Primul meu "caz" ROBI: Chiţi (13.06.2009)

Pe Chiţi ne-au adus-o trei fetite intr-o seara de iunie, la sfarsitul unei editii a campaniei de adoptii ROBI din Parcul Obor. N-am inteles exact unde au gasit-o, dar aducandu-ne-o, in mod cert i-au salvat viata. Avea in jur de doua saptamani, maximum trei, si arata cum o vedeti: mica, murdara si cu o rana imensa la labuta.

Am invelit-o repede intr-un prosop si am fugit cu ea acasa. Nu ma asteptam sa cazez un pisoi sugar, si n-aveam de nici unele... biberon am gasit totusi la pet shop-ul din colt, dar n-aveau si lapte... acasa, i-am preparat niste lapte praf de uz uman - faute de mieux - si, mai intai de toate i-am dat sa manance. Cum a simtit biberonul, s-a agatat zdravan de el cu amandoua labutele, de parca nici nu era ranita. A baut mult, pe nerasuflate si cu forta. Mi-a spus cat de mult isi doreste sa traiasca si am inteles-o.

I-am curatat rana si i-am dezinfectat-o, i-am facut culcus intr-un transportor si a adormit, franta. A doua zi dimineata am dus-o la veterinar si am aflat ca, in situatia ei din momentul respectiv, nu se putea face nici o interventie. Tot ce puteam face era sa-i tin rana curata si s-o ung cu antibiotic de doua ori pe zi, iar in rest nu ne ramanea decat sa asteptam sa vedem cum evolueaza rana.

Asa a inceput drumul spre vindecare... De la bun inceput Chiţi mi-a aratat clar dorinta de viata si hotararea de a nu se lasa invinsa, iar eu n-a trebuit decat s-o sprijin si sa-i fiu alaturi... A fost putin mai greu doar la inceput, cand o hraneam cu biberonul la 3-4 ore, zi si noapte, dar a trecut rapid la mancare pasata, apoi la mancare solida (din proprie initiativa, descoperind singura crantanelele, in castronul pisicii mari...). Cat despre rana… am avut grija sa ramana curata, am uns-o cu antibiotic si cam atat... Aproape ca nu-mi venea sa cred, o vedeam micsorandu-se pe zi ce trecea si in cateva saptamani s-a inchis complet. Chiţi a ramas cu doar trei degete la labuta stanga (si din ele, doar doua functionale), dar asta n-a parut s-o deranjeze absolut niciodata, nici macar in primele zile.

Saptamanile au trecut, Chiţi a crescut, labuta s-a vindecat si a venit timpul sa-i cautam adoptator... o data am dus-o chiar pana la Obor, intr-o zi de campanie. Nu stiu cat am dormit in noaptea dinainte, din grija de a-i gasi stapan pe masura, cineva care s-o iubeasca cu adevarat si care sa-i inteleaga si sa-i aprecieze fasoanele de pisica siameza, pe care deja vedeam ca le are din plin... Toata ziua am stat ca pe ace, si cu nervii cam intinsi... iar seara, ei bine, seara m-am intors cu ea acasa... adoptata oficial! Stiu bine ca voluntarii n-ar trebui sa ramana cu animalutele pe care le au la un moment dat in grija si ca asa ceva reprezinta un loc de "cazare" in minus pe viitor, insa pur si simplu nu m-am mai putut desparti de ea. Pe fruntea mea scrie, mare, FAILED FOSTER :-D.

Ca sa inchei, Chiţi mi-a aratat ce inseamna dorinta de viata, chiar si la un animalut mai mic decat palma si vai de el, caruia, la prima vedere, nu i-ai da prea multe sanse. Mi-a aratat si de cat de putin ajutor are nevoie un asemenea animalut ca sa se refaca: un loc linistit, un pic de hrana si un pic de dragoste sincera. In rest, stie el ce are de facut. Iar rasplata, va asigur, este pe masura.