Tigrisorul Tibi (5.07.2009)

Pe Chiţi o aveam deja de trei saptamani. Labuta i se vindeca superb, trecuse de la laptic la terciulet si nu mai trebuia s-o hranesc chiar o data la trei ore, facea deja primii pasi prin camera (pana atunci se jucase numai pe suprafete moi, pe canapea sau pe patul imens pentru ea)... ce mai, devenise o adevarata domnisoara :-)

Intr-o duminica dimineata m-a sunat Oana si m-a intrebat daca nu mai pot tine pentru "cateva zile" un pisoi, inca sugar, pe care i-l daduse o vecina -- eterna vecina cu suflet milostiv, care nu suporta sa vada un animal in suferinta, dar situatia ei de acasa (cel mai probabil, covoarele pretioase, aspirate in fiecare zi) nu-i permite sa-l ingrijeasca, in nici un caz acum in perioada asta, si care-l paseaza mai departe, cu inima plina de bucurie ca a salvat o viata.

Asa a ajuns la mine Tigrisorul Tibi, o mogaldeata tarcata de vreo doua saptamani.

Mari probleme n-am avut cu el, in afara de o diaree cam incapatanata si de... gherute! A fost prima (si, sper, ultima) data cand n-am putut hrani cu biberonul, cu mainile neprotejate, un pisoi, pentru ca de cum simtea mirosul de lapte se zbatea si dadea din labute in nestire ca sa ajunga mai repede la el. O vietate mica cat palma, pe care disperarea de a manca o facea zmeu... Asa ca pe Tibi, pana l-am intarcat, l-am hranit purtand manusi de piele, ca pe soimi :-)) De nevoie am descoperit si cum sa-i imobilizez labutele, intre degetele de la o mana, ca sa nu-si infiga gherutele in biberon si sa reusesc totusi sa i-l bag in gura :-)

Hranit bine, s-a facut o frumusete de pisoi... cu niste urechiuse mortale, cum n-am mai vazut la altii:

El si Chiţi au devenit tovarasi de joaca... la inceput Chiţi era un pic mai mare, fizic, si avea intotdeauna grija sa-i arate cine-i seful :-), dar a crescut si Tibi, ca din pamant, si n-a ramas dator :-)

A venit bineinteles vremea sa-i caut adoptator... am avut intotdeauna un sentiment de vinovatie combinata cu mila fata de Tibi, stiind ca sederea lui la mine e doar provizorie si ca, la un moment dat, aveam sa-i spun pa si sa-l rup de Chiţi - surioara lui pisica, de mine - o mama pisica mai ciudata, dar in poala careia venea sa toarca, si de locul unde se obisnuise sa traiasca. M-am gandit mult, i-am cerut parerea si mamei (care are grija acum, un etaj mai jos, de coana Pitsi, pe care am gasit-o cand era mica intr-un canal, in Japonia, fix de ziua mea). Am ajuns la concluzia ca n-avea sens sa-i despartim. Cum i-am crescut pana acum ii mai pot creste si in continuare, iar lor sigur le-ar place mai mult sa nu ramana singuri. Asa ca Tibi a ramas la mine, iar pe fruntea mea scrie din nou, cu litere de-o schioapa, FAILED FOSTER :-D

La mine, Tibi se simte "acasa" si nu se sfieste s-o arate. S-a facut ditamai lunganul si e un mic escroc sentimental...