Mini si Ti-Gri (12.12.2009)

In dimineata in care trebuia sa ajunga la Antena 1, pentru interviul din cadrul emisiunii Observator, Oana, aflata in intarziere, a renuntat la drumul obisnuit si a cautat o ruta mai scurta…. Bineinteles, totul se intampla pentru un motiv: in calea ei a intalnit, abandonati pe treptele de la iesirea Cinematografului Patria, doi pisoi de doar 3-4 saptamani.

Nu se stie cat de mult sau putin statusera acolo, dar, in gerul de afara si in ninsoarea care tocmai incepuse, erau mai mult morti decat vii. Au fost dusi de urgenta la caldura si li s-au acordat primele ingrijiri, apoi au fost consultati de echipa de la City Vet si, in cele din urma, au ajuns la mine, unde vor ramane pana vor mai creste si vor putea fi dati spre adoptie.

Vi-i prezint pe Ti-Gri si Mini.

Locul lor preferat e dupa soba calda. Au cotlonul lor acolo, unde se duc sa doarma, cuminti. Amandoi papa si cresc. Mini, care initial a avut probleme destul de serioase din cauza malnutritiei (era slabita, rahitica si cu un dezechilibru electrolitic, din cauza caruia nu reusea sa-si coordoneze miscarile si nu se tinea bine pe picioare), si despre care credeam ca va avea un drum mai lung pana la recuperare, s-a refacut si ea uimitor de repede.

Dupa perioada de maraituri de bun-venit :-D, pisoii mei cei "mari" i-au luat in grija, ii educa, ii mai spala, ii acepta sa doarma pe langa ei si se joaca cu totii pana nu mai pot. S-au facut niste frumusei si sunt si rezonabil de cuminti, pentru niste pisoi de varsta lor :-)

Cateva filmulete cu juniorii:
http://www.youtube.com/watch?v=B7vpoCXGe0w
http://www.youtube.com/watch?v=Yruc_9BKaLA
http://www.youtube.com/watch?v=0MvV4xZmbIE
http://www.youtube.com/watch?v=tjf4pXSM1ks
http://www.youtube.com/watch?v=qFRXG8tvXDA
http://www.youtube.com/watch?v=f4mizyNXCFs
http://www.youtube.com/watch?v=TIyBSFe45Oc

Thomas (1.12.2009)

Un motanel norocos, salvat din frigul iernii si adoptat foarte repede. In perioada de "tranzit" a locuit la mine, spre disperarea pisoilor mei, care inca n-o uitasera pe Pussy si-l priveau cu maaare neincredere, avand senzatia (din experienta lor :-) ca tot ce e portocaliu creeaza probleme :-D

Ne-am ocupat serios de socializare, pentru ca Thomas era complet neobisnuit cu lumea "domestica" si era foarte, foarte timid... de parca nu era sigur ca toate minunatiile din jur, castronelul plin cu mancare si locul cald de langa soba, i se cuveneau si lui. In prima zi a stat numai pe sub fotolii, cu o expresie care parea ca-si cere scuze ca deranjeaza. I-am vorbit mult si frumos, l-am laudat, i-am mangaiat si para-mangaiat pe ai mei cat mai vizibil, ca sa priceapa si el ca n-am sa-l mananc de viu... seara l-am luat in dormitor, si a dormit iepureste, dar nu pe sub mobile, ci in coltul cel mai indeparat al patului. Progres! 1 la 0 pentru Andreea, si Thomas nici nu banuieste :-)

In urmatoarele zile n-a mai stat ascuns, dar nici nu reuseam sa pun mana pe el decat cu greu. Se ferea cu codita intre picioare, de-mi era si mila... Am insistat totusi, cu blandete, si am descoperit ca domnului ii place sa fie mangaiat si toarce!!! Totul era sa-l prind... Incet-incet i-a trecut teama, se lasa atins si noaptea incepuse sa vina din proprie initiativa sub plapuma, unde se facea ghem si torcea :-)

Thomas e acum cu noua sa familie, si, din cate mi-au spus, e un "motanel obisnuit". Asa si trebuie...

Porumbelul fara coada (17.11.2009)

Mergeam spre Piata Matache. Langa un trotuar, vad niste caini care trageau de o punga. O doamna in varsta ii vede si ea si, gest oarecum neobisnuit, se apleaca, deschide punga si scoate... un porumbel care nu parea sa mai miste! Nu-mi vine sa-mi cred ochilor, nici prin gand nu mi-ar fi dat sa ma uit ce e in punga.

