Unul dintre porumbeii din ciresul meu, hraniti temeinic de mama in fiecare zi. Nu stiu ce-i cu el, dar prea statea bleg si aproape ca nici nu mai zbura. Si cat mi-e mie de drag Stolz, motanul vecinilor, nu mi-a venit sa-i fac un asemenea cadou. Asa ca am pus mana pe minciog (incepe sa-si scoata banii), l-am prins intr-o clipa si l-am dus in subsol, la regim de racoare, apa, mancare si vitamine la discretie. N-a parut prea fericit, dar n-am ce-i face.
Totul depinde de el. Daca mananca, rezista si se face bine. Sper.