flickr badge

[andreea] - View my 'catspotting' photos on Flickriver
Se afișează postările cu eticheta abandon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta abandon. Afișați toate postările

6 aug. 2012

Caine orb peste gard (05.08.2012)

O duminica dupa-amiaza fierbinte, prea linistita si plictisitoare. 
Un caine mascul necastrat, bland, batraior, slab de i se numara coastele si ORB.  





Doresc sa profit de ocazie si sa le multumesc iubitorilor de animale care, stiind cat sunt de ocupata, m-au ajutat sa mai salvez un suflet fara a fi nevoita sa plec de acasa. Cei care stiu ca ma ocup cu protectia animalelor si mai stiu si unde stau sunt putini: colegi din protectia animalelor, adoptatori, persoane care au venit sa le imprumut capcane, o mana de vecini de pe strada, plus cui or mai fi spus si ei.
 
Celui care mi-a aruncat cainele peste poarta inalta de 2 metri, ii spun: neam de bivol ce esti, nu stiai sa suni la poarta? Nu stiai sa ma cauti? Un bilet nu puteai sa lasi (Andreea, sunt cutare si am nevoie de ajutor, te rog suna-ma la... )? Ca as fi ajutat cat pot.

8 mai 2012

Inca trei sugari (16.04.2012)

Nu stiu daca am apucat sa stau 24 de ore cu doar UN pisoi mic in casa, pe langa herghelia mea, bineinteles. Am primit un telefon, stiti, am numarul dv de la.... , in legatura cu niste pisoi, cred ca sunt mici, i-am vazut ieri pe afara dar vad ca mama lor n-a vrut sa vina la ei. Bun, dar i-ati luat in casa, nu? Aaa, nuu, am zis ca vine pisica. 
Injur in gand si-i zic sa mi-i aduca. Trei pisoi de maximum trei zile, mai probabil doar de doua, reci ca moartea. E socant sa pui mana pe ceva care misca si de care stii ca e viu, dar e atat de rece. 

I-am luat urgent si i-am incalzit cu sticle cu apa calda, intr-un culcus cu o caciula de blana de oaie intoarsa pe dos, ca un cuib. O blana la sugari face minuni. Lapte praf aveam destul, aveam si biberon, stiam si la ce ma inham, dar am privit lucrurile cu usurinta - la cat de reci erau, n-am crezut c-o sa-i am pe cap mai mult de o seara. 
Ash. Acum cand scriu, tocmai s-au implinit trei saptamani de cand i-am preluat. Pe unul era sa-l pierd pe parcurs, dupa prima saptamana, dar si-a revenit surprinzator. 
Noelușul e si el nelipsit. Cred ca-i place sincer sa aiba grija de pisoi mai amarati ca el. Poate ca-si aduce aminte cum era cand era orfan. 
Pe la doua saptamani:

La trei saptamani:

Am vorbit mult cu Noel de cand l-am vazut cat de mult e dispus sa participe, de la seria trecuta de sugari incoace. Il chem, il bag in seama, il anunt ce facem, ii cer parerea, mai schimbam o vorba despre ce fac si cum cresc cei mici... iar el se uita in ochii mei de parca ar intelege, si cand il laud si-i multumesc de ajutor, mi se aseaza pe picioare, ofteaza a relaxare, inchide ochii si toarce incetisor. 

Cat despre pisoi... nu, n-au fost nici abandonati nici pierduti de mama lor. Au iesit dintr-o casa de om (vorba vine, om), pentru ca nu aveau nici un purice. Iar mama pisica, oricat de grijulie ar fi fost ea, nu le punea cutiuta si prosop, acolo sub balcoanele de la bloc, unde zice lumea ca i-a lasat si n-a mai vrut sa stie de ei. Dar de fapt de ce sunt eu asa de sigura, doar n-am fost acolo sa vad cu ochii mei...




8 mar. 2012

Cei SAPTE magnifici (04.03.2012)

Mi-era dor sa mai am sugari in grija, dar nu mi-am dorit chiar SAPTE :-D
Lasati de cineva intr-o cutie pe un teren viran, mi s-a spus. Cine i-a vazut s-a gandit sa anunte mai departe, dar nu sa-i si ia de acolo. Au stat afara mai mult de 24 de ore, pana am convins persoana sa mearga si sa-i puna la caldura, pana ajungeam eu sa-i iau.
Sapte pisoi sugari, trei baieti si patru fete. 
 