Ma apropii sa vad care e situatia. Porumbelul, adult, era ud leoarca si mirosea groaznic, dar mai traia.

L-am luat cu punga cu tot si l-am dus repede acasa. L-am curatat si l-am uscat cu foehn-ul. Dupa duhoare, cred ca era imbibat in urina de om?! De parca nu era destul, desi nu era ranit vizibil, nu mai avea decat o pana in coada si nu-si putea tine deloc echilibrul, venea tot timpul in nas... Am impresia ca si de pe piept avea pene lipsa, dar pareau mai degraba taiate cu foarfeca decat smulse. Dumnezeu stie ce i s-a intamplat...

In ziua urmatoare a fost asa si-asa. De mancat, manca, bea si apa (cu vitamine), dar nu se putea tine deloc pe picioare. A dormit intr-o rana, rezemat de marginea cutiei in care il pusesem. In a treia zi, inviase de-a dreptul, a mancat mult si nu mai cadea in nas, ba chiar s-a incumetat sa iasa la plimbare prin camera... Cand tocmai ma bucuram si ma gandeam cum isi va petrece iarna la mine, pana in primavara cand avea sa fie si cald, iar lui i-ar fi crescut din nou penele, starea lui s-a inrautatit la loc si,  in dimineata zilei urmatoare, l-am gasit mort in culcus. Pacat, mare pacat... singurul lucru bun, pana la urma, e ca nu l-au mancat cainii de viu...

Pussy Terorista (05.11.2009)

Dracu' gol... ascuns bine intr-un ghemotoc de blanita portocalie. O domnisoara pe cat de mica, pe atat de incapatanata si cu pareri proprii, bine inradacinate.

A reusit sa-i puna la respect pe pisoii mei, Chiţi si Tibi, cu cateva luni mai mari ca ea... daca Pussy vroia sa manance, maraia feroce si manca in acelasi timp din toate TREI farfurioarele (puse special ca sa nu fie certuri), iar ai mei stateau respectuosi la un metru in spatele ei :-))

Lasand la o parte ca ne fugarea prin casa (inclusiv pe mine!) si tot timpul dadea cu gherutele...

... asta vreme de vreo trei zile. Dupa care s-a prins ca nu e chiaaaar atat de rau sa te mangaie cineva pe sub barbita si pe burtica, si nici sa dormi la caldura, sub patura, mai ales cand deja stii ca "ai casei" nu prea au voie in dormitor.... am inceput s-o aud si torcand, ne jucam si nu mai zgaria, ce mai, se daduse pe brazda...

A stat la mine vreme de o saptamana, apoi a plecat spre noua ei casuta, si am auzit ca s-a adaptat bine si, culmea, e chiar cuminte!

Porumbel gri inchis (14.10.2009)

O frumusete de porumbel moţat, adus la Asociatia ROBI de un trecator, care-l gasise pe strada intr-o stare nu prea buna. A fost consultat de veterinar, a primit medicamente si vitamine si a ajuns... tot la mine in baie.

A stat, la caldura si mancare din plin, efectiv cat a vrut, inca multe zile dupa ce se inzdravenise. Trecusera vreo zece, cred... Cand, in sfarsit, a dat semne ca vrea sa plece, i-am deschis geamul, iar el a mai stat putin si si-a luat zborul.

Porumbel maro (23.09.2009)

In drum spre scoala, intr-o dimineata, vad o colega venind din sensul opus, tinand ceva in ambele maini... un porumbel tinerel, cu nuante maro, cam jumulit si cam debusolat. Il zarise pe carosabil, pe o strada circulata, si, fara sa stea pe ganduri, s-a bagat printre masini sa-l ia de acolo. Un gest cat se poate de firesc, din punctul meu de vedere, si totusi prea rar, din cate vad in jur...

Cum trebuia sa stam la scoala vreo sase ore, i-am facut rost porumbelului de o cutie mare, am taiat o sticla de plastic si i-am pus apa, cineva a cotizat cu niste pufuleti, altcineva cu miez de paine si l-am tinut cu noi in clasa pana am terminat programul. De vreo doua ori a iesit sa se dezmorteasca, dar altfel a fost cuminte.

Seara l-am adus acasa si l-am cazat in baie.

