Pui de porumbel (11.07.2009)

Intr-o sambata dupa-amiaza, cand ma intorceam de la Obor, dupa o editie a campaniei de adoptii ROBI, am gasit pe strada, langa casa mea, un pui de porumbel. Cazuse probabil de sus, din cuib. (Cateva zile mai tarziu, m-am intalnit cu o vecina si i-am spus, in treacat, ca gasisem un pui de porumbel. "Aaaa", mi-a raspuns, "o fi cel pe care l-am vazut si eu in strada sambata dimineata!". Pai si de ce nu l-ai luat, sa-l dai macar mai incolo din drum?? Mai incepuse si o ploaie rece...)

Porumbelul n-avea inca penele crescute complet si in mod sigur nu putea sa zboare, asa ca l-am luat si l-am cazat intr-o cutie, in baie.

Am constatat ca nu stie sa manance graunte. La porumbei nu pot sa zic ca ma pricep, n-am crescut decat unul singur, acum multi ani, si care se descurca deja cat de cat cu boabele... Lapte special n-am gasit si trebuia neaparat sa-l hranesc cu ceva, asa ca i-am facut o fiertura din graunte amestecate si rasnite bine, si i-am dat-o cu seringa (cautasem pe internet, orientativ, cam cat trebuie sa manance un pui de porumbel si cu ce frecventa). I-am amestecat si calciu si vitamine. De bine de rau smecheria a tinut. Dupa vreo 10 zile a inceput sa ciuguleasca si sa bea apa singur. Parea ca-i merge tot mai bine cand, intr-o zi, a inceput sa tuseasca si sa dea semne ca nu mai respira bine. Am fost cu el la veterinar, dar doctorul a cam dat din umeri. Nu se inecase de la boabe, era probabil o raceala sau vreun virus... Dupa inca vreo doua zile n-a mai vrut sa manance, nici cu forta, si pe urma din pacate s-a dus, in a 21-a zi de cand statea la mine.