In prima seara a murit unul, si inca unul doua zile mai tarziu. Din cei cinci, deocamdata e la mine doar o fandosita mica, pe care o supravegheaza indeaproape Noelușul. El i-a fost dadaca si lui Benni, are o feblete pentru pisoii mici si amarati.


===========
UPDATE, 27.03.2012
Am trecut in grupa mijlocie.
Acum sunt la mine Nina Fandocita ( pron. [fando'θita], ca Lucecita :-)), Printesa Clara si Mateo. Luciano si Luz sunt la Silvia. Au implinit o luna. Ai mei ma urmaresc peste tot cand ii las liberi sa se mai dezmorteasca, mi se catara pe blugi cand li se face foame - ei stiu ca masa se ia la mine in brate-, fugaresc orice umbra de pisica vad prin casa si.... cresc. De vreo doua zile am inceput sa le variez hrana, le-am dat pasta de carne si pasta de bobite inmuiate. Clara s-a infipt si a lipait, Nina a lipait si ea tentativ, Mateo habar n-are ce trebuie sa faca. Asa ca intarcarea o sa mai dureze un pic... Au descoperit si olita, si o nimeresc singuri destul de des.
Noelușul mi-a fost si imi este de mare, mare ajutor. E un motanel de nota zece, laudat bineinteles pe masura. Mami n-a prea vrut sa aiba de-a face cu pisoii, dar o inteleg, e mult mai bine sa te odihnesti decat sa ai de lucru.

19 feb. 2011

Doi sugari abandonati (18.02.2011)

Pisoii sunt, ati ghicit, la mine :-D
=============

Bucuria Oanei, de data asta... intoarsa seara acasa, dupa o zi de munca, a iesit cu cateii in parc si, surpriza, a gasit doi pisoi nou-nascuti, abandonati si deja intepeniti de frig. Pe pisoi ii vazusera in parc si alte persoane cu caini, deci iubitori de animale, ne putem gandi, insa nici unul n-a facut pasul simplu de a-i lua pe pisoii atat de fragili si a-i pune macar undeva la caldura, pana se gasea o solutie pentru ei.
Pisoii sunt in viata, deocamdata nu par sa aiba probleme, stau cuminti la caldura si sunt hraniti cu biberonul la fiecare 3 ore. Au avut noroc, dar daca nu-i gasea Oana? Cat ar mai fi stat in frig si ce s-ar fi ales de ei, de vreme ce toti cei care i-au vazut n-au facut decat sa-i compatimeasca si sa-si franga mainile?
Si mai mult decat atat, de ce au trebuit sa fie luati de la pisica mama si aruncati? Pentru ca in mod sigur NU pisica i-a adus in mijlocul parcului. De ce, in lumea noastra moderna si cu pretentii de lume civilizata, niste fiinte vii si neajutorate sunt abandonate in strada? Ce este atat de greu sa-ti sterilizezi animalul la timp, pentru a nu mai lasa sa se nasca niste pui nedoriti, si care cine stie ce viata vor avea, daca au zile? Sterilizarea este un "efort" pe care detinatorul animalului trebuie sa-l faca O DATA in viata, nu in fiecare sezon.
Exista cabinete cu preturi sociale; Asociatia ROBI face eforturi sa puna mereu la dispozitie sterilizari gratuite pentru pisici, iar pentru caini, Primaria Municipiului Bucuresti colaboreaza cu mai multe cabinete. Aveti toate detaliile aici: http://www.4animals.ro/sterilizari.html.
Oameni buni, vine primavara, sterilizati-va DIN TIMP cainii si pisicile! Sunt responsabilitatea voastra!
Mai multe fotografii cu sugarii aici: https://picasaweb.google.com/andreea.robi/DoiSugariAbandonati#

3 iul. 2010

"Sa ma stapaniti sanatosi" (3.07.2010)

Nu este ceea ce credeti. Nu este o urare facuta de vreun animalut de la Asociatia ROBI noii sale familii. Este vorba de o sacosa mare de cumparaturi, care a stat astazi nu se stie cate ore sub o banca din statia de metrou Gara de Nord... pana a ajuns la capatul rabdarilor si inceput sa miaune. Trei eleve au auzit mieunaturile, au deschis sacosa, bine legata la gura... si au descoperit in ea un motan birmanez trecut de prima tinerete, cu un bilet la gat.


