flickr badge

[andreea] - View my 'catspotting' photos on Flickriver

9 mai 2016

Ultimul porumbel pe 2015, primul porumbel pe 2016 (29.12.2015)

Găsit în curte într-o zi cu vânt foarte puternic, era rebegit de frig, avea coada jumulită şi nu se descurca să zboare. L-am dus la căldură şi i-am pus boabe pe săturate. 



Pe 31 decembrie, când îi făceam curat în cuşcă, mi-a scăpat în pod şi mi-a demonstrat că zboară foarte bine, fiindcă nu reuşeam să-l prind fără să-l rănesc şi fără să-l stresez mai tare, i-am deschis un geam din pod (pe acolo voia şi el să iasă, şi se tot izbise de geamuri) şi dus a fost. 
Se pare totuşi că m-am grăbit, pentru că pe 4 ianuarie a apărut din nou în curte, cu coada tot vraişte. Stătea zgribulit pe un capac de canal, dezghetat şi mai cald ca betonul îngheţat din jur. I-am dat boabe şi i-am zis că dacă în 3 ore, când mă întorc acasă, îl găsesc tot acolo, îl prind iar. Cand m-am întors după cele 3 ore, vecinii (acum mai antrenaţi :-) mi-l băgaseră deja într-o cutie, la căldură. 


L-am eliberat definitiv  pe 26 ianuarie, într-o zi frumoasă, cu soare, împreună cu alt porumbel găzduit şi el vreo două săptămâni.

8 mai 2016

Miţuş (22.12.2015)

Mi l-a adus tot mama, când în sfârşit s-a întors cu tot calabalâcul, după luni de zile, de la şantierul arheologic de la Capidava. A aflat de el târziu dar taman la fix, chiar în ziua plecării. Trăise în alt loc de pe şantier, mai îndepărtat, pe lângă barăcile muncitorilor şi în mijlocul altei haite de câini. Şantierul e închis peste iarnă şi acolo animalele nu prea reuşesc să apuce primăvara. 
Un motănel cuminte, la locul lui, alintat şi pupăcios mai ceva ca Pupi. Şi frumos de pica. I-am căutat nume demne, pe măsură, cu rezonanţe războinice celtice, dar nu i se potriveau. Nici Nigel sau Norbert nu i s-au potrivit... până la urmă am obosit şi i-am zis Miţuş, aka Flocoşilă. I-a plăcut şi lui. 


I-am făcut un album pentru adopţie pe Facebook, pe pagina Asociaţiei ROBI, şi, aşa cum mă aşteptam, fiind vorba de un pisic cu blana lungă, care măcar arată a pisic de rasă şi mai e şi gratuit, am primit ZECI de cereri de pe la tot felul de snobi şi snoabe. Una ne-a asasinat de-a dreptul, iar când am refuzat-o a mai scris N comentarii în care declara triumfătoare că era SIGURĂ că n-o să vrem să-i dăm ei pisoiul.Probabil că universul a potrivit lucrurile în aşa fel încât să n-o dezamăgească, dacă a fost atât de sigură. 
Până la urmă i l-am dat pe Miţuş unui tânăr care mi s-a părut şi mi se pare în continuare normal, şi cu care am putut dialoga firesc. El nu căuta pisic de rasă, şi nu-i trebuia neapărat cu blană lungă, dar Miţuş i s-a părut simpatic. Adopţia a avut loc pe 1 ianuarie. Măcar să fie aşa şi restul anului... Miţuş s-a adaptat imediat, e un puturos răsfăţat şi primesc destul de des veşti de la el.  

Cati din caroserie (13.11.2015)

Mă întorceam de la şcoală, într-o seară, cu troleibuzul. La un moment dat, când tocmai închisese uşile şi pleca dintr-o staţie, mi s-a părut că aud mieunat panicat de pisoi. Am avut senzaţia şi că cei rămaşi în staţie se uitau cumva ciudat în jurul lor, dar deja ne îndepărtaserăm. 
Pisoi la vreun motor, clar. Doar am scos atâţia. 
Am coborât la prima şi am făcut pe jos cale-ntoarsă. Am intrat la un nonstop şi am luat ce pliculeţe de pisici aveau, iar apoi, la un Mega Image, am cumpărat şi o brichetă cu lanternă, ce-am găsit şi eu, pentru că deja se întuneca şi nu vedeam nimic. 
Dupa vreo ora si jumatate de stat în frig şi în patru labe pe sub maşini, timp în care mieunam ca mama pisa, am reuşit s-o păcălesc pe pisicuţă şi am înhăţat-o. Am rugat-o pe o doamnă care se ţinea scai de mine să-mi dea gluga jos, pentru că nu voiam în ruptul capului să pun eu mâna şi doamne fereşte să-mi scape pisicuţa, după atâta muncă. Am înfăşurat-o în glugă şi, ţinând-o tot timpul bine cu amândouă mâinile, am aşteptat alt troleu, m-am urcat şi am dus-o acasă. La început s-a mai zbătut, dar s-a mai moleşit, ajunsă la căldură.
Femelă, 3 luni, neagră cu gri închis pe burtică şi cu firişoare albe înspicate, însetată, răguşită şi plină de ulei de maşină. Mi-a fost milă s-o spăl în prima seară, după toate prin câte trecuse de-a lungul zilei. A dormit buştean. 


 S-au oferit s-o adopte doi colegi din cealaltă viaţă a mea (cum care? cea paralelă, bineînţeles). Băieţelul lor a vrut s-o cheme Cat, ca-n engleză, dar după mintea mea de lingvist era greu de introdus în frază - "Cat, hai la mami să papi!", "Cat, dă-te jos de-acolo" etc, aşa că am făcut un compromis şi, eu una cel puţin, i-am spus Cati. A mai stat la mine cât să fiu convinsă că e rezonabil de sociabilă şi că n-are stresuri, apoi a plecat la familia ei cu doi oameni buni, un băieţel cuminte, un căţel înţelept şi o pisică mai mare şi suficient de tolerantă.