"Doneaza o conserva" - editia de Craciun (18-19.12.2010)

Sambata si duminica (18 si 19 decembrie 2010) intre orele 10 si 18, ne gasiti la Maxi Pet (Militari Shopping). Aveti posibilitatea sa adoptati un animalut sau sa donati pentru a ne ajuta sa le facem viata mai buna :)
Fiti Mos Craciun pentru un animalut!

Anul acesta poti face sarbatorile de iarna mai frumoase pentru un animal fara stapan - fie oferindu-i un camin calduros, fie participand la editia de donatii organizata de Asociatia Robi in 18-19 decembie la Maxi Pet.

Multumita prietenilor nostri de la Maxi Pet, ne veti gasi tot weekendul in incinta magazinului, alaturi de animalute pregatite pentru adoptie. Veti putea dona mancare pentru catei si pisoi (fie cumparata din magazin, fie adusa din afara) sau orice le-ar putea fi de folos. Fiecare donatie (mancare, medicamente, paturici, bani, lapte pentru pui etc) ne da sansa sa ne indreptam eforturile financiare spre repararea custilor si termoizolarea tarcurilor. Totodata, trebuie sa pregatim cateii pentru iarna cu vitamine si mancare buna, pentru a rezista cat mai bine frigului.

Va asteptam sambata si duminica la Maxi Pet (Militari Shopping), intre orele 10 si 18, pentru a adopta un animalut fara stapan sau pentru a dona, pentru a le oferi o viata mai buna.

Asociatia Pentru Protectia Animalelor ROBI
www.4animals.ro

Daca nu scriu suficient de des, pierd sirul... (14.12.2010)

Pe Otto, motanelul cel negru si fricos, gasit la motorul unei masini in mers, vi l-am prezentat pe scurt cand l-am adus la mine, dar de atunci nu v-am mai spus nimic despre el! Ei bine, a avut incredere in mine si, cu rabdare, a devenit Otto cel Viteaz. Apoi, pe 30 octombrie, la mai bine de o luna de cand venise la mine, a fost adoptat de cineva... de care s-a si indragostit! Nici nu va pot spune cat de mult ma bucur pentru el.

Sper ca, de Craciun, sa pot sta cu laptopul la gura sobei si sa scriu pe indelete despre Otto. E un motanel tare bun si merita sa-i fie povestea cunoscuta.

Izzy (Izuca :-), despre care scriam tot aici, a fost adoptata o data, apoi returnata dupa vreo doua saptamani pentru ca fetita familiei avea o alergie serioasa la parul de pisica, de care nu stiusera pana atunci. Tristete mare si pentru fetita, si pentru Izzy, care se obisnuise acolo si-i placea. A mai stat la mine inca vreo luna si jumatate, timp in care s-a facut o dracoasa si jumatate, smechera si tupeista... exact asa cum ii sta bine unei pisicute :-D
Izuca a fost adoptata impreuna cu Lucy, cu care se intelegea foaaarte bine la mine, si ea dracoasa mica, dar totusi mai potolita :-)
Am poze cu ele de la noua lor casa. O duc excelent, din cate puteti vedea :-)

Izuca la vanatoare:

"Am o multime de treaba de facut"

"-E patul meu! - Ba-i al meu!"

Dintre cei trei "patrioti" mici, prinsi pe 17 octombrie, pe Sachi am dat-o spre adoptie aproape imediat, pe 23 octombrie. Cu Soko si Kuni am ramas aproape doua luni (gazduiti o vreme si de Raluca, colega mea de la Robi), pana zilele trecute: Soko a fost adoptata pe 8 decembrie, iar Kuni ieri, pe 13. Pe amandoi ii asteapta acasa companie felina: Soko are o surioara putin mai mica decat ea, cu care deja se impaca foarte bine, dorm si se spala impreuna, iar Kuni are o matusica pisa de 6 ani, inca nu foarte incantata de tanarul nou-venit... dar Kuni mi-a promis solemn c-o sa fie cumintel si n-o s-o necajeasca prea mult... macar la inceput :-D

In seara asta am in casa doar trei pisici, cele doua ale mele si Oluf, fratele mai mare si salbatic al micilor "patrioti". Insa doar in seara asta :-D Maine o iau, pentru scurta vreme, pe Themis, pisicuta salvata de colegele mele de pe sinele de metrou. Cred ca Oluf o sa se bucure, i-a placut sa se alerge si cu ceilalti mici care mi-au mai trecut prin casa. Va avea si el postarea lui, ca si Otto, cand am sa-mi fac timp.

Asa... si, pe langa pisicile de mai sus, ar trebui sa va mai spun despre porumbei. Pe langa cel gasit in august, crescut de pui, vindecat de variola si care tot se incapataneaza sa nu zboare, asa ca e scos in curte ca un catel cateva ore pe zi cand e vreme buna, m-am mai pricopsit cu unul, acum vreo doua saptamani. Il tin separat de celalalt, pentru ca banuim ca are paramixoviroza. De cand l-am preluat mi-a spus doctorul ca "nu rezista mult". Insa, din cate vad eu, de doua saptamani nici n-a murit, nici nu s-a facut mai bine. Nu reuseste sa se hraneasca singur si trebuie sa-i dau eu de mancare (+ vitamine), macar de doua ori pe zi.
Cam asa se manifesta:

Exact ce-mi lipsea...

Clanul Patriotilor - grupa mare - II (09.11.2010)

Inca nu i-am pus un nume. E pisoiul pe care l-am depistat pe 23 octombrie, frate mai mare al "patriotilor", din cine stie ce motiv ramas singurel pe o scara de serviciu din Blocul Patria. Mi s-a spus ca e motanel, eu inca n-am apucat sa ma apropii de el suficient de bine cat sa fiu sigura ca asa e.

