)

Cine sunt ei ?

Doar cativa dintre voluntarii Robi, prezenti inca la inchiderea editiei din 15 05 2010 a campaniei ADOPeT. Chiar daca pentru sambata aceasta s-a anuntat vreme rea, cu ploi si furtuna, voluntarii au "riscat" si au decis ca vor fi prezenti in Parcul Obor.
Au riscat, si au castigat. Ce anume au castigat?
Cinci familii adoptive pentru doi dintre catelusii nostri si trei dintre pisicute. Cinci sufletele care au ajuns la casa lor. Chiar daca a fost o zi obositoare, voluntarii Robi au mai gasit puterea sa zambeasca in fata aparatului de fotografiat.

==============
Mai multe fotografii:
http://www.facebook.com/home.php#!/album.php?aid=22454&id=100000025606721
http://picasaweb.google.com/oanna.iacob/ADOPeT15Mai02#
.

Asociatia Robi va invita la targul de obiecte handmade "Daruind un Martisor"

Anunt din partea Asociatiei ROBI:

====================

Se apropie 1 Martie!
Asociatia Pentru Protectia Animalelor ROBI organizeaza TÂRGUL de produse HANDMADE, în beneficiul animalelor.
Numărul animalelor aflate în îngrijirea Asociaţiei Robi (care funcioneaza exclusiv pe baza de donatii) este mare, de aceea orice ajutor este binevenit.

-Creatorii de produse handmade pot face donaţii constând în obiecte, ce vor fi vândute în cadrul târgului Give for Animals, ediţia I. Acesta se va desfăşura timp de 2 weekenduri ( 26-27 februarie şi 5-6 martie 2010 între orele 17-22) în clubul Fourteen, Bucureşti (str. Benjamin Franklin Nr 14, vizavi de Atheneul Român).

- Lista donatorilor este deja publicată pe http://targulgive4animals.blogspot.com (blogul oficial al evenimentului), iar eticheta sau sigla, împreună cu numele şi site-ul creatorului va fi ataşată fiecărui produs, în perioada desfăşurării târgului.
- Târgul va fi promovat online pe site-urile de specialitate şi nu numai, dar şi offline prin afişe, flyere, comunicate de presă etc.

Întreaga sumă obţinută din vânzarea produselor handmade va fi donată Asociaţiei Pentru Protecţia Animalelor ROBI

-Vizitatorii târgului sunt aşteptaţi cu oferte promoţionale din partea clubului (1+1 free-sucuri, longdrinks, bere) şi posibilitatea de a ajuta animalele abandonate cumpărând un mărţişor special.

Mai multe detalii pe http://targulgive4animals.blogspot.com
Va asteptam!

Va multumim anticipat pentru orice forma de sustinere si speram sa va avem alaturi la acest eveniment unde voluntarii ROBI vor interactiona din nou cu vizitatorii si vor raspunde la intrebari.

Asociatia Pentru Protectia Animalelor ROBI

=======================

Simple Life (2.02.2010)

Inca n-am apucat sa scriu despre asa-numitul adapost pentru caini de la Glina... urmeaza s-o fac atunci cand voi avea timp. Deocamdata, imaginati-va doar un loc in camp deschis, efectiv in the middle of nowhere, unde cateii, multi, stau cate 2-3-4, in tarcuri destul de spatioase, ingradite cu plasa de Buzau, inalta. Fiecare are cusca lui, acum, iarna, cu paie inauntru si  "usa" din  carpa groasa. Fiecare are castronul lui pentru mancare, in cusca respectiva, iar galeata cu apa, la comun, este afara. In perioada asta e zapada multa si frig. Sunt zile in care ti se lipesc degetele de metal, iar apa ingheata bocna in galeti.

Actul I. Preambul.

Am plecat spre Glina trei colege, M, D si cu mine, curate, calcate si parfumate, ca deh, urma sa vina televiziunea!!! Asociatia ROBI fusese contactata pentru o emisiune, in care, din cate am inteles noi, copii defavorizati fac voluntariat in diverse locuri si astfel dau dovada de bogatie sufleteasca, sau asa ceva. Am fost de acord sa vina sa ne viziteze la Glina si ne-am dat intalnire acolo. Intre noi, am comentat totusi ca tema emisiunii e cam stupida, mai bine i-ar lua pe copiii de bani gata sa-i puna la treaba, sa vada si ei cum e o realitate de care ei n-au habar. 