A stat cam o saptamana, timp in care pisoii mei au fost nedezlipiti de usa de la baie :-D  A mancat bine, i-am dat si niste vitamine... se tot plimba prin baie, dar nu parea prea dornic sa zboare. Pana intr-o zi cand a tot zburatacit la fereastra, parand ca vrea sa iasa. I-am deschis fereastra. A stat afara, pe pervaz, pana seara, apoi s-a intors in cutia lui din baie sa se culce!

Am dat din umeri si l-am lasat in pace... a mai facut asa inca o zi, dar in a treia zi si-a luat zborul, fara probleme. L-am vazut ducandu-se cateva case mai incolo, inspre o gradina plina de copaci si verdeata. Un loc cat se poate de bun...

Motanel in tranzit (06.09.2009)

Spre rusinea mea nu cred ca i-am dat un nume... si nici n-am intrebat daca avea unul.

A stat la mine cam o saptamana. Un dracusor mic si durduliu, pe care Tibi a avut grija sa-l scuipe sistematic, dar fara sa-i faca vreun rau, de fapt.

Aici, obosit dupa o tura de joaca:

Mimi cea mica (3.09.2009)

Mimi... o pisicuta mica, mult prea mica pentru varsta ei. Au gasit-o niste copii pe la jumatatea lui august, pe un bulevard circulat, gata-gata sa fie calcata de trecatori. Ei au fost singurii care au remarcat-o. Mama lor a luat-o acasa si, primul lucru, a hranit-o. Mimi s-a uitat usor mirata la bobitele pentru pisoi, (probabil ca nu mai vazuse si nu stia ce sunt), dar a infulecat cu pofta niste firmituri de paine...

La inceputul lui septembrie familia pleca in vacanta si, ca sa nu ramana pisicuta singura, vizitata doar o data - de doua ori pe zi de o vecina, m-am oferit eu s-o tin la mine pana se intorceau din vacanta. Zis si facut...

Cred ca avea vreo sase saptamani cand am luat-o eu. Era vizibil subdezvoltata, cantarea doar 390 g si avea diaree. Am dus-o la control la veterinar, i-am dat medicamente si am pus-o la regim de ingrasare :-)
M-a uimit prin cumintenia ei. La momentul respectiv, pe langa pisoii deja maricei si oficial ai mei, Chiţi si Tibi, mai cazam temporar un motanel mic si tare nazdravan. Ma asteptam la agitatie mare, mai ales fata de Mimi, nou venita, dar n-a fost asa... Mimi statea in general cocotata pe un spatar de fotoliu - asta dupa ce, stand jos pe covor, nebunii ceilalti in goana lor, au dat peste ea si-au rasturnat-o de vreo doua ori :-D - si, cu un aer de maxima uimire, studia lumea. Cand se plictisea, se dadea jos si, pe tacute, mi se suia in brate si se culca. Uneori, cand avea chef de joaca, o invita politicos pe Chiţi, dar Chiţi n-o prea baga in seama.



 

Statea deja la mine de o saptamana cand am vazut ca elimina viermisori... am deparazitat-o si in cateva ore a inceput sa elimine foarte multi, de parca numai asta avea in burtica... In ziua urmatoare a fost cam apatica si fara chef de viata, iar seara i s-a inrautat starea brusc. Apoi doua zile ni le-am petrecut la veterinar, cu perfuzii si sticle cu apa calda, pentru ca nu mai manca si nu-si mai putea regla temperatura corpului. Facuse o intoxicatie puternica, de la cantitatea prea mare de paraziti care-i murisera in intestine i pe care nu-i putuse elimina in timp util. Mica cum era, organismul nu i-a mai rezistat si s-a stins la mine-n brate, in a doua zi de tratament. O batalie pierduta...

Pui de porumbel (11.07.2009)

Intr-o sambata dupa-amiaza, cand ma intorceam de la Obor, dupa o editie a campaniei de adoptii ROBI, am gasit pe strada, langa casa mea, un pui de porumbel. Cazuse probabil de sus, din cuib. (Cateva zile mai tarziu, m-am intalnit cu o vecina si i-am spus, in treacat, ca gasisem un pui de porumbel. "Aaaa", mi-a raspuns, "o fi cel pe care l-am vazut si eu in strada sambata dimineata!". Pai si de ce nu l-ai luat, sa-l dai macar mai incolo din drum?? Mai incepuse si o ploaie rece...)

