flickr badge

[andreea] - View my 'catspotting' photos on Flickriver

8 mai 2016

Miţuş (22.12.2015)

Mi l-a adus tot mama, când în sfârşit s-a întors cu tot calabalâcul, după luni de zile, de la şantierul arheologic de la Capidava. A aflat de el târziu dar taman la fix, chiar în ziua plecării. Trăise în alt loc de pe şantier, mai îndepărtat, pe lângă barăcile muncitorilor şi în mijlocul altei haite de câini. Şantierul e închis peste iarnă şi acolo animalele nu prea reuşesc să apuce primăvara. 
Un motănel cuminte, la locul lui, alintat şi pupăcios mai ceva ca Pupi. Şi frumos de pica. I-am căutat nume demne, pe măsură, cu rezonanţe războinice celtice, dar nu i se potriveau. Nici Nigel sau Norbert nu i s-au potrivit... până la urmă am obosit şi i-am zis Miţuş, aka Flocoşilă. I-a plăcut şi lui. 


I-am făcut un album pentru adopţie pe Facebook, pe pagina Asociaţiei ROBI, şi, aşa cum mă aşteptam, fiind vorba de un pisic cu blana lungă, care măcar arată a pisic de rasă şi mai e şi gratuit, am primit ZECI de cereri de pe la tot felul de snobi şi snoabe. Una ne-a asasinat de-a dreptul, iar când am refuzat-o a mai scris N comentarii în care declara triumfătoare că era SIGURĂ că n-o să vrem să-i dăm ei pisoiul.Probabil că universul a potrivit lucrurile în aşa fel încât să n-o dezamăgească, dacă a fost atât de sigură. 
Până la urmă i l-am dat pe Miţuş unui tânăr care mi s-a părut şi mi se pare în continuare normal, şi cu care am putut dialoga firesc. El nu căuta pisic de rasă, şi nu-i trebuia neapărat cu blană lungă, dar Miţuş i s-a părut simpatic. Adopţia a avut loc pe 1 ianuarie. Măcar să fie aşa şi restul anului... Miţuş s-a adaptat imediat, e un puturos răsfăţat şi primesc destul de des veşti de la el.