Actul II. Intalnirea.
Ajungem noi, ajung si ei. Noi razbim cu Dacia prin zapada pana aproape de tarcuri, ei nu se incumeta si parcheaza hat departe, pe drumul cat de cat batut, asa ca D si cu mine ne intoarcem, pe jos prin zapada, sa-i intampinam. Din masina lor ies doi tipi si o tipa, tinerei, echipa tehnica a postului de televiziune. Asteptand "copiii", ma uit sa vad cine si cati mai sunt inauntru, dar prin geamurile fumurii nu vad mai nimic. Mi se pare totusi ca vad sclipind doua perechi de ochelari de soare imensi. ???. Singurul gand care-mi trece prin minte e unul stupid, recunosc: or fi copii mai... bronzati, ca pe astia ii vad in general umbland cu ochelari de soare cand nu-i nevoie! Ash. Se deschide portiera si de data asta mi se taie picioarele: Isi fac aparitia doua ... domnisoare, sa le numesc asa, ca trase la indigo, imbracate dupa ultimul tipic: amandoua cu trei capete mai inalte ca mine, parfumate la greu, brunete vopsite si cu pletele intiiiiiiinse bine de tot, cu fetzele crocante de la solar, fardate gros si temeinic, cu o tona de ruj roz pe buze de s-ar fi vazut si noaptea, unghii aplicate, ochelari de soare cat niste farfurioare, gecutza neagra stramta pana la buric, pantaloni tot negri foaaaaaaaaaarte mulati pe poponetze, cizme inalte din piele cu toc imens si bineinteles nelipsita gentuta Louis Vuitton!!! 

Gasp!!!
Ma lupt din rasputeri sa-mi pastrez look-ul profesional. D, langa mine, si ea cu ochii mari cat cepele. Nu ma pot abtine si-i soptesc printre dinti ca fatucile astea nu pot fi decat varianta romaneasca a lui Paris si Nicole in Simple Life. 

Imi golesc mintea de orice gand, le urez bun-venit domnisoarelor si le rog sa se echipeze, ca avem treaba.
Domnisoarele ma privesc, senin, cu mintile evident netulburate nici de cel mai firav proces cognitiv. 

- Cum adica sa ne echipam? 

- Pai sa va schimbati, nu v-ati adus haine de schimb? 

- Nu.
- De ceee??? ii intreb pe cei din echipa tehnica. Noi le spuseseram exact la ce sa se astepte, ca sa fie imbracati corespunzator.
Ei bine, NU li se zisese "copiilor" unde vin, trebuia sa fie o surpriza. Domnisoarele deja bateau din picioare si se vaitau de frig.
- Pai, dragelor, aici se vine echipat, uite-asa! le zic, aratandu-le hainele mele: un fash de tavaleala, deja mozolit de cateii care ne intampinasera bucurosi, sub care aveam canadiana cea mai groasa din garderoba, pulovarul cel mai gros si, dedesubt, doua tricouri cu maneca lunga; pantaloni de fash, tot de tavaleala, tot agatati si carpiti de N ori, peste blugi peste hamletii de Glina; caciula bineinteles, manusi groase si cizme de cauciuc antiderapante cu foarte multe perechi de sosete groase inauntru.
Ele, uimite la culme:
- Pai si noi de unde sa ne cumparam asa ceva? Ce e asta, costum de schi?
In gandul meu, de la second hand, haina si pantalonii de fash au fost doi lei bucata, dar mi-e rusine sa va zic...

Simt ca pleznesc daca nu comentez cu cineva, asa ca o las pe D cu trupa vesela - le mai era si frica de caini :-D - si dau fuga la M, langa tarcuri, s-o pun la curent. M tragea cu ochiul de dupa Dacia noastra si cred ca si ea abia astepta noutatile :-D
Aveam doua variante, fie sa ne enervam la culme de bataia asta de joc, fie sa radem de sa ne stricam de domnisoare si de ce le asteapta. Am ales ultima varianta si ne-am spus ca era ziua noastra :-D

D mi-a spus ca, dupa ce am plecat eu, a asistat la urmatorul dialog intre tipul cu camera de filmat si una dintre domnisoare:
Cameramanul: Ai grija sa nu-ti zgarii cizmele!
Domnisoara: Lasa draga, dau un telefon si in doua ore imi vin altele acasa!