Porumbelul n-avea inca penele crescute complet si in mod sigur nu putea sa zboare, asa ca l-am luat si l-am cazat intr-o cutie, in baie.

Am constatat ca nu stie sa manance graunte. La porumbei nu pot sa zic ca ma pricep, n-am crescut decat unul singur, acum multi ani, si care se descurca deja cat de cat cu boabele... Lapte special n-am gasit si trebuia neaparat sa-l hranesc cu ceva, asa ca i-am facut o fiertura din graunte amestecate si rasnite bine, si i-am dat-o cu seringa (cautasem pe internet, orientativ, cam cat trebuie sa manance un pui de porumbel si cu ce frecventa). I-am amestecat si calciu si vitamine. De bine de rau smecheria a tinut. Dupa vreo 10 zile a inceput sa ciuguleasca si sa bea apa singur. Parea ca-i merge tot mai bine cand, intr-o zi, a inceput sa tuseasca si sa dea semne ca nu mai respira bine. Am fost cu el la veterinar, dar doctorul a cam dat din umeri. Nu se inecase de la boabe, era probabil o raceala sau vreun virus... Dupa inca vreo doua zile n-a mai vrut sa manance, nici cu forta, si pe urma din pacate s-a dus, in a 21-a zi de cand statea la mine.

Tigrisorul Tibi (5.07.2009)

Pe Chiţi o aveam deja de trei saptamani. Labuta i se vindeca superb, trecuse de la laptic la terciulet si nu mai trebuia s-o hranesc chiar o data la trei ore, facea deja primii pasi prin camera (pana atunci se jucase numai pe suprafete moi, pe canapea sau pe patul imens pentru ea)... ce mai, devenise o adevarata domnisoara :-)

Intr-o duminica dimineata m-a sunat Oana si m-a intrebat daca nu mai pot tine pentru "cateva zile" un pisoi, inca sugar, pe care i-l daduse o vecina -- eterna vecina cu suflet milostiv, care nu suporta sa vada un animal in suferinta, dar situatia ei de acasa (cel mai probabil, covoarele pretioase, aspirate in fiecare zi) nu-i permite sa-l ingrijeasca, in nici un caz acum in perioada asta, si care-l paseaza mai departe, cu inima plina de bucurie ca a salvat o viata.

Asa a ajuns la mine Tigrisorul Tibi, o mogaldeata tarcata de vreo doua saptamani.

Mari probleme n-am avut cu el, in afara de o diaree cam incapatanata si de... gherute! A fost prima (si, sper, ultima) data cand n-am putut hrani cu biberonul, cu mainile neprotejate, un pisoi, pentru ca de cum simtea mirosul de lapte se zbatea si dadea din labute in nestire ca sa ajunga mai repede la el. O vietate mica cat palma, pe care disperarea de a manca o facea zmeu... Asa ca pe Tibi, pana l-am intarcat, l-am hranit purtand manusi de piele, ca pe soimi :-)) De nevoie am descoperit si cum sa-i imobilizez labutele, intre degetele de la o mana, ca sa nu-si infiga gherutele in biberon si sa reusesc totusi sa i-l bag in gura :-)

Hranit bine, s-a facut o frumusete de pisoi... cu niste urechiuse mortale, cum n-am mai vazut la altii:

El si Chiţi au devenit tovarasi de joaca... la inceput Chiţi era un pic mai mare, fizic, si avea intotdeauna grija sa-i arate cine-i seful :-), dar a crescut si Tibi, ca din pamant, si n-a ramas dator :-)

A venit bineinteles vremea sa-i caut adoptator... am avut intotdeauna un sentiment de vinovatie combinata cu mila fata de Tibi, stiind ca sederea lui la mine e doar provizorie si ca, la un moment dat, aveam sa-i spun pa si sa-l rup de Chiţi - surioara lui pisica, de mine - o mama pisica mai ciudata, dar in poala careia venea sa toarca, si de locul unde se obisnuise sa traiasca. M-am gandit mult, i-am cerut parerea si mamei (care are grija acum, un etaj mai jos, de coana Pitsi, pe care am gasit-o cand era mica intr-un canal, in Japonia, fix de ziua mea). Am ajuns la concluzia ca n-avea sens sa-i despartim. Cum i-am crescut pana acum ii mai pot creste si in continuare, iar lor sigur le-ar place mai mult sa nu ramana singuri. Asa ca Tibi a ramas la mine, iar pe fruntea mea scrie din nou, cu litere de-o schioapa, FAILED FOSTER :-D

La mine, Tibi se simte "acasa" si nu se sfieste s-o arate. S-a facut ditamai lunganul si e un mic escroc sentimental...

