Dupa o luna intreaga petrecuta la mine dupa soba :-), Mini si Ti-Gri, cei doi pisoi salvati din frig, au fost adoptati.
Mai intai Ti-Gri, pe 11 ianuarie, apoi Mini, pe 15. Am convingerea ca si-au gasit familiile potrivite, care se vor purta frumos cu ei si-i vor iubi, asa cum merita din plin.
Primele fotografii, primite imediat dupa adoptie:
Ti-Gri, foarte in elementul lui :-D
(motanelul negru este noul lui frate mai mare si tovaras de joaca)
si Mini, parca un pic timida:
(nici ea nu e singura, in casa mai sunt un motan batranel si bland, si doua cateluse care, pare-se iubesc pisicile!)
Noua "mama" a lui Mini este chiar prima persoana care a contactat Asociatia Robi, cand am pus povestea celor doi pisoi pe site, pe 19 decembrie, spunand ca e hotarata s-o adopte pe Mini. De atunci mi-a tot scris, o data la cateva zile, si mi-a cerut vesti despre ea, urmarindu-i evolutia cot la cot cu mine. Trebuie sa va spun ca Mini, pana a plecat de la mine, s-a refacut intr-o foarte mare masura. Nici acum nu merge chiar cu gratia caracteristica unei pisicute, dar piciorusele o poarta, tropa-trop, unde vrea ea. Are mari sanse sa-si revina complet cu timpul, ducand o viata normala, cu hrana destula si ceva vitamine, cat e in crestere.
Pe "tatal" lui Ti-Gri l-am cunoscut abia in ziua adoptiei. Lucrurile s-au petrecut foarte repede, am avut o discutie telefonica si mi s-a parut o persoana potrivita si responsabila, care stia cum sa trateze un pisoi (mai avand unul, un pic mai mare). Am murit de placere cand mi-a trimis un email + fotografii a doua zi. Printre altele, spunea: "iar azi dimineata am intarziat la serviciu tot uitandu-ma la cei doi cum se joaca". L-am inteles perfect, si pe mine ma uita Dumnezeu asa :-)
Le urez pisoilor si noilor parinti sa se bucure unii de alti inca multi, multi ani de acum incolo.