Porumbelul fara coada (17.11.2009)

Mergeam spre Piata Matache. Langa un trotuar, vad niste caini care trageau de o punga. O doamna in varsta ii vede si ea si, gest oarecum neobisnuit, se apleaca, deschide punga si scoate... un porumbel care nu parea sa mai miste! Nu-mi vine sa-mi cred ochilor, nici prin gand nu mi-ar fi dat sa ma uit ce e in punga.

Ma apropii sa vad care e situatia. Porumbelul, adult, era ud leoarca si mirosea groaznic, dar mai traia.

L-am luat cu punga cu tot si l-am dus repede acasa. L-am curatat si l-am uscat cu foehn-ul. Dupa duhoare, cred ca era imbibat in urina de om?! De parca nu era destul, desi nu era ranit vizibil, nu mai avea decat o pana in coada si nu-si putea tine deloc echilibrul, venea tot timpul in nas... Am impresia ca si de pe piept avea pene lipsa, dar pareau mai degraba taiate cu foarfeca decat smulse. Dumnezeu stie ce i s-a intamplat...

In ziua urmatoare a fost asa si-asa. De mancat, manca, bea si apa (cu vitamine), dar nu se putea tine deloc pe picioare. A dormit intr-o rana, rezemat de marginea cutiei in care il pusesem. In a treia zi, inviase de-a dreptul, a mancat mult si nu mai cadea in nas, ba chiar s-a incumetat sa iasa la plimbare prin camera... Cand tocmai ma bucuram si ma gandeam cum isi va petrece iarna la mine, pana in primavara cand avea sa fie si cald, iar lui i-ar fi crescut din nou penele, starea lui s-a inrautatit la loc si,  in dimineata zilei urmatoare, l-am gasit mort in culcus. Pacat, mare pacat... singurul lucru bun, pana la urma, e ca nu l-au mancat cainii de viu...