Trei pisoi abia nascuti (21.06.2009)

Era intr-o duminica in care am fost la cateii de la Glina. Am plecat dimineata si m-am intors cand se innopta. Vecinii mei de jos erau in curte, cu musafiri, cu gratar, cu tot dichisul, si petreceau ca tot omu', duminica... Din casa mi s-a parut ca aud de cateva ori mieunaturi, dar, spre rusinea mea, nu le-am dat mare atentie si n-am iesit afara sa verific.

Pe la 12 noaptea vine la mine vecina de jos sa-mi aduca nu stiu ce si, din vorba in vorba, imi spune ca vecinii de la casa de alaturi au gasit dimineata in subsolul lor (cu ferestruica deschisa spre strada) cinci pisoi mici, pe care i-au hranit cu pipeta dar nu stiu ce sa faca cu ei. Bun, ma gandesc, bine macar ca i-au luat acasa si le-au dat ceva de mancare. N-am telefoanele lor, la 12 noaptea deja aveau luminile stinse, asa ca le las bilet mare pe poarta ca am eu lapte praf pentru pisoi (pe Chiţi inca o mai hraneam cu biberonul) si sa ma sune la orice ora ca le dau. Mai stau un pic prin curte si aud mieunaturi disperate, de pe scara vecinilor. De fapt nu luasera pisoii abia nascuti in casa... Imi zic ca nu se mai poate, merg sus, fac lapte, iau si o cutie cu carpe (gandindu-ma ca NU-mi trebuie, ce naiba, sigur au pus vecinii pisoii in ceva cand i-au luat din subsol si i-au lasat pe scara. Ii rog pe vecinii mei de jos sa asiste, sar gardul la ceilalti ca aveau poarta incuiata, ma iau dupa sunet... si gasesc o naveta neagra de plastic, FARA vreo carpa in ea, cu trei pisoi mici ca soarecii, mai mult morti decat vii, UZI fleasca si reci ca gheata. Imi amintesc senzatia si acum, in viata mea n-am mai atins ceva VIU si care sa fie atat de rece.

Vecinii mei (sot si sotie cu pretentii, cu copil la liceu), socati de halul in care erau pisoii. Si totusi, toata ziua au stat la beri si gratar in curte, stiau de pisoi, stiau despre mine ca am pisica si stiu sa ma ocup de pisici, stiau ca sunt voluntar "la o chestie d-aia cu animalele", au mobilul meu... nu puteau sa-mi ceara un sfat??? Nu mi-e rusine nici cu vecinii care i-au gasit in subsol... oameni tineri, cu copil mic de cateva luni, te astepti sa le treaca prin minte sa puna naibii o carpa in naveta aia, nu sa lasa pisoii asa pe o treapta... Ce sa spun, au facut efortul sa le dea lapte cu pipeta! Si sa-i arunce pe cei doi care au murit in cursul zilei.

Am dus pisoii urgent acasa. Abia mai miscau. I-am hranit destul de greu, i-am uscat cu foehn-ul, i-am masat bine, i-am bagat intr-o cutie cu sticle cu apa calda, acoperiti cu alte carpe, si i-am cazat in baie.

I-am tinut doua zile, hraniti din 3 in 3 ore, dar pentru ca in urmatoarele zile trebuia sa fiu la serviciu de dimineata pana seara si nu-i puteam lasa atata timp nemancati, i-a preluat o colega voluntara. Din pacate, desi i-a ingrijit bine, dupa o zi a mai murit unul dintre pisoi, si inca unul, dupa vreo saptamana. Cam asta e sansa de supravietuire in cazul pisoilor foarte foarte mici, lipsiti de laptele mamei. Si, chiar daca supravietuiesc, pot avea o multime de probleme de sanatate cand cresc.

