Intalnirea cu Asociatia Robi (aprilie 2009)

Prin aprilie 2009 am inceput sa caut pe internet asociatii pentru protectia animalelor din Bucuresti, pentru ca aveam de gand sa donez vestitii 2% din impozitul pe venit unei asemenea asociatii. In acelasi timp, as fi vrut si sa ma ofer voluntar, sperand ca asa pot face mai multe pentru animale, decat de una singura si fara cine stie ce resurse.

Nu auzisem din presa decat de Vier Pfoten, dar cautam ceva mai neaos. Am gasit imediat multe nume de asociatii, care mai de care mai sugestiv si atragator pentru iubitorii de animale... am cautat mai departe, si s-au rarefiat brusc... despre multe dintre ele informatiile pe internet se opreau acolo, altele aveau website-uri neactualizate de nu stiu cand... un alt site era destul de bine facut, dar mi s-a parut rece... am dat si de o gramada de venin improscat in toate partile... am dat si de site-ul ROBI, din care reiesea ca niste oameni cu suflet par totusi sa se ocupe de animale. Semn bun, dar poti sa stii? Stiu eu cum e cu asociatiile de tot felul din Romania...

Am scris, de tatonare, si mi s-a raspuns, repede si civilizat. Am intrebat daca-i pot vizita pe ei si pe animalute la sediu, sigur ca orice asociatie are un sediu unde tine animalele pe care le are in grija, asa e in toate tarile civilizate, doar am citit pe internet! Ei bine, nu, mi s-a spus ca ROBI nu avea o asemenea locatie, voluntarii fiind cei care cazeaza, la ei acasa, animalele aflate in grija lor. Am fost oarecum dezamagita, dar am aflat ca au si o campanie de adoptii in Parcul Obor, in fiecare sambata cu vreme buna, si m-am gandit sa-i vizitez acolo.

Am reusit sa-i vad la Obor dupa inca vreo saptamana cand in sfarsit n-a mai plouat.. Am ajuns devreme. Voluntarele, fete tinerele, zoreau care incotro. Au fost montate tarcurile, au  fost adusi si  cativa catei. Ei se tot zbenguiau, fetele discutau cu vizitatorii...o atmosfera foarte ok. Un pic mai tarziu in cursul zilei,  am cunoscut-o si pe Marilena, presedintele asociatiei (NB o titulatura la care ea personal, in modestia ei, nu tine). A coborat dintr-o Dacie fara fasoane si s-a apropiat de noi. Am vazut cum sareau s-o intampine cateii, ce circ faceau si cat se bucurau ca venise - era mama lor, clar! Acum, dupa atatea luni, scena mi se pare absolut obisnuita si s-a repetat de zeci de ori, insa atunci, ca nou-venit, mi s-a parut un moment cu totul special, si pe care n-am sa-l uit. Cateii m-au convins ca am nimerit unde trebuia.

Cei de la Asociatia ROBI m-au primit, iar eu am ramas cu ei, si ceva-mi spune ca vom mai fi inca multa vreme impreuna.

Despre activitatea din 2009, in episoadele urmatoare :-)