Fumi, adoptat si returnat (30.04.2013)

Acum exact doua saptamani l-am dat spre adoptie pe Fumi, un motan de 9 luni, unei tipe de 40 si ceva de ani, cu fiica de liceu. Am discutat cat se poate de civilizat, a venit sa ia pisicul in masina de seviciu, un BMW X5 negru cu sofer, ne-am dus impreuna sa-i luam litiera si nisip, a mai avut pisici si zicea ca stie sa se poarte cu ele, fata ei cica iubeste si ea pisicile etc.

In primele zile am vorbit de cateva ori. Mi-a spus ca motanul torcea si venea s-o pupe, dormea cu ea, pe urma dormea si cu fiica ei care era topita dupa el, pe scurt totul era mirific si toata lumea fericita. 

Pe urma, peste alte cateva zile, cica nu mai era la fel de cuminte si mai facea "prostioare", se catara in biblioteca sau scotea florile dintr-o vaza. Acum cateva zile m-a sunat sa ma intrebe daca il pot tine catva zile, pentru ca ele pleaca din Bucuresti, si am zis ca da, dar sa ma anunte cu vreