Oameni si animale... (21.01.2010)

De fapt titlul pe care voiam sa-l pun este Animale de oameni.

Eram cu masina, doua persoane, in drum spre cateii din adapostul de la Glina. Ajunseseram pe drumul mare (vorba vine) din comuna si mergeam nu foarte repede, din cauza zapezii de pe drum. In fata noastra, doua masini. Masina dinaintea noastra franeaza brusc, ne oprim si noi si incercam sa ne dam seama de ce... ne uitam si vedem coborand din prima masina - o masina buna, nu ca Dacia noastra, o cucoana, si ea imbracata bine, care se apleaca, ridica de pe jos ceva ce parea un animal mic si-l arunca repede si cu vadita scarba la marginea drumului, pe mormanul de zapada. Se intarce, se suie in masina si pleaca. Ma uitam, incepeam sa inteleg ca tocmai il calcase si-l aruncase asa, pur si simplu, si in acelasi timp nu-mi venea sa cred ca asa ceva se intampla fix sub ochii nostri.

Am coborat ca fulgerul din masina si ne-am dus spre acel "ceva". Un pui de catel lovit zdravan la cap, cu un ochi iesit din orbita, dar care inca mai sufla. Gasise, sau cineva ii daduse un ditamai osul, iar el il tarase in mijlocul drumului, unde il lovise masina cealalta. L-am pus in masina si ne-am intors din drum ca sa fugim cu el la doctor, unde n-am mai ajuns, pentru ca si-a dat sufletul in cateva minute.

Catelul care n-a mai apucat sa-si manance osul. Cu atat mai bine daca imaginea va socheaza.

Nu pot descrie furia si sentimentul de neputinta care m-au cuprins atunci, si care ma cuprind din nou, acum cand imi aduc aminte. Poate ca femeia de la volan, oricat s-a straduit, n-a reusit sa fereasca puiul. Se mai intampla, ni s-ar putea intampla, Doamne fereste, chiar si noua. Dar sa-l arunce asa, la marginea drumului, ca pe un gunoi, si sa se suie in masina si sa plece, fara o privire in urma, cand bietul animal inca mai sufla? Sa ne intelegem, nu l-a cules de pe drum si l-a asezat, usor, la o parte, l-a luat de labe si l-a azvarlit pur si simplu de sus, ca sa cada cat mai departe de drum. Atat de mult i-a pasat de el.

Iar altii, mult prea putini pe lumea asta, ar face orice ca sa salveze si ca sa ajute un animal. Nici cu doua zile inainte, am vazut sapte oameni muncind din greu doua ore sa aduca pe linia de plutire sase pui de catel nascuti chiar atunci. N-a mai contat ca aveau alte treburi, n-a mai contat ca era noua seara si cabinetul veterinar isi incheia programul la opt, n-a mai contat ca jumatate din cei implicati erau doar in treacat pe acolo. Pentru toti, in acel moment, nu mai existau decat cei sase pui, care trebuiau convinsi sa traiasca.

Si nu e singurul caz. Am sa mai dau doar un exemplu, din multele pe care le cunosc.

Acum cateva luni, o mana de oameni s-au caznit trei zile incheiate, cu inversunare, sa salveze o catea cu patru pui cazuti in smoala. Cine a urmarit povestea cateilor doar in ziare sau pe website-ul Asociatiei Robi nu poate realiza exact efortul depus, si cati s-au implicat pana la urma in actiunea de salvare - pentru niste amarati de caini ai nimanui. De la cei cativa voluntari ai Asociatiei Robi, la echipa de medici de la City Vet, in curtea carora au fost curatati cateii, in prima zi, si pana la vecinul din curtea de alaturi, care le-a adus fetelor ceva de mancare, gandindu-se ca sunt epuizate. Din nou, pentru nimeni n-a mai contat nimic altceva, toata lumea a ajutat cateii cu inversunare.

In aceeasi seara, citesc intr-un ziar pe internet despre o femeie care si-a omorat cainele in bataie - cineva pentru care viata unui animal nu valoreaza absolut nimic - stalcesti un gandac sub papuc, omori un caine, tot aia.

E bataie de joc, e strigator la cer. De ce, cand e nevoie de atata efort ca sa salvezi o viata, altcineva isi permite sa curme una atat de usor?? Traim intr-o lume de rahat, asta e, oricat de politicos as vrea sa formulez.