Avea intr-adevar hernie de diafragma, cum m-am temut. A fost operata vineri, iar azi, dupa patru zile, n-a mai rezistat. Nu mai conteaza detaliile.
Am cules-o acum o saptamana din drum, dintr-un loc pe unde trecea multa lume si nimeni inaintea noastra nu se oprise sa vada macar ce-i cu ea. Am tinut-o la mine si cred ca a fost pentru prima oara cand calca intr-o casa de om. Sunt sigura ca i-a placut. A avut parte de blandete, adapost, mancare buna... inainte de operatie cerea s-o iau in brate si statea mult sa toarca. Se uita uimita la tot ce era in jur, la pisicile mele fericite, la jucariile lor... Dimineata ii placea sa-si gaseasca o raza de soare pe covor si sa leneveasca acolo.
Ne-am petrecut tot timpul impreuna zilele astea si i-am spus multe, multe lucruri. I-am spus cat e de frumoasa si cuminte, i-am spus ce viata o astepta cand avea sa se faca bine, cum o sa fie cand va creste mare si sanatoasa, cum o sa se joace fara sa oboseasca si cum o sa doarma la iarna dupa soba calda... i-am promis ca, daca se face bine, n-o sa-i lipseasca nimic si n-o s-o mai necajeasca nimeni.
Aseara, prima oara dupa operatie, a parut ca se simte mai bine. S-a dat jos din culcusul ei, mai ferit, si a venit sa stea cu mine si pisicile. Am luat-o in brate si am stat la calculator. Ne-am uitat impreuna la pisicile mele cum se jucau. A si tors, timid, prima data de vineri incoace, si m-a umplut de fericire. "Vezi, Sussi", i-am spus, "asa o sa fie viata ta cand o sa te faci bine." A parut multumita.
Pe urma ne-am dus sa ne culcam, tot impreuna, ea sprijinita de bratul meu, asa cum am facut in fiecare seara. Am stat mult sa-i ascult respiratia, de frica sa nu se opreasca... tot ca in fiecare seara.
Azi dimineata ne-am trezit si, primul lucru, am mangaiat-o bine si a tors, inca somnoroasa. Mi-am spus c-o sa avem o zi mai buna decat celelalte, dar a fost ultima. Imi pare atat de rau, sunt sigura ca i-ar fi placut mult sa traiasca asa cum ii promisesem eu...
Despre Sussi pe cand inca mai speram.
Si niste poze aici.