Are vreo cinci-sase luni. Din cate am inteles, cand era mic, Mama Pisa (Big Eyes o cheama, am aflat... de la alta scara :-D) si-a luat celalalt pui, Roscuta pe care am sterilizat-o si am dus-o deja inapoi, si a plecat de acolo. Nu stiu de ce nu l-a luat si pe el, nu stiu de ce n-a mai putut iesi. De cateva luni bune il hranesc cei de la Zac Turism, o firma cu sediul acolo in bloc. Iar el si-a facut veacul in sus si-n jos pe scara unde nu cred ca bate vreodata soarele.
E foarte salbaticut.
Eu incerc sa-l prind din 23 octombrie, macar de doua ori pe saptamana. Prima data a intrat in capcana, dar mi-a scapat cand sa-l transfer in transportor, si pe urma nu s-a mai apropiat de capcana sub nici o forma. I-am rugat pe cei de la firma, niste draguti si toti preocupati de soarta lui, sa-i puna mancarea numai in capcana blocata sa ramana mereu deschisa, ca sa se obisnuiasca cu ea. Ei au facut mai mult decat atat, mi l-au prins ei stiu cum (de ei totusi se apropia la un pas) si m-au sunat intr-o dimineata sa vin sa-l iau, ca ma asteapta cuminte in transportor :-). Fara ajutorul lor, mai stateam pe acolo doua luni.

Astazi (12.11) e a patra zi de cand e la mine. Si acum ma scuipa, dar parca s-a mai domolit, nu mai vrea sa se urce pe pereti cand ma vede. Pana ieri seara a stat singur intr-o camaruta mica, cu culcus, geam de unde se vad porumbei, mancare si litiera. Cat am fost acasa i-am lasat usa deschisa, dar n-a vrut sa iasa. Nu s-a apropiat de transportor, a stat tot timpul pe pervazul geamului. De mancat, a mancat fara fasoane. A stiut si litiera la ce foloseste, spre bucuria mea.
Pe mine ma uraste, de asta nu ma indoiesc. Expresia lui cand ma vede, mereu aceeasi, e graitoare:

Aseara Izzy (alintata "Izuca" :-) s-a dus la el si a flirtat la greu, cu tone de fitze. I-a gangurit, i-a mancat mancarea, i-a baut apa, i-a folosit litiera, i s-a bagat in transportor unde s-a jucat cu soricelul lui... iar el parea uimit si oarecum interesat. Asa ca am stins luminile devreme si, ca din intamplare, nu i-am mai inchis usa spre sufragerie, unde stau pisoii mici si mijlocii. Pe Tibi si Chiţi, mai mari si stapanii de drept ai casei, i-am luat cu mine in dormitor , ca sa nu-l intimideze.
In seara asta domnul a iesit la inspectie chiar si cu mine in sufragerie, ceea ce e semn bun. E drept ca ma facusem mica pe un fotoliu, intr-un colt, si nici nu mai respiram :-D. Il aud cum coboara din ce in ce mai des pe de pervaz ("zdup!"), e clar ca s-a plictisit acolo si-ar vrea si el sa vada cu ce se distreaza pisicile mele atat de bine. In seara asta repetam figura cu usa uitata deschisa.
Am sa revin cu noutati peste vreo saptamana :-)

PS Si daca va intrebati ce mai fac cei doi patrioti mici, pe care inca ii mai am, plus Izzy, Lucy si ai mei, iata: :-)))

Clanul Patriotilor - grupa mare - I (26.10.2010)

Duminica, exact la o saptamana dupa ce m-am pricopsit cu grupa mica.
Am prins pisoiul mai maricel si singuratic cu capcana, dar l-am scapat ca proasta cand am incercat sa-l transfer in transportor. Ma cam stresa ca era ca o bomba vie, scuipa si facea ca toate visele. Sambata am sa incerc iar sa-l prind, sper sa fie suficient de hamesit cat sa intre iar in capcana. Note to self, ia-ti niste manusi mai groase.

Un lucru bun a fost ca m-a dus nenea mecanicul (altul, cel de serviciu in ziua respectiva) la o doamna din bloc despre care stia el ca hraneste pisicile de pe acolo. Nimic mai adevarat, in dreptul usii ei, cum urcai pe scara de serviciu, erau doua farfurioare pline, fiecare cu bobite in stanga si bucatele de sunculita in dreapta :-)) Doamna o hraneste pe mama pisa de vreo patru ani dar niciodata n-a reusit sa puna mana pe ea, iar pe cea mica, portocalie, de cateva luni. Asta ii mai intra in bucatarie si la o adica ar putea s-o prinda... I-am lasat cartea mea de vizita si am rugat-o s-o prinda cand vrea ea, numai sa nu fie miercuri si joi.

Zis si facut. Azi (marti) ma suna dimineata (as mai fi dormit :-D) si-mi spune, triumfatoare, ca a prins-o pe pisa portocalie! Care deocamdata e foarte catranita si s-a bagat dupa frigider. Am rugat-o sa aiba grija sa n-o atace pisica, daca se simte incoltita. M-am rugat in sinea mea sa ramana pisica dupa frigider si sa n-o ia la plimbare pe dulapurile de vase de pe pereti...
Pe la pranz am ajuns acolo. Sun la usa, imi deschide doamna, cu un zambet radios, si-mi zice:
- Haideti ca e vecina mea cu pisica in brate!
- ???
Intru in bucatarie, unde intr-adevar era o alta doamna cu o pisica nemiscata in brate. In prima clipa am crezut ca mergea radioul, dar nu, vecina ii canta pisicii Ave Maria, corect si cu voce frumoasa. Iar pisica nici nu sufla. O scena ca-n filme.
O inhat repede, o bag in transportor, mai stam doua minute de vorba, plec cu pisa la veterinar, o sterilizeaza, o iau acasa... unde am s-o tin trei zile, ca sa stea totusi sub supraveghere cat se reface, dar mai ales ca sa vad daca intr-adevar e atat de salbatica pe cat crede lumea. Cu putin noroc si reteta mea proprie, cine stie... :-)