Actul III. Tinerele sperante in actiune.
Am asteptat dupa ei o groaza, pentru ca nu le mergea nu stiu ce aparatura, cred ca microfonul de buzunar. In cele din urma au fost gata. Ca sa iasa filmarea "bine", eu si D (pentru ca M facuse ce facuse si disparuse in peisaj) ne-am intors la Dacie si ne-am facut ca le asteptam acolo, iar domnisoarele au venit singurele (bineinteles cu echipa la cativa pasi in urma, cu aparatul de filmat si batul cu microfon intins spre ele). Abia mergeau, pas cu pas, prin zapada, si tot isterizandu-se de cateii care sareau in jurul lor si dadeau din coada. Le-am explicat in doua vorbe ce trebuie facut (hranit cateii, pus apa, curatat un pic, socializat un pic), ele puneau intrebari senine si puerile, noi raspundeam rabdatoare.
Una dintre domnisoare a gasit solutia sa scape de geanta Louis Vuitton (pe care n-o putuse lasa la masina lor, cum i-am sugerat de la bun inceput, pentru ca vezdoamne se filmase deja cu ea, si nu putea sa apara in alt cadru, brusc, fara ea). Dreapta si sigura pe ea, domnisoara face un pas in fata camerei de filmat si rosteste apasat:
- Stiti ce? Eu de geanta aceasta cred ca nu voi mai avea nevoie. Pot s-o las undeva?
- Desigur, ii raspundem, si-i deschidem portbagajul Daciei, cu buchetul lui de arome de la toti cateii si sacii cu mancare trecuti pe-acolo de-a lungul timpului :-D

