![[andreea] - View my 'catspotting' photos on Flickriver](http://www.flickriver.com/badge/user/tag-catspotting/interesting/shuffle/medium-tiny/ffffff/333333/39614376@N00.jpg "[andreea] - View my 'catspotting' photos on Flickriver"){kind=icon}
Tocmai scosesem porumbelul in curte, la aer si la lectia de zbor, intr-o dupa-amiaza, cand m-a anuntat mama, de la etajul 1, ca vede o pisica siameza cazuta in curtea de lumina. Cine stie de cate ore statea acolo...
Nu e prima oara cand se intampla. Ce numim noi "curtea de lumina" e practic un spatiu de cativa metri patrati cu ziduri inalte de 2 metri si ceva pe fiecare latura, fara alta intrare, intre casa noastra si casa vecinului. Se mai intampla sa treaca pisici de-ale cartierului, in drumurile lor si, fie din neatentie, fie la vanatoare de porumbei, sa cada acolo. La marginea de sus, in interior zidul are un fel de surplomba, si nu reusesc sa iasa singure. Alte dati le-am pus o scandura foarte lunga si ele au asteptat noaptea ca sa se catere si s-o zbugheasca afara din curticica, libere. De data asta n-am avut, si lucrurile s-au cam complicat...
Am luat o scara inalta de lemn, m-am suit pe zid, am coborat-o in partea cealalta, in curticica, am coborat si eu, si am incercat sa conving pisica (de fapt motan, cred ca era) s-o ia pe scara in sus. Ash. Era speriat, se simtea incoltit si maraia urat. L-am presat un pic si l-am manat spre scara. N-a vrut sa urce. Am insistat si de data asta a urcat, dar a cazut de sus, inainte sa poata sari pe muchea zidului. O data, de doua ori... a treia oara l-am prins cand cadea, cu gandul sa-l arunc eu peste zid, si bineinteles s-a infipt in bratul meu cu ghearele si m-a muscat. (Aveam maneci lungi si manusi, dar tot m-a capsat). Am schimbat pozitia scarii si de data asta a reusit sa ajunga sus, pe muchea zidului... dar a vazut in fata ochilor trunchiul ciresului de la mine din curte si a tasnit in sus, pana-n varf. Minunat.
Acolo, la 8 metri inaltime, si-a petrecut cele 36 de ore din viata lui de care cu siguranta nu vrea sa-si mai aminteasca niciodata. Nu indraznea sa coboare si cauta sa scape tot in sus, pana ajungea pe crengute prea subtiri si trebuia sa se intoarca. Nu m-am inteles cu el si nu era o pisica pe care sa poti pune mana, asa ca a trebuit sa gasesc alta solutie decat urcatul unei persoane (eu, sau pompierii, sau vreun alpinist comunitar, nu conteaza) in copac, pentru ca n-ar fi stat sa fie prins si dat jos. Riscam sa sara de frica si sa-si franga gatul pe cimentul din curtea mea.
A doua zi de cand statea in copac am reusit sa gasesc o bucata de placaj suficient de lunga incat sa ajunga pana la copac de la fereastra dormitorului meu, la etajul 2 - inaltimea la care era pisica. I-am pus la vedere mancare si apa, am lasat fereastra deschisa la camera, am lasat o litiera in mijlocul camerei (i-o aratasem si zgreptanasem in ea inainte, ca sa stie despre ce e vorba), am inchis usa si m-am exilat cu pisicile, total nedumerite, in restul casei.
Am asteptat. Am asteptat degeaba toata ziua, ca nu s-a intamplat nimic. A ignorat total ingineria mea. Insa noaptea pe la unu (stateam in curte la pânda) l-am vazut ca se dusese sa manance! Era pe placaj si nu intrase in casa, dar macar manca! Am incercat sa fac cat mai putin zgomot si sa le tin si pe pisici potolite. N-a fost chiar usor. Pe la patru si jumatate dimineata mi-am pierdut rabdarea si m-am dus sa vad. Mancarea era mancata, apa bauta, litiera plina de pipi siiii, surprizaaaa..... nu, nu pisica, doar un caca mare in mijlocul patului meu! Probabil se gandise ca facea prea mult zgomot daca scurma in litiera.
M-am uitat in cires si am vazut motanul odihnindu-se mult mai jos, in dreptul etajului 1, unde se bifurcau niste crengi mai groase si putea sta mai bine. De acolo ar fi ajuns destul de usor si pe garajul altor vecini, si de acolo jos, asa ca nu mai era o problema. M-am culcat putin si, pe la sase dimineata cand m-am uitat iar dupa el, disparuse.
Mi-ar fi placut sa-mi intre in casa si sa ramana ascuns pe undeva, fara sa se mai intoarca in cires, ca sa-l pot tine cateva zile, sa-i pun afise si eventual sa-i gasesc stapanii, in caz ca era motan de apartament care se pierduse. N-a fost sa fie asa, dar oricum, bine ca a coborat din cires intreg. Deja aveam de gand sa scutur eu copacul a doua zi, cat mai era inca in putere. Fara apa si mancare, nu cred c-ar mai fi rezistat mult acolo sus, si de coborat nu cred c-ar fi coborat singur.