========
UPDATE, 01.11.2010 Am returnat-o pe Roscuta doamnei care mi-o prinsese, si care o hraneste de cand era mica (pe atunci adusa la usa doamnei de mama pisa tigrata, Big Eyes - pe care, la randul ei, o hraneste de vreo 7-8 ani pe putin, fara s-o poata atinge). Doamna s-a gandit mai bine si a hotarat ca trei zile de refacere nu sunt suficiente pentru asa o operatie, drept care a cazat-o in bucatarie. Mai tarziu am aflat ca i-a dat voie si in pat :-)). Am mai trecut pe acolo cand puneam capcana pentru tigratul singuratic de la cealalta scara si am vazut ca asta mica s-a dat pe brazda si n-o duce rau deloc :-D. Intre timp doamna o mai lasa si pe afara, pentru ca Big Eyes o cauta incontinuu si-i plange la usa, dar seara o ia din nou la caldura.
Am s-o prind si pe Big Eyes in cel mult o luna. Inca nu m-am convins ca nu mai are un pui pe undeva, iar daca-l are, e prea mic sa se descurce singur asa ca n-o pot lua de langa el cateva zile. Daca apare si el intre timp, il prind si-l socializez, daca nu, oricum o iau pe Big Eyes la sterilizat si-o las in grija doamnei, ca inainte.
Pana atunci, a mai ramas de prins fratele Roscutei. Oare am reusit? :-)

Clanul Patriotilor - grupa mica (17.10.2010)

Ei sunt infractorii principali:

Cei trei mici "patrioti". Care au avut norocul sa miaune mai tare tocmai cand se desfasura festivalul Anim'est la Cinematograful Patria. Organizatorii si spectatorii i-au auzit mieunand in spatele peretilor cateva zile in sir, au incercat sa-i prinda, n-au reusit si, in cele din urma, au sesizat Asociatia ROBI.

In prima seara s-a dus Oana si n-a reusit sa dea de ei, in a doua, duminica, m-am dus eu, inarmata cu transportor si capcana si ajutata de inca cineva care s-a oferit voluntar ad-hoc (ce ne-am face fara Facebook :-D). Din vorba in vorba am dat fix peste cine trebuia, nenea mecanicul(sau fochistul?) cinematografului. Intamplator si iubitor de animale. Ne-a dus unde banuia el ca e UN pisoi, sub niste podele din placi metalice intr-o hruba din subsol, langa centrala termica. Ne-a imprumutat si o lanterna (eu bineinteles ca o uitasem pe a mea acasa) si l-am rugat sa ne lase in liniste. Mi-am pus manusile, am pregatit transportorul, am deschis pliculetul mirositor de Whiskas, am mieunat ca mama pisa... si pisicuta, o femela in trei culori, si-a facut aparitia de sub placile de metal si a inceput sa infulece. Am saltat-o de ceafa si am bagat-o in transportor. N-a zis nici pis. Pis insa a zis altcineva... inca o femela tricolora, venita si ea la mancare. Repetir, saltat de ceafa si bagat in transportor. Amandoua au infulecat, pe urma n-au stiut cum sa se faca mai mici de frica.

Am scos transportorul in spatele cinematografului, intr-o curte interioara, sperand ca mama pisa sa fie atrasa de zgomot, pentru ca zgatiile mieunau acum de mama focului. Si am auzit un miau... dar nu de pisica, ci de pisoi mic. Al treilea. Tigrat cu alb si fioros rau, de mult nu m-a mai scuipat cineva asa de mult. Pe asta a cam trebuit sa-l alerg, ca se tot ascundea dupa niste tomberoane, dar intr-un final l-am prins de codita si l-am pus cu ceilalti.

Am mai stat ce-am mai stat, si mama pisa n-a aparut. Am hotarat sa ne intoarcem. De unde eram se putea iesi doar prin spatele scenei, si coborand in sala. Cum am pus piciorul in sala, am ochit o pisica - mama pisa! N-avea treaba, se plimba in fata primului rand de scaune.

Era clar ca trebuia s-o prindem si pe ea. Desfacut pliculet, agitat in intunericul salii, dus cu totii in spatele scenei, montat capcana. Ash. A venit pisa mare, a aruncat un ochi la capcana cu mancare in ea si numai n-a pufnit in ras. A luat-o agale spre perete si a disparut pe niste tevi, in jos. A tot aparut si disparut de vreo doua ori. Intre timp se facuse tarzior, si ea in mod clar nu mai avea chef de joaca noastra de-a prinselea. Mai grav, s-a auzit si un mieunat de pisoi mic... dar nu de la ai nostri, ci din gaura cu tevi. Scena avea planseu dublu, iar pisoiul putea sa fie oriunde pe intinderea ei, daca nu chiar pe tevi mai departe. N-aveam cum sa-l facem sa iasa de acolo, mai ales ca mama pisa nu era proasta sa ne lase. Am plecat, cu gand sa revin a doua zi.

M-am dus si in seara urmatoare, luni. (Am nimerit cand rula Sex and the City II :-D) Nenea mecanicul, prietenul meu, nu era in tura, asa ca am fost singura-singurica. Am cautat cu lanterna peste tot pe unde am avut acces, am ciulit urechile, am pus mancare in gaura cu tevi... nimic. Pana la urma am plecat acasa.

In a treia seara, marti, a fost din nou in tura nenea mecanicul, si mi-a spus ca mama pisa si-a mutat puiul pe o scara de serviciu aproape niciodata folosita din Blocul Patria, care are curtea interioara comuna cu cinematograful. Mecanicul de la Blocul Patria nu era, pisoiul nu se auzea, mare lucru nu puteam sa fac. Doar cand eram gata sa plec a aparut mama pisa pe acoperis.

I-am dat un pliculet si am stat putin de vorba. Mi-a dat impresia ca e o pisica foarte desteapta, dar probabil eu nu i-am lasat aceeasi impresie buna :-D

Am mai putut merge abia sambata, cand am vazut un pisoi pe scara de serviciu a blocului, mai intai la geamul de la etajul trei -

- si pe urma pe sub usa de la parter - cu un spatiu prea mic pentru el sa scoata capul, desi l-am momit cu conserva. A intins in schimb ditamai labuta si si-a tras farfuriuta la el, de cateva ori :-)). M-a si scuipat pe rupte.