Am incercat sa-mi explic cum au ajuns pisoii abia nascuti in subsolul vecinilor si de ce nu era si mama lor cu ei. Mi-e greu sa cred ca i-a fatat acolo, alegandu-si locul pentru ca era ferit si, din intamplare, avea acces. Daca ar fi fost asa, ar fi stat si ea cu ei, din instinct. Cred mai degraba ca era pisica cuiva din cartier, care s-a trezit cu pui (de ce oare?? de ce fata pisicile lasate libere si nesterilizate??), i-a luat pe toti si, suflet bun, nu i-a inecat in galeata cu apa ci i-a aruncat pe prima fereastra deschisa care i-a iesit in cale.

PS Pisoii la 7 zile:

Primul meu "caz" ROBI: Chiţi (13.06.2009)

Pe Chiţi ne-au adus-o trei fetite intr-o seara de iunie, la sfarsitul unei editii a campaniei de adoptii ROBI din Parcul Obor. N-am inteles exact unde au gasit-o, dar aducandu-ne-o, in mod cert i-au salvat viata. Avea in jur de doua saptamani, maximum trei, si arata cum o vedeti: mica, murdara si cu o rana imensa la labuta.

Am invelit-o repede intr-un prosop si am fugit cu ea acasa. Nu ma asteptam sa cazez un pisoi sugar, si n-aveam de nici unele... biberon am gasit totusi la pet shop-ul din colt, dar n-aveau si lapte... acasa, i-am preparat niste lapte praf de uz uman - faute de mieux - si, mai intai de toate i-am dat sa manance. Cum a simtit biberonul, s-a agatat zdravan de el cu amandoua labutele, de parca nici nu era ranita. A baut mult, pe nerasuflate si cu forta. Mi-a spus cat de mult isi doreste sa traiasca si am inteles-o.

I-am curatat rana si i-am dezinfectat-o, i-am facut culcus intr-un transportor si a adormit, franta. A doua zi dimineata am dus-o la veterinar si am aflat ca, in situatia ei din momentul respectiv, nu se putea face nici o interventie. Tot ce puteam face era sa-i tin rana curata si s-o ung cu antibiotic de doua ori pe zi, iar in rest nu ne ramanea decat sa asteptam sa vedem cum evolueaza rana.

Asa a inceput drumul spre vindecare... De la bun inceput Chiţi mi-a aratat clar dorinta de viata si hotararea de a nu se lasa invinsa, iar eu n-a trebuit decat s-o sprijin si sa-i fiu alaturi... A fost putin mai greu doar la inceput, cand o hraneam cu biberonul la 3-4 ore, zi si noapte, dar a trecut rapid la mancare pasata, apoi la mancare solida (din proprie initiativa, descoperind singura crantanelele, in castronul pisicii mari...). Cat despre rana… am avut grija sa ramana curata, am uns-o cu antibiotic si cam atat... Aproape ca nu-mi venea sa cred, o vedeam micsorandu-se pe zi ce trecea si in cateva saptamani s-a inchis complet. Chiţi a ramas cu doar trei degete la labuta stanga (si din ele, doar doua functionale), dar asta n-a parut s-o deranjeze absolut niciodata, nici macar in primele zile.

Saptamanile au trecut, Chiţi a crescut, labuta s-a vindecat si a venit timpul sa-i cautam adoptator... o data am dus-o chiar pana la Obor, intr-o zi de campanie. Nu stiu cat am dormit in noaptea dinainte, din grija de a-i gasi stapan pe masura, cineva care s-o iubeasca cu adevarat si care sa-i inteleaga si sa-i aprecieze fasoanele de pisica siameza, pe care deja vedeam ca le are din plin... Toata ziua am stat ca pe ace, si cu nervii cam intinsi... iar seara, ei bine, seara m-am intors cu ea acasa... adoptata oficial! Stiu bine ca voluntarii n-ar trebui sa ramana cu animalutele pe care le au la un moment dat in grija si ca asa ceva reprezinta un loc de "cazare" in minus pe viitor, insa pur si simplu nu m-am mai putut desparti de ea. Pe fruntea mea scrie, mare, FAILED FOSTER :-D.

Ca sa inchei, Chiţi mi-a aratat ce inseamna dorinta de viata, chiar si la un animalut mai mic decat palma si vai de el, caruia, la prima vedere, nu i-ai da prea multe sanse. Mi-a aratat si de cat de putin ajutor are nevoie un asemenea animalut ca sa se refaca: un loc linistit, un pic de hrana si un pic de dragoste sincera. In rest, stie el ce are de facut. Iar rasplata, va asigur, este pe masura.