Pe scurt, abandonat.
Pentru mine, cinismul ultimei fraze, "sa ma stapaniti sanatosi", este greu de suportat. Lasand la o parte faptul ca motanul, infricosat, putea iesi din sacosa, sfarsind calcat de metrou sau ratacind la nesfarsit prin tuneluri... el credea ca are o casa a lui, insa dupa ani buni petrecuti acolo, este bagat intr-o sacosa si lasat in plata Domnului.
Imediat ce fetele l-au adus in Parcul Obor, stiind de campania saptamanala de adoptii, am incercat cu totii sa-l mangaiem si sa-l alinam cum ne-am priceput mai bine, insa, evident, a ramas foarte stresat si debusolat. Universul lui nu mai exista, iar el nu poate intelege de ce, si ce-a facut ca sa merite asta.

(foto: Raluca - ROBI)
El se afla provizoriu in grija fetelor de la ROBI, insa are nevoie urgent de un camin stabil, unde, cu dragoste si rabdare, isi va recapata poate increderea in oameni.
Daca-i puteti oferi un camin adevarat, trimiteti un email pe adresa robi_mydog@yahoo.com, cu mesajul "Vreau sa il adopt pe Arex!"
De asemenea, daca il cunoasteti pe Arex motanul si pe "stapanii" lui, sunteti invitati sa trimiteti un email la adresa de mai sus. In caz ca va intrebati, pentru abandon "stapanii" risca o pedeapsa cu inchisoarea, conform Legii nr. 9 /2008 privind protectia animalelor.

UPDATE 08.07.2010: Dragul de Arex a fost adoptat azi! Asa spuneau fetele de la Robi, asa spune si comentariul pe care l-am primit, mai jos. Ma bucur ca macar unele pisici au noroc, si macar unii oameni, suflet.

22 iun. 2010

Broomstick si Midnight (20.06.2010)

Sambata 19 iunie, Tigruta si Nick, ultimul dracusor negru din seria de 4 pisoi au fost adoptati. Pentru prima oara dupa multa vreme, stapani pe sufragerie au ramas doar Chiţi si Tibi, si am petrecut, in 3, o seara foarte linistita... a doua zi am facut curatenie generala, ajutata bineinteles si de cei 2 :-D, si casa arata iar a casa... dar cum ar fi foarte plictisitor ca minunile sa tina mai mult de o zi... vi-i prezint pe Broomstick si Midnight:

Broomstick & Midnight

Sa mai spuneti ca oamenii nu sunt inventivi... Pana acum, daca fetele de la ROBI n-au salvat chiar ele zeci de pisoi de pe strazi, i-au preluat de la diversi "oameni" si din diverse situatii, cu toate ca le este greu si abia mai reusesc sa le gaseasca un locsor pe langa ceilalti "locatari" pe care ii au in grija. I-au preluat pentru ca le-au fost adusi pe ascuns la usa, aruncati peste gard sau indesati in masina asociatiei, pentru ca i-au gasit in pungi de plastic, aruncati la ghena, pentru ca "mi-a fatat pisica si acum ce vreti, sa-i arunc?!", pentru ca "altfel ii eutanasiez", sau "maine plec in strainatate", sau... Si credeau ca nimic nu le mai surprinde.
Ei bine, pe Broomstick si Midnight i-au gasit duminica dimineata, inchisi bine intr-o cutie de carton... unde credeti? Sub o masa, la standul ROBI de la Pet Expo (expozitia de vineri-sambata-duminica de la Sala Polivalenta)!!! Adusi mai mult ca sigur de un "om de bine", care in mod evident "iubeste animalele". De ce n-o fi stat sa le intalneasca pe fete si sa schimbe o vorba cu ele... nu stiu. Sau ma prefac ca nu stiu. Sunt, mai mult ca sigur, pisoi nascuti prin curtea cuiva, care n-a considerat necesar sa-si sterilizeze pisica.

Pisoii - Broomstick, fetita, ceva mai maricica si Midnight, motanel, mai mititel - sunt civilizati si haiosi. Duminica seara nu i-a interesat nimic in afara de maldarul de jucarii, erau fericiti si le luau la rand pe toate... cand au obosit bine am constatat ca stiu sa si toarca frumos...
Cei doi vor sta la mine pana le gasim adoptator, dar avem acum "in stoc" foarte multi pisoi negri, care nu prea sunt "la moda", din cate observam... iar timpul trece repede si, daca mai cresc un pic, au sanse si mai mici de adoptie, pentru ca, bineinteles, toata lumea vrea pui cat mai mici...