Buun. Ne impartim in doua echipe, D cu una dintre domnisoare, eu cu cealalta. Scotocesc la noi in masina si-i gasesc domnisoarei mele si o pereche de manusi, probabil inmiresmate si ele. Luam fiecare echipa cate un sac de boabe si un bidon cu apa. Haideti sa hranim cateii. Intra D cu domnisoara alocata ei in primul tarc. Aparatul de filmat gramada pe ele. D foarte calma si cu tact, domnisoara ca picata de pe alta lume. D ii arata ce are de facut, domnisoara nu pricepe si e preocupata mai mult sa se tina pe picioare si sa n-o atinga doamne fereste cateii. Dureaza o mie de ani pana reusesc sa le dea de mancare cateilor si ies de acolo. In sfarsit e si randul meu. Eu, sincera sa fiu, deja imi pierdusem rabdarea si abia ma stapaneam sa nu le reped pe domnisoare...
O iau pe-a mea la instruit: Uite, asta e tarcul, vezi, il deschidem asa, ne uitam sa nu iasa cateii, luam boabele si apa, da, apa, aia pe care o tii tu in mana, da o iei, nu, nu o lasi, o IEI cu tine, lasa c-o iau tot eu, asa, deci intraaam, intra si tu, nu, daca stai afara inseamna ca n-ai intrat, si uite, le punem boabele in cotete ca sa nu le ninga si sa nu inghete.
- Cum le punem in cotete?
- Asa bine!
- Nu inteleg, le aruncam asa inauntru?
- NU!!! Scoatem castroanele, le umplem si le punem inauntru, nu in mijloc ci intr-o parte, ca sa aiba loc si cateii sa se culce. Hai.
Nici o miscare. Bine, iti arat eu la primul cotet. Ma aplec, dau la o parte carpa de la usa, scot castronul, pun boabe din sac cu mainile caus, iau castronul si-l pun inapoi in cotet. Hai, draga mea, e randul tau acum.
- Pai nu cred ca pot aaaoleu cum sa le scot eu si vaaaai ma manaca cainii va rog frumos sa nu ma muste!!!
(Paranteza, am apreciat ca-mi vorbeau cu dumneavoastra, si paranteza doi, domnisoara a avut ghinionul sa nimerim la prietenul nostru Rex Ranjitul, care saracul, cand se bucura ranjeste, cum zambim noi, si-si arata coltzii, dar e total inofesnsiv :-))
- Bine, hai ca pun tot eu boabele, dar ajuta-ma tu si pune-le apa.
Domnisoara, cu bidonul in mana, si uitandu-se de jur imprejur la orizont, de parca cauta avioane:
- Unde sa le pun apa?
- Aici, draga, uite jos galeata!!! Pune de trei degete.
- Cum?
- Pune-le un pic.
- Cat?
- Trei degete.
- ???
- Stii ce? Am gresit. Lasa ca le pun eu, tu ajuta-ma si tine capacul. Capacul e si el foarte important. Buuun. Le-am pus. Acuma inchide te rog bidonul, si sa ne apucam de treaba urmatoare.
- Cum sa inchid bidonul?
- Cu capacul!
- Dar nu mai stiu ce-am facut cu el...
(Andreea isi smulge, mental, parul din cap...)
Am trecut apoi mai departe, au aparut niste lopeti si domnisoarele au fost puse sa dea zapada, pentru ca si asta e una din muncile care trebuie facute pentru catei. Domnisoara mai curajoasa si cu initiativa (cred ca era cea cu tocuri mai mici) ia o lopata, scurma un pic cu ea si arunca cu precizie, direct in capul cateilor din tarcul de alaturi. Staaai, iubita mea, nu asa! Ii explicam frumos ca zapada se poate pune intr-un colt, in acelasi tarc, si le lasam sa racaie pe acolo un pic, bineinteles fara succes. Ba le aluneca lopata peste zapada si nu luau nimic in ea, ba se intepenea in paletii si placile de lemn de pe jos, ba luau un pic de zapada, dar pana sa faca doi pasi le pica din lopata, ba trebuiau sa se opreasca pentru ca li se incurcau pletele in cozile de la lopeti, nu ma intrebati cum ca n-am reusit sa-mi dau seama. Vaaai, vaaai ce greu e, si cat am inghetaaaat, bieeeeetele de noi. Si intre ele:
- Fata da' nu ma lasa numa pe mine cu lopata!
- Da' ce-ai fata nu vezi ca si eu dau?
- Hai fata pune mana!
- Lasa-ma fata ca fac pitici aici de frig!
Si asa mai departe...
A urmat cireasa de pe tort, si nu stiu cine a avut ideea geniala, dar dispare D un pic si se intoarce cu o galeata pentru gunoi, odinioara alba, si cu un racaici, si le comunica domnisoarelor, aaabsolut senina (mi-a venit s-o pup :-) :
- Pentru ca in tarcul acesta este un pic (!!!) mai murdar, va trebui sa facem si putina curatenie. Uitati, cu astea, si faceti voi.
Haaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Asta da moment dramatic!!! Ah, dulce razbunare, sorb din elixirul tau!!! Eu am iesit din tarc sa trag o tigara si sa jubilez un pic, D a ramas cu domnisoarele in chinurile iadului. A durat cat a durat, ele comentau la nesfarsit, complet oripilate, si se dadeau de ceasul mortii...

Actul IV. Incheiere.
Pana la urma filmarea s-a apropiat de sfarsit si cele doua domnisoare, vedetele noastre, trebuiau sa-si faca "iesirea". Dialog cu noi:
- Va multumim ca ne-ati primit...
- Va multumim ca ati venit...
- Speram ca am reusit sa va ajutam un pic...
- Mda, exact un pic ne-ati ajutat...
:-D Spre rusinea mea, eu una nu m-am putut abtine si le-am mai scapat mici aciditati (care au trecut cel mai probabil pe langa ele... ), dar una peste alta le-am explicat frumos de ce au nevoie cateii de ajutor, ce-ar putea face ele mai departe si tot asa.
Ne-am despartit, insa a trebuit s-o intorc din drum pe domnisoara mea ca plecase cu manusile de la noi. S-au oprit la zece pasi de tarcuri si li s-a luat interviu despre impresiile proaspete (spre marele meu regret, nu se auzea pana la noi ce ziceau, insa D mi-a spus ca domnisoara alocata ei a avut o revelatie, intr-unul dintre tarcuri, vazand-o pe D cum se purta cu cateii: "Mai, dar tie chiar iti plac cainii... nu?"). Au terminat, s-au caznit cinci minute sa deschida portbagajul Daciei noastre sa-si recupereze gentutza Vuitton cu buchetul proaspat de arome de Glina, si s-au dus la masina lor. Echipa tehnica a venit din nou la noi, au intervievat-o pe D, am mai vorbit un pic si au plecat.

Marele meu regret e ca n-am apucat sa le fac si eu poze. In orice caz, este o zi pe care n-o s-o uitam, si pe care o s-o pomenim inca multa vreme de acum incolo. Deja colegele noastre ne invidiaza pentru cat de bine ne-am distrat la Glina.
Iar eu mi-am promis ca, in ziua difuzarii emisiunii, am sa stau acasa sa ma uit, chit ca-mi iau concediu medical.

Intalnirea cu Asociatia Robi (aprilie 2009)

Prin aprilie 2009 am inceput sa caut pe internet asociatii pentru protectia animalelor din Bucuresti, pentru ca aveam de gand sa donez vestitii 2% din impozitul pe venit unei asemenea asociatii. In acelasi timp, as fi vrut si sa ma ofer voluntar, sperand ca asa pot face mai multe pentru animale, decat de una singura si fara cine stie ce resurse.

Nu auzisem din presa decat de Vier Pfoten, dar cautam ceva mai neaos. Am gasit imediat multe nume de asociatii, care mai de care mai sugestiv si atragator pentru iubitorii de animale... am cautat mai departe, si s-au rarefiat brusc... despre multe dintre ele informatiile pe internet se opreau acolo, altele aveau website-uri neactualizate de nu stiu cand... un alt site era destul de bine facut, dar mi s-a parut rece... am dat si de o gramada de venin improscat in toate partile... am dat si de site-ul ROBI, din care reiesea ca niste oameni cu suflet par totusi sa se ocupe de animale. Semn bun, dar poti sa stii? Stiu eu cum e cu asociatiile de tot felul din Romania...

Am scris, de tatonare, si mi s-a raspuns, repede si civilizat. Am intrebat daca-i pot vizita pe ei si pe animalute la sediu, sigur ca orice asociatie are un sediu unde tine animalele pe care le are in grija, asa e in toate tarile civilizate, doar am citit pe internet! Ei bine, nu, mi s-a spus ca ROBI nu avea o asemenea locatie, voluntarii fiind cei care cazeaza, la ei acasa, animalele aflate in grija lor. Am fost oarecum dezamagita, dar am aflat ca au si o campanie de adoptii in Parcul Obor, in fiecare sambata cu vreme buna, si m-am gandit sa-i vizitez acolo.

Am reusit sa-i vad la Obor dupa inca vreo saptamana cand in sfarsit n-a mai plouat.. Am ajuns devreme. Voluntarele, fete tinerele, zoreau care incotro. Au fost montate tarcurile, au  fost adusi si  cativa catei. Ei se tot zbenguiau, fetele discutau cu vizitatorii...o atmosfera foarte ok. Un pic mai tarziu in cursul zilei,  am cunoscut-o si pe Marilena, presedintele asociatiei (NB o titulatura la care ea personal, in modestia ei, nu tine). A coborat dintr-o Dacie fara fasoane si s-a apropiat de noi. Am vazut cum sareau s-o intampine cateii, ce circ faceau si cat se bucurau ca venise - era mama lor, clar! Acum, dupa atatea luni, scena mi se pare absolut obisnuita si s-a repetat de zeci de ori, insa atunci, ca nou-venit, mi s-a parut un moment cu totul special, si pe care n-am sa-l uit. Cateii m-au convins ca am nimerit unde trebuia.

Cei de la Asociatia ROBI m-au primit, iar eu am ramas cu ei, si ceva-mi spune ca vom mai fi inca multa vreme impreuna.

Despre activitatea din 2009, in episoadele urmatoare :-)

Incepem in 2010

Am blogul de ceva vreme, dar n-am postat inca nimic. Intotdeauna au fost altele mai urgente de facut.

In 2010 am insa de gand sa va povestesc, mult si des, despre animale. Animale cu patru picioare, amarate si care merita mai mult, si cu doua picioare, care se considera oameni dar nu sunt.
Oameni, cu adevarat OAMENI sunt cei ca echipa ROBI, pentru care am un respect imens si sunt mandra sa-i cunosc.

http://www.4animals.ro/
http://www.flickr.com/photos/asociatiarobi/
http://www.facebook.com/asociatia.robi