Sambata 18 septembrie au fost adoptati, impreuna, Midnight si Mia. Prietenii lor cei mai buni sunt acum doi baietei, frati, fiecare fericit ca are pisica lui :-) Bineinteles, baieteii sunt responsabili cu joaca, iar saraca mama, cu litierele, hrana... si restul de treburi din gospodarie. Dar asa crestem cu totii mari.
S-au eliberat doua locuri de cazare, asa ca sambata seara am luat-o la mine pe Izzy, o tigrata frumusica, torcatoare si cam muscacioasa (dar din dragoste, parol! :-) data spre adoptie (nu de mine) cu putin timp inainte si returnata pentru ca a facut ce-a facut si a sarit pe geam - iar adoptatorii si-au dat brusc seama ca un animal in casa e o responsabilitate prea mare. Aici a fost si scaparea cui s-a ocupat de adoptie, ca n-a intrebat daca in casa sunt plase la geamuri. Din pacate ni se mai intampla, cand suntem prea putini oameni cu prea multe pe cap.
Dupa 10 zile in care m-a cucerit :-), Izzy a fost din nou adoptata, ieri. Mi s-au promis poze, in scurta vreme :-)
Duminica, 19 septembrie, l-am luat si pe Otto, un motanel care a trecut prin multe si nu le-a uitat...
Acum invata sa nu-i mai fie frica de toti si de toate, invata ca are voie sa faca multe lucruri, cum ar fi dormitul pe o perna moale, invata ca, si daca nu sta ascuns, nu i se intampla nimic rau... Lucram la socializare, serios si sustinut, iar el se schimba de la o zi la alta. Am sa-i scriu povestea, la un moment dat. Deja isi merita numele de Otto cel Viteaz :-)
Duminica trecuta, 26 septembrie, am preluat un... mini-Otto! Un pisoi negru de cateva zile, nu mai mult de 4-5, gasit de cineva la 5 dimineata, in scara blocului langa lift, intr-o sacosa de hartie, invelit in prosopel... probabil ca singura lui vina a fost ca s-a nascut negru, daca nu cumva... ca s-a nascut, pur si simplu.
Asa ca acum iar am program de biberon din 3 in 3 ore... desi nu pot sa spun ca-mi era chiar dor.
Mai am porumbelul, mananca singur, zburataceste, i se schimba vocea si, surpriza, i-au cazut negii si e din nou frumos!
30 august:
Ieri:
Mai avem de lucru cu zborul, dar sper sa nu ne mai ia mult. Pe urma, ciresul din curte o sa fie al lui, iar la masa, pe geamul de la bucatarie, e oricand binevenit :-D