Livada cu pisoi (04.07.2012)

Livada cu pruni... si cu pisoi bolnavi. O livada mica, pe langa care trecem in drumul nostru catre adapostul de caini. Fetele care au mers la adapost duminica i-au zarit, au oprit si au incercat sa-i prinda. Erau mai multi, nu si-au dat seama cati, vreo 3-4, si toti foarte bolnavi, cu infectie serioasa la ochi. Unul zacea mort. Pe doi au reusit sa-i prinda dupa ce i-au fugarit vreo ora, dar macar unul sau doi tot au ramas.

In zilele urmatoare li s-a lasat doar mancare, pentru ca nimeni n-a avut timp sa stea cu capcana.

Miercuri am lasat totul balta si m-am dus eu, pusa pe fapte mari, cu trei capcane. Dupa 4 ore, prinsesem un pui si inca o pisica mai maricica, probabil mama lor. Puiul, portocaliu, m-a alergat ceva. Desi epuizat, aproape orb si fara miros (i-am pus conserva de peste fix sub nas si nici macar n-a tresarit), cum simtea miscare sau vibratie, cum sarea din craca in craca si din prun in prun... Am avut noroc ca l-am prins, l-am dat jos de pe o craca cu coada de la minciog, si am reusit sa i-l pun in cap in secundele in care a ramas la pamant, buimacit. Salbatic foc. 

Pe mama lui nici nu ma mai asteptam s-o prind, pentru ca timp de patru ore si-a ras de mine si s-a plimbat pe oriunde, numai in capcana nu. Probabil ca pana la urma a razbit-o foamea, si pac! Prinsa si ea.

Cat am stat la panda, mi s-a parut ca mai zaresc un pisoi, alb cu gri tigrat, foarte sperios si care a tulit-o repede. Ceea ce insemna ca nu-mi terminasem treaba acolo.

M-am mai putut duce abia vineri, cand as fi avut treburi peste treburi de rezolvat, mai ales ca luni aveam de gand sa plec la mare. Am stat vreo 3 ore cu doua capcane, dar fara succes. Am vazut pisoiul, a venit pana la o oarecare distanta, dar cum ma miscam un pic, cum fugea iar. Insa am vazut ca, daca mieunam, imi raspundea si parca s-ar fi apropiat mai tare. In orice caz, s-a lasat noaptea si a trebuit sa plec. 

Mi-a ramas gandul la el, pentru ca n-avea cine sa vina sa-l prinda in lipsa mea, si nici nu stiam daca mai rezista o saptamana, pana aveam sa ma intorc de la mare. Le-am rugat cu cerul si pamantul pe fetele care treceau sa-i lase de mancare sa stea un pic pe acolo, sa miaune si sa vorbeasca, ca sa-l obisnuiasca si sa-l faca sa vina tot mai aproape. Dar cum nimeni nu-i descanta pe pisoi ca mine... mari sperante nu mi-am pus. 

Si cum nu mi-l puteam scoate din minte pe pisoiul bolnav si ramas singur, duminica m-am hotarat sa-mi aman cu o zi plecarea in concediu. Luni eram din nou in livada, cu doua capcane, dorindu-mi cu disperare sa se intample o minune, sa se imblanzeasca peste noapte, sa vina cand il strig, sa intre singur in capcana...

... si asa a fost. N-a trecut jumatate de ora ca s-a auzit capcana, si cand m-am dus sa vad, prostovanul era prins. Imi venea sa-l pup de bucurie. Salbatic foc si el, dar ce mai conteaza. 

Intre timp, mama lor a fost sterlizata, iar ei, toti patru cati mai erau in viata, au fost tratati si s-au vindecat. Doi dintre ei inca sunt salbaticuti, iar eu deocamdata am casa prea plina ca sa-i mai pot lua si pe ei sa-i socializez. Incerc totusi sa fac cumva si sa gasesc o solutie.