Toate bune si frumoase, atata ca... pisoiul asta e cu vreo doua luni mai mare ca ceilalti trei! De asta ma si indoiesc ca e din aceeasi mama. E, probabil, singurul care a supravietuit din vreo alta serie de pui, a altei pisici pripasite pe acolo. Se facuse deja intuneric si, desi mecanicul de serviciu de la Blocul Patria m-a lasat sa urc pe scara aia pana-n varf (nu va mai zic peste ce mormane de mizerii am trecut), n-am dat de pisoi. Am dat in schimb... de mama pisa, de data asta cu companie, despre care am aflat mai tarziu ca e fiica ei din seria dinaintea patriotilor:

Era clar ce program urma sa am duminica...

Ce nu v-am zis este cum s-au transformat micii patrioti in decurs de o saptamana: mai intai, spre oroarea lor, au fost spalati cu apa uda! Dupa ce s-au uscat si au trecut de soc, dupa ce au dat de mancare buna si le-a mai venit inima la loc, s-au transformat in trei pisoi ca toti pisoii, prostovani, jucausi si torcatori. Le e dor de mama pisa a lor cea adevarata, dar mama maimutica nu sta nici ea degeaba :-)

Si povestea continua...

Lucy (1.10.2010)

Lucy. O pisicuta de vreo trei luni etichetata drept "salbaticuta" si "nu sta la prins", aparuta in fata blocului lui Mari. N-a stat la "prins", a stat la soptit vorbe frumoase si la o mana de bobite gustoase. I-am spus ca, daca vine cu mine, o sa-i fie bine. M-a crezut. Vreo doua zile a stat la Mari, pe urma am luat-o la mine. Ca de atatea ori, piesa de rezistenta a fost soba calda :-)
Cand am adus-o acasa, a stat retrasa... cinci minute. E o pisicuta foarte dulce si torcatoare. Chiţi se joaca cu ea cand are chef, Tibi o mai prinde si-o spala, barbateste, fara fasoane... Otto ii cam face ochi dulci, iar Izzy (care mi-a fost returnata dupa doua saptamani pentru ca s-a dovedit ca fetita familiei are alergie la pisici) o mai necajeste din cand in cand, dar Izzy e o fitoasa mica si se obrazniceste si cu cei mari. Noroc ca nimeni n-o ia in serios :-)

Mip (26.10.2010)

Mip este "mini-Otto", sugarul negru despre care am pomenit aici.
Asa cum spuneam in postarea trecuta, l-a gasit cineva pe 26 septembrie dimineata foarte devreme, in scara unui bloc, la parter langa lift, invelit intr-un prosopel intr-o punga de hartie. Probabil ca singura lui vina a fost ca s-a nascut negru, daca nu cumva... ca s-a nascut, pur si simplu.
Avea doar cateva zile:

M-am cam chinuit cu el in primele doua saptamani, nu tolera laptele praf pentru pisoi, era foarte slabit de la diaree si a trebuit cateva zile sa-l tot duc la doctor. Pe urma s-a pus pe picioare. Transportorul de langa soba calda devenise plictisitor si cerea tot mai mult afara, unde pornea sa exploreze. Si-a facut si prieteni, mai intai Lucy:

si, mai de curand, Kuni, motanelul "patriot":

Totul a mers bine pana ieri seara, cand a inceput sa respire foarte, foarte greu si n-a mai vrut sa manance sub nici o forma. Daca il fortam vreun pic sa inghita, tipa si se tragea in spate. Azi dimineata am fost cu el la doctor, a fost hidratat si a primit vitamine. In continuare n-a vrut sa manance. Ar fi trebuit sa mai mergem o data si seara la tratament, dar n-am mai apucat. Pana la urma nu stiu de ce a murit. Se implinise exact o luna de cand il aveam in grija.

"M-ar interesa cutzu mic si delicios" (6.10.2010)

Email primit astazi pe adresa Asociatiei ROBI. Cu durere in suflet, n-am sa las totusi pe internet numele si adresa de email a persoanei. Am corectat si greselile de ortografie si punctuatie :-D

----- Forwarded Message ----
From: C. Z.
To: robi_mydog@yahoo.com
Sent: Wed, October 6, 2010 1:46:57 PM
Subject: m-ar interesa cutzu mic si delicios

Buna ziua, ma numesc [nume feminin] si am vazut anuntul cu cei 5 caini de 3 saptamani si jumatate. M-a impresionat povestea lor pana la lacrimi asa ca m-am gandit sa iau doi la mine acasa, sa se joace cu Silver, sarpele meu boa. Silver apreciaza in mod deosebit carnea si mirosul de caine mic si scump, chiar mai bine decat mine si sotul meu. Ne-am bucura enorm, atat eu cat si infometatul Silver. Multumesc.

P.S. NU conteaza daca sunt bolnavi sau nu, Silver prefera orice tip de carne.
P.S.2 Sunt dispusa sa platesc 150 de euro/catel.
==============================================

Raspuns:

"Stimata doamna/domnisoara Z.,

Ma numesc A. si reprezint Asociatia Pentru Protectia Animalelor ROBI.
Va asigur ca noi, membriii asociatiei, am vazut destule si o gluma ca a dumneavoastra nu ne mai impresioneaza.

Eu personal nu cred ca aveti un sarpe boa, pentru ca acest lucru ar insemna detinere ilegala de animale salbatice, care se sanctioneaza conform legii 9/2008 (care completeaza si modifica legea mai veche 205/2004). Daca totusi l-ati avea, nu cred ca ati fi dispusa sa cheltuiti atat (150 x 2 = 300 euro) pentru 2-3 kilograme de hrana, chiar daca un sarpe boa mananca rar. La fel cum nu cred ca v-ar fi indiferent daca-i dati carne bolnava sau nu. Din nou, nu cred ca v-ati hazarda sa achizitionati niste animale de companie vii pe care fie a) le dati de vii spre hrana sarpelui, fie b) le omorati si le dati spre hrana. Aici chiar ati risca inchisoare, conform legii pe care v-am pomenit-o.

Cred mai degraba ca, poate din prea mare plictiseala, ati vrut sa va distrati si ati avut senzatia ca faceti o gluma deosebita, insa din pacate ati gresit adresa. La Asociatia Robi n-are cine sa v-o guste, suntem mult prea obositi cu eforturile pe care le facem zi de zi pentru animale mai putin norocoase decat ipoteticul dumneavoastra sarpe boa, atat de rasfatat.

Va doresc o zi buna,
A.

Asociatia Pentru Protectia Animalelor ROBI
www.4animals.ro "

=========

Update, 9.10.2010
Tipa imi raspunde!!! Nu mai comentez, pentru ca n-are sens.

----- Forwarded Message ----
From: C. Z.
To: A.
Sent: Sat, October 9, 2010 12:05:39 PM
Subject: Re: m-ar interesa cutzu mic si delicios
Sarpele nu-l detin la casa din Romania, il detin la casa din [localitate in tara vecina], asa ca nu ma intereseaza legile din Romania. Eu doresc sa iau niste caini pentru sarpe ca sa va mai scap de ei. Sau nu sunteti dispusi sa-mi dati cainii datorita faptului ca cei din conducerea asociatiei castiga mai multi bani cu cat au mai multi caini pe acte, bani pe care ii baga in propriul buzunar?
======================

Flash News (29.09.2010)

Sambata 18 septembrie au fost adoptati, impreuna, Midnight si Mia. Prietenii lor cei mai buni sunt acum doi baietei, frati, fiecare fericit ca are pisica lui :-) Bineinteles, baieteii sunt responsabili cu joaca, iar saraca mama, cu litierele, hrana... si restul de treburi din gospodarie. Dar asa crestem cu totii mari.

S-au eliberat doua locuri de cazare, asa ca sambata seara am luat-o la mine pe Izzy, o tigrata frumusica, torcatoare si cam muscacioasa (dar din dragoste, parol! :-) data spre adoptie (nu de mine) cu putin timp inainte si returnata pentru ca a facut ce-a facut si a sarit pe geam - iar adoptatorii si-au dat brusc seama ca un animal in casa e o responsabilitate prea mare. Aici a fost si scaparea cui s-a ocupat de adoptie, ca n-a intrebat daca in casa sunt plase la geamuri. Din pacate ni se mai intampla, cand suntem prea putini oameni cu prea multe pe cap.

Dupa 10 zile in care m-a cucerit :-), Izzy a fost din nou adoptata, ieri. Mi s-au promis poze, in scurta vreme :-)

Duminica, 19 septembrie, l-am luat si pe Otto, un motanel care a trecut prin multe si nu le-a uitat...

Acum invata sa nu-i mai fie frica de toti si de toate, invata ca are voie sa faca multe lucruri, cum ar fi dormitul pe o perna moale, invata ca, si daca nu sta ascuns, nu i se intampla nimic rau... Lucram la socializare, serios si sustinut, iar el se schimba de la o zi la alta. Am sa-i scriu povestea, la un moment dat. Deja isi merita numele de Otto cel Viteaz :-)

Duminica trecuta, 26 septembrie, am preluat un... mini-Otto! Un pisoi negru de cateva zile, nu mai mult de 4-5, gasit de cineva la 5 dimineata, in scara blocului langa lift, intr-o sacosa de hartie, invelit in prosopel... probabil ca singura lui vina a fost ca s-a nascut negru, daca nu cumva... ca s-a nascut, pur si simplu.
Asa ca acum iar am program de biberon din 3 in 3 ore... desi nu pot sa spun ca-mi era chiar dor.

Mai am porumbelul, mananca singur, zburataceste, i se schimba vocea si, surpriza, i-au cazut negii si e din nou frumos!
30 august:

Ieri:
Mai avem de lucru cu zborul, dar sper sa nu ne mai ia mult. Pe urma, ciresul din curte o sa fie al lui, iar la masa, pe geamul de la bucatarie, e oricand binevenit :-D

Motanul din cires (17.09.2010)

Asta da salvare cu suspans...

Tocmai scosesem porumbelul in curte, la aer si la lectia de zbor, intr-o dupa-amiaza, cand m-a anuntat mama, de la etajul 1, ca vede o pisica siameza cazuta in curtea de lumina. Cine stie de cate ore statea acolo...
Nu e prima oara cand se intampla. Ce numim noi "curtea de lumina" e practic un spatiu de cativa metri patrati cu ziduri inalte de 2 metri si ceva pe fiecare latura, fara alta intrare, intre casa noastra si casa vecinului. Se mai intampla sa treaca pisici de-ale cartierului, in drumurile lor si, fie din neatentie, fie la vanatoare de porumbei, sa cada acolo. La marginea de sus, in interior zidul are un fel de surplomba, si nu reusesc sa iasa singure. Alte dati le-am pus o scandura foarte lunga si ele au asteptat noaptea ca sa se catere si s-o zbugheasca afara din curticica, libere. De data asta n-am avut, si lucrurile s-au cam complicat...
Am luat o scara inalta de lemn, m-am suit pe zid, am coborat-o in partea cealalta, in curticica, am coborat si eu, si am incercat sa conving pisica (de fapt motan, cred ca era) s-o ia pe scara in sus. Ash. Era speriat, se simtea incoltit si maraia urat. L-am presat un pic si l-am manat spre scara. N-a vrut sa urce. Am insistat si de data asta a urcat, dar a cazut de sus, inainte sa poata sari pe muchea zidului. O data, de doua ori... a treia oara l-am prins cand cadea, cu gandul sa-l arunc eu peste zid, si bineinteles s-a infipt in bratul meu cu ghearele si m-a muscat. (Aveam maneci lungi si manusi, dar tot m-a capsat). Am schimbat pozitia scarii si de data asta a reusit sa ajunga sus, pe muchea zidului... dar a vazut in fata ochilor trunchiul ciresului de la mine din curte si a tasnit in sus, pana-n varf. Minunat.


Acolo, la 8 metri inaltime, si-a petrecut cele 36 de ore din viata lui de care cu siguranta nu vrea sa-si mai aminteasca niciodata. Nu indraznea sa coboare si cauta sa scape tot in sus, pana ajungea pe crengute prea subtiri si trebuia sa se intoarca. Nu m-am inteles cu el si nu era o pisica pe care sa poti pune mana, asa ca a trebuit sa gasesc alta solutie decat urcatul unei persoane (eu, sau pompierii, sau vreun alpinist comunitar, nu conteaza) in copac, pentru ca n-ar fi stat sa fie prins si dat jos. Riscam sa sara de frica si sa-si franga gatul pe cimentul din curtea mea.
A doua zi de cand statea in copac am reusit sa gasesc o bucata de placaj suficient de lunga incat sa ajunga pana la copac de la fereastra dormitorului meu, la etajul 2 - inaltimea la care era pisica. I-am pus la vedere mancare si apa, am lasat fereastra deschisa la camera, am lasat o litiera in mijlocul camerei (i-o aratasem si zgreptanasem in ea inainte, ca sa stie despre ce e vorba), am inchis usa si m-am exilat cu pisicile, total nedumerite, in restul casei.


Am asteptat. Am asteptat degeaba toata ziua, ca nu s-a intamplat nimic. A ignorat total ingineria mea. Insa noaptea pe la unu (stateam in curte la pânda) l-am vazut ca se dusese sa manance! Era pe placaj si nu intrase in casa, dar macar manca! Am incercat sa fac cat mai putin zgomot si sa le tin si pe pisici potolite. N-a fost chiar usor. Pe la patru si jumatate dimineata mi-am pierdut rabdarea si m-am dus sa vad. Mancarea era mancata, apa bauta, litiera plina de pipi siiii, surprizaaaa..... nu, nu pisica, doar un caca mare in mijlocul patului meu! Probabil se gandise ca facea prea mult zgomot daca scurma in litiera.
M-am uitat in cires si am vazut motanul odihnindu-se mult mai jos, in dreptul etajului 1, unde se bifurcau niste crengi mai groase si putea sta mai bine. De acolo ar fi ajuns destul de usor si pe garajul altor vecini, si de acolo jos, asa ca nu mai era o problema. M-am culcat putin si, pe la sase dimineata cand m-am uitat iar dupa el, disparuse.
Mi-ar fi placut sa-mi intre in casa si sa ramana ascuns pe undeva, fara sa se mai intoarca in cires, ca sa-l pot tine cateva zile, sa-i pun afise si eventual sa-i gasesc stapanii, in caz ca era motan de apartament care se pierduse. N-a fost sa fie asa, dar oricum, bine ca a coborat din cires intreg. Deja aveam de gand sa scutur eu copacul a doua zi, cat mai era inca in putere. Fara apa si mancare, nu cred c-ar mai fi rezistat mult acolo sus, si de coborat nu cred c-ar fi coborat singur.

Sussi (14.09.2010)

Sussi, asa i-am spus pana la urma pisicutei de la Cernavoda.

Avea intr-adevar hernie de diafragma, cum m-am temut. A fost operata vineri, iar azi, dupa patru zile, n-a mai rezistat. Nu mai conteaza detaliile.

Am cules-o acum o saptamana din drum, dintr-un loc pe unde trecea multa lume si nimeni inaintea noastra nu se oprise sa vada macar ce-i cu ea. Am tinut-o la mine si cred ca a fost pentru prima oara cand calca intr-o casa de om. Sunt sigura ca i-a placut. A avut parte de blandete, adapost, mancare buna... inainte de operatie cerea s-o iau in brate si statea mult sa toarca. Se uita uimita la tot ce era in jur, la pisicile mele fericite, la jucariile lor... Dimineata ii placea sa-si gaseasca o raza de soare pe covor si sa leneveasca acolo.
Ne-am petrecut tot timpul impreuna zilele astea si i-am spus multe, multe lucruri. I-am spus cat e de frumoasa si cuminte, i-am spus ce viata o astepta cand avea sa se faca bine, cum o sa fie cand va creste mare si sanatoasa, cum o sa se joace fara sa oboseasca si cum o sa doarma la iarna dupa soba calda... i-am promis ca, daca se face bine, n-o sa-i lipseasca nimic si n-o s-o mai necajeasca nimeni.
Aseara, prima oara dupa operatie, a parut ca se simte mai bine. S-a dat jos din culcusul ei, mai ferit, si a venit sa stea cu mine si pisicile. Am luat-o in brate si am stat la calculator. Ne-am uitat impreuna la pisicile mele cum se jucau. A si tors, timid, prima data de vineri incoace, si m-a umplut de fericire. "Vezi, Sussi", i-am spus, "asa o sa fie viata ta cand o sa te faci bine." A parut multumita.
Pe urma ne-am dus sa ne culcam, tot impreuna, ea sprijinita de bratul meu, asa cum am facut in fiecare seara. Am stat mult sa-i ascult respiratia, de frica sa nu se opreasca... tot ca in fiecare seara.

Azi dimineata ne-am trezit si, primul lucru, am mangaiat-o bine si a tors, inca somnoroasa. Mi-am spus c-o sa avem o zi mai buna decat celelalte, dar a fost ultima. Imi pare atat de rau, sunt sigura ca i-ar fi placut mult sa traiasca asa cum ii promisesem eu...


Despre Sussi pe cand inca mai speram.
Si niste poze aici.

"Concediu", cica... (05.09.2010)

Am plecat in "concediu" trei zile. Vorba vine... Un scurt weekend la mare, acum cand deja vara s-a terminat. Ultima oara am fost plecata in concediu acum doi ani, cand am mers o saptamana in Creta. Vara, cald, soare, mare, civilizatie antica, vestigii, traditii... si mult prea multe pisici ale nimanui. Ajunsesem sa car in rucsac, pe langa prosop, costum de baie si aparat de fotografiat, cate o punga de 3 kg de boabe Whiskas (altceva n-aveau la supermarketul de langa hotel) si sa hranesc tot ce-mi iesea in cale. Aici sunt doar o parte dintre pisicile pe care le-am intalnit si hranit cat am stat in Creta. Mi s-a rupt sufletul pentru fiecare dintre ele.

Acum, doi ani mai tarziu, am mers doar pana la Constanta. Deh, criza si buget redus... Am mers impreuna cu S., colega mea de la ROBI. Vremea se anunta nu tocmai buna, si ne-am ales Constanta si nu alt loc de pe litoral ca sa ne putem macar plimba prin oras, daca n-om putea sta la plaja. Cam asa s-a si intamplat.
Constanta dupa plecarea valului de turisti? In mare masura dezolanta... Am umblat mult pe jos, pe la muzee si inspre port, uneori pe stradute, eu cu aparatul de fotografiat de gat. Am dat peste multe maidane, case superbe in paragina, mormane de daramaturi si multe, iarasi prea multe animale ale nimanui. Frumoase si triste, flamande, cu rani vechi, fara cate un ochi sau picior... Le-am hranit si pe astea cat de cat.

Weekendul a trecut si am luat autocarul inapoi spre Bucuresti. Am oprit la un soi de popas, pe langa Cernavoda, unde la dus hraniseram caini. Acum cainii nu se vedeau, in schimb, intr-un loc pe unde trecea toata lumea spre restaurant, zacea un pisoi. Aveam de gand sa-i dam ceva de mancare si atat, insa cand ne-am uitat mai bine la el... era cutremurator de slab, intre torace si bazin i se vedea doar sira spinarii si parea ca, pe sub piele, nici intestine nu mai are. Pe langa asa ceva chiar n-am putut trece. L-am infasurat in jacheta mea, S. a luat "bocceaua" in brate si ne-am urcat in autocar. Nu cred ca ne-a observat cineva din ceilalti 40 de calatori, asa cum nu observasera nici pisoiul, desi au pasit pe langa el. Oricum n-avea sens sa vorbim cu soferul, ca sa ne spuna "nu". Doua ore jumatate, pana la Bucuresti, pisicuta a stat ascunsa in poala la S., cuminte, ba motaind, ba framantand cozonaci, ba chinuindu-se sa respire...

Acum e la mine acasa, i-am dat sa manance cate putin si a mancat, dar nu cu pofta. Respira greu. Toata seara mai mult a dormitat in culcus, sau s-a uitat la noi (eu si cele patru mâtze) de la distanta. Cred ca simte ca e-n siguranta, si totusi nu-i vine sa creada...

Maine mergem la veterinar. Sunt foarte curioasa cat cantareste. Acolo unde ar trebui sa aiba burtica, o cuprind de jur imprejur cu doua degete, de parca ar avea doar coloana vertebrala si atat. De fiecare data cand o ating simt un gol in stomac (in al meu, vreau sa spun). Mia, la doua luni si 700 de grame cat a implinit, e de trei ori mai grasa.

Nu sunt sigura ca mai vreau concediu in curand. Ar trebui sa ma duc in varf de munte sau in pustietate ca sa am liniste, pentru ca oriunde locuiesc oamenii sunt si animale care sufera. Le am in jurul meu si-n Bucuresti, le vad si mi se rupe sufletul in fiecare zi, dar aici parca mai reusesc sa fac ceva pentru ele, sau macar stiu ca as putea apela la cineva pentru ajutor. In alta parte insa, ce sa fac? Unde sa le duc? Cat le ajuta ca le hranesc o data, si cate pot sa strecor sub haina si sa le iau cu mine?

Iar am cinci pisici in casa...

Broomstick a fost adoptata (28.08.2010)

Am dat-o astazi spre adoptie pe Broomstick.

Minunea nu s-a intamplat, am dat-o spre adoptie singura, si nu cum mi-am dorit atat de mult, adica impreuna cu Midnight, motanelul cu care se intelegea atat de bine.
Nu reusesc sa ma bucur. Am un puternic sentiment de dezamagire, pentru ca n-am fost in stare sa-l conving pe adoptator - tanar, necunoscator in ale pisicilor si speriat de ideea de a avea dintr-odata DOUA pisici, cand pana azi nu avusese nici una - ca le-ar fi fost mult mai bine impreuna, sa-si tina companie cat cei ai casei sunt plecati la serviciu, zi de zi, timp de 15-20 de ani cat traieste o pisica... N-a fost chip, si eu nu mai puteam astepta la nesfarsit sa apara adoptatorul intelegator, calare pe un cal alb, gata sa ia doua pisici, pentru binele LOR si nu pentru confortul si amuzamentul LUI.
Sper sa fie pisicuta desteapta, sa-si ia repede in stapanire casa si sa nu duca prea mult dorul lui Midnight si a celorlalte trei pisici cu care a stat impreuna timp de mai bine de doua luni, la mine.
Acum Midnight miauna si o cauta prin casa.

Postarea asta o sa aiba si tag-ul "frustrari in scris", nu ma pot abtine.
Cred ca am nevoie de o vacanta mai mult decat imi dau seama...

Am stat toata seara si m-am gandit... mi-ar fi mult mai simplu si m-as consuma mult mai putin dac-as putea sa ma ghidez dupa principiul ca "oricum le e mai bine decat pe strada". Asa n-as mai tine o pisica si cate doua luni si nu m-as mai intrista ca nu i-am gasit un adoptator care sa se ridice la standardele mele. As avea si rata adoptiilor mult mai mare, asta insemnand ca salvez de pe strada mai multe pisici... N-ar mai fi una la doua luni, ci N pe luna... oare de ce nu procedez asa??

Din ciclul "frustrari in scris" (7.08.2010)

Intr-o sambata, in Parcul Obor, unde se desfasoara saptamana de saptamana ADOPeT, campania de adoptii a Asociatiei Robi.
O doamna destul de in varsta si foarte sigura pe sine voia sa adopte "un pisicut mic si alb cu negru, dar mai mult negru decat alb si sa aiba labutele albe asa, pana aici" (gest pana pe la jumatea antebratului).

Eu: Doamna, chiar modelul asta nu avem momentan, dar va pot arata niste pisoi negru cu alb, mici de doua luni, cat despre labute nu stiu sa va zic dar ne uitam impreuna.
Ea: Ia scoateti unul d-acolo (= din transportor) sa ma uit mai bine la el. Aaaaa, nooh, pai asta e mare!!! Eu vreau mic!!!
Eu: Pai cat de mic vreti, de o zi?! Ca sa va moara? Eu cresc acum un pisoi, are cinci saptamani si de-abia am terminat cu biberonul. Asa mic oricum nu va da nimeni spre adoptie.
Ea: Ia lasati-ma domnisoara ca stiu eu, eu toata viata, treizeci de ani am crescut pisici, si nu mi s-a intamplat sa stau mai mult de o saptamana fara.
Eu: Aha. Sa deduc ca saptamana trecuta s-a intamplat ceva cu pisica pe care o aveati.
Ea: Nu i s-a intamplat draga nimic, a dus-o sotul, ca era in calduri.
Eu: Unde a dus-o?
Ea: Nu stiu, la padure, unde le duce de obicei.
Eu: De obicei cand intra in calduri? Pai de ce nu le castrati, cum se poate sa le abandonati asa? Si acuma ce, il luati pe asta mic si cand creste il aruncati?
Ea: Domnisoara eu ti-am spus ca de treizeci de ani am pisici. Am avut si una, a trait fo opt ani, de-i dadeam zaharel din ala.
Eu: ?
Ea: D-ala sa nu faca pui, cand o prindea caldurile.
Eu: Doamna, in conditiile astea eu una nu va pot da nici un pisoi, suntem asociatie si avem niste reguli, si chiar daca nu le-am avea, tot n-as lasa animalul pe mana cuiva ca dv.
Ea: Ei si daca vreti sa stiti oricum nu luam de la dumneavoastra ca nici n-aveti, pai asta e si prea mare si nici n-are labele cum vreau eu.

Si s-a dus invartindu-se. Mai mult nu comentez, nici despre ce cred nici despre ce as face, pentru ca blogul e public si se voieste educativ... in sensul bun.

Pui de porumbel (6.08.2010)

Statea cuminte in strada, in fata portii mele, fiind prea mic ca sa ajunga singur la sonerie :-D

L-am cazat intr-o camera goala din subsol, e drept cam intunecoasa, dar singurul loc fara pisici... Vreo trei zile m-am chinuit sa-l hranesc (imi lua cam o ora de fiecare masa) pentru ca nu manca singur si nici nu coopera, seringa avea varful prea mic si terciul de boabe rasnite si fierte (foarte putin fierte, cat sa se faca pasta) nu trecea ca lumea etc etc... In a patra zi am "inventat" un instrument si am scapat de probleme.

Acum deja ciuguleste, dar doar daca-i dau eu din palma, singur n-are initiativa. Ne mai ramane sa invatam sa bem apa si sa zburam, si gata :-)

Ce se mai petrece prin ograda mea (19.08.2010)

N-am mai avut timp de blog de la inceputul lui iulie. Intre timp s-au petrecut si bune, si rele.

Broomstick si Midnight sunt tot la mine, azi se implinesc doua luni de cand i-am preluat. Sunt scumpi, tandri, binecrescuti si sunt foarte atasati unul de celalalt. Am incercat sa-i dau spre adoptie impreuna, dar fara succes. Iar ei intre timp au crescut... acum, cu parere de rau, am renuntat la idee si le caut adoptatori separat. Nu ca asa ar avea sanse foarte mari, fiind negri si sariti de trei-patru saptamani, cum vrea toata lumea, "pui sa-l educ eu".

In ipostaze de "cumintenie" maxima:
Broomstick, cu o privire inocenta dezarmanta:"Bine dar... eu dormeam, ti-o jur!!!"

Midnight: "Nu pricep de ce mereu dati vina pe mine..."

Sugarii de o zi despre care scriam aici n-au supravietuit. Fetita"tortie" s-a stins repede, a doua zi. Ii dadusem si un nume, saracuta, dar acum nici macar nu mi-l mai pot aminti. Cel negru cu alb, Fernando, s-a dus si el in a saptea zi. Mi-a fost foarte, foarte ciuda, pentru ca deja eram convinsa ca-i merge bine si ca avea mari sanse sa supravietuiasca.

A venit si Mia, destul de bolnavioara vreo doua saptamani bune, dar si-a revenit. Pisicile negre au adoptat-o si o educa de zor :-) Iar acum, la sapte saptamani, e suficient de mare sa le alerge prin casa si sa le provoace la "lupta", viteaza nevoie mare :-)
De maine ii pun si ei anunturi pentru adoptie. Are si album foto, aici.

Cu Broomstick:

Dupa primul Fernando si in paralel cu Mia am avut timp de vreo saptamana si un al doilea Fernando. A avut mari probleme la plamani si, desi ne-am chinuit cu tratament trei zile, n-a rezistat. In ultima zi, la varsta de o saptamana, avea 65 de grame. Infim.

Ferando-Diego:

Cum? Vreti sa stiti ce mai fac mâtzele mele personale? Nu se amesteca prea mult cu grupa mijlocie si grupa mica, dar le accepta cu rabdare si stoicism :-D

Chiţi vrea si ea sa se joace, din cand in cand:

Iar Tibi are unele momente de tandrete cu Broomstick, cand o ia si-o spala, iar ea nici nu sufla, topita si lipita de el :-)

Despre puiul de porumbel si altele, in postarile urmatoare.