Nu e prima oara cand se intampla. Ce numim noi "curtea de lumina" e practic un spatiu de cativa metri patrati cu ziduri inalte de 2 metri si ceva pe fiecare latura, fara alta intrare, intre casa noastra si casa vecinului. Se mai intampla sa treaca pisici de-ale cartierului, in drumurile lor si, fie din neatentie, fie la vanatoare de porumbei, sa cada acolo. La marginea de sus, in interior zidul are un fel de surplomba, si nu reusesc sa iasa singure. Alte dati le-am pus o scandura foarte lunga si ele au asteptat noaptea ca sa se catere si s-o zbugheasca afara din curticica, libere. De data asta n-am avut, si lucrurile s-au cam complicat...
Am luat o scara inalta de lemn, m-am suit pe zid, am coborat-o in partea cealalta, in curticica, am coborat si eu, si am incercat sa conving pisica (de fapt motan, cred ca era) s-o ia pe scara in sus. Ash. Era speriat, se simtea incoltit si maraia urat. L-am presat un pic si l-am manat spre scara. N-a vrut sa urce. Am insistat si de data asta a urcat, dar a cazut de sus, inainte sa poata sari pe muchea zidului. O data, de doua ori... a treia oara l-am prins cand cadea, cu gandul sa-l arunc eu peste zid, si bineinteles s-a infipt in bratul meu cu ghearele si m-a muscat. (Aveam maneci lungi si manusi, dar tot m-a capsat). Am schimbat pozitia scarii si de data asta a reusit sa ajunga sus, pe muchea zidului... dar a vazut in fata ochilor trunchiul ciresului de la mine din curte si a tasnit in sus, pana-n varf. Minunat.
Acolo, la 8 metri inaltime, si-a petrecut cele 36 de ore din viata lui de care cu siguranta nu vrea sa-si mai aminteasca niciodata. Nu indraznea sa coboare si cauta sa scape tot in sus, pana ajungea pe crengute prea subtiri si trebuia sa se intoarca. Nu m-am inteles cu el si nu era o pisica pe care sa poti pune mana, asa ca a trebuit sa gasesc alta solutie decat urcatul unei persoane (eu, sau pompierii, sau vreun alpinist comunitar, nu conteaza) in copac, pentru ca n-ar fi stat sa fie prins si dat jos. Riscam sa sara de frica si sa-si franga gatul pe cimentul din curtea mea.
A doua zi de cand statea in copac am reusit sa gasesc o bucata de placaj suficient de lunga incat sa ajunga pana la copac de la fereastra dormitorului meu, la etajul 2 - inaltimea la care era pisica. I-am pus la vedere mancare si apa, am lasat fereastra deschisa la camera, am lasat o litiera in mijlocul camerei (i-o aratasem si zgreptanasem in ea inainte, ca sa stie despre ce e vorba), am inchis usa si m-am exilat cu pisicile, total nedumerite, in restul casei.
Am asteptat. Am asteptat degeaba toata ziua, ca nu s-a intamplat nimic. A ignorat total ingineria mea. Insa noaptea pe la unu (stateam in curte la pânda) l-am vazut ca se dusese sa manance! Era pe placaj si nu intrase in casa, dar macar manca! Am incercat sa fac cat mai putin zgomot si sa le tin si pe pisici potolite. N-a fost chiar usor. Pe la patru si jumatate dimineata mi-am pierdut rabdarea si m-am dus sa vad. Mancarea era mancata, apa bauta, litiera plina de pipi siiii, surprizaaaa..... nu, nu pisica, doar un caca mare in mijlocul patului meu! Probabil se gandise ca facea prea mult zgomot daca scurma in litiera.
M-am uitat in cires si am vazut motanul odihnindu-se mult mai jos, in dreptul etajului 1, unde se bifurcau niste crengi mai groase si putea sta mai bine. De acolo ar fi ajuns destul de usor si pe garajul altor vecini, si de acolo jos, asa ca nu mai era o problema. M-am culcat putin si, pe la sase dimineata cand m-am uitat iar dupa el, disparuse.
Mi-ar fi placut sa-mi intre in casa si sa ramana ascuns pe undeva, fara sa se mai intoarca in cires, ca sa-l pot tine cateva zile, sa-i pun afise si eventual sa-i gasesc stapanii, in caz ca era motan de apartament care se pierduse. N-a fost sa fie asa, dar oricum, bine ca a coborat din cires intreg. Deja aveam de gand sa scutur eu copacul a doua zi, cat mai era inca in putere. Fara apa si mancare, nu cred c-ar mai fi rezistat mult acolo sus, si de coborat nu cred c-ar fi coborat singur.
