Porumbelul-titirez (28.06.2015)

De bine ce-am scăpat azi de pescăruşi şi de porumbelul iadului (şi era cât pe ce să iau o bufniţă, dorinţa mea de multă vreme, numai că s-a dovedit a fi până la urmă vânturel şi am zis pas). 

Am preluat de la o colegă de voluntariat un porumbel pe care-l are de mai bine de un an, a avut la început paramixoviroză dar a rămas cu sechele, tot întoarce gâtul, şi nu e clar dacă mai poate zbura. Colega mea n-a încercat să-l testeze, l-a ţinut pur şi simplu din inerţie pe balcon, unde el doar se căţăra până sus pe nişte rafturi, dar n-a avut niciodată tentaţia să zboare, nu s-a agitat, nu i s-a izbit de geamuri etc. 

L-am luat să vedem ce-i de capul lui şi ce putem face cu el. 

Deocamdată, după o primă ieşire în curte, lucrurile nu stau bine. Are dorinţa de a ciuguli şi uneori şi reuşeşte (oricum, şi la colega mea se hrănea singur, e solid şi puternic), dar se sperie din orice şi, când se sperie, îşi întoarce capul groaznic, se târâie de-a-ndăratelea şi, dacă încearcă să-şi ia zborul, se dă peste cap şi se învârte ca un titirez, pe loc. Ceea ce-l sperie şi mai tare.

Am să încerc preţ de vreo două săptămâni să facem recuperare. Mă gândesc că, ţinut captiv, poate n-a mai încercat să zboare, după ce s-a vindecat de paramixoviroză, şi nu mai ştie că poate. Stând între patru pereţi şi nu într-un loc mai larg, nu l-o fi tentat să încerce. Sau poate că în creierul lui ceva nu mai funcţionează cum trebuie. Am să-i dau B-uri, alte vitamine şi ce mi-o mai recomanda veterinarul pentru stimularea sistemului nervos.

Dacă n-o să poată zbura, ca să fie cu neamul lui şi să-şi vadă de viaţă în libertate, nu ştiu ce calitate ar mai avea viaţa lui, mai ales că e şi sălbatic şi sperios, nu un porumbel care-ţi vine pe umăr şi te ciuguleşte de ureche. 

Trebuia lucrat cu el încă de când s-a întremat după boală, nu după un an şi câteva luni. N-am mari speranţe, dar să vedem.
==========

UPDATE, iulie 2015:  Starea lui nu s-a îmbunătăţit şi tot sălbatic a rămas, dar, în urma unui apel pe Facebook, am reuşit să-i găsim un cămin permanent, undeva pe lângă Vălenii de Munte, unde e acceptat de alţi porumbei într-o volieră. Suntem cu toţii mulţumiţi de cum au ieşit lucrurile :-)

Porumbei 2014

Am avut şi anul ăsta nu ştiu câţi, nu le-am mai ţinut socoteala. Cu difterie, cu paramixoviroză, îngheţati de frig, crănţăniţi de pisici, năclăiţi nu se ştie în ce, că nu li se curăţa cu nimic din pene. Găsiţi prin oraş, sau prinşi direct acasă, în curte, sau primiţi de pe la alţii. Câţiva n-au rezistat peste noapte. Cei cu difterie au murit cu toţii, şi nici nu ştiu vreun caz care să-şi fi revenit din aşa boală. Cei cu paramixoviroză au stat câte 6-8 săptămâni (hrăniţi cu mâna, de mine) şi s-au vindecat, aşa că i-am eliberat.

Celor năclăiţi (primiţi de la un cabinet veterinar, la vreo 2 saptămâni diferenţă) am aşteptat să li se schimbe penele dar tot nu năpărleau, i-am curăţat cum am putut şi i-am testat dacă mai puteau să zboare. La început n-au putut, dar peste vreo două luni da, deşi nu erau complet curaţi. Le-am dat şi lor drumul.

Însă de departe cea mai tare de anul ăsta a fost bufniţa :-)

Inca un porumbel cu paramixoviroza (12.01.2013)

Un inceput de an prost pentru porumbeii de la mine din cires. 

Mai intai, acum vreo 10 zile, am vazut-o pe turturica singura, fara pereche. Complet neobisnuit. Perechea nu i s-a intors nici acum.

In alta zi am vazut jos in curte unul dintre porumbei, apatic, prea slabit ca sa mai zboare. L-am prins si l-am dus la caldura, intr-o cusca, dar a doua zi dimineata l-am gasit mort. 

Am mai vazut inca doi in zona, morti pur si simplu, peste noapte.

Alaltaieri, altul, statea ca prostul in ploaie, jos in curte, unde toate pasarile stiu ca sunt pisici si nici un porumbel nu se opreste mai mult decat are nevoie cat sa ciuguleasca un pic. 

L-am prins si l-am dus la caldura. Traieste. Am reusit sa-mi dau seama si ce are: misca din cap necontrolat, semn clar de paramixoviroza. Pe internet, daca stai sa cauti, blogurile crescatorilor de porumbei spun ca prognoza de supravietuire e zero, dar asta probabil pentru ca-i lasa in voia soartei si nu se obosesc sa-i hraneasca. Hraniti cum trebuie, pentru ca ei singuri nu pot, au sanse. 

Cel de acum, spre marele meu noroc, nu se zbate cand il manevrez, vrea sa manance si ciuguleste singur, daca-l tin cu capul in farfurie sa nimereasca painea uda amestecata cu boabe, usor de apucat. Pe cel dinainte (si care, apropo, a avut zile si s-a vindecat) a trebuit sa-l hranesc eu, cu mana, infasurat intr-un prosop pentru ca era speriat si se zbatea, de trei ori pe zi, timp de vreo luna, pana n-a mai dat atat de groaznic din cap si fost in stare sa nimereasca boabele singur.

Un filmulet de la masa de azi dimineata: 

Sper sa reziste.

UPDATE - Porumbelul cu paramixoviroza (07.01.2011)

Preluat la sfarsitul lui noiembrie intr-o stare mai mult decat proasta:

N-am crezut ca va supravietui, DAR, iata-l, dupa o luna in care l-am hranit eu, cu mana, de trei ori pe zi:

A mai stat la mine vreo zece zile dupa ce s-a vindecat complet si a fost in stare sa se hraneasca singur si sa zboare. Pe urma am asteptat o zi cu soare si i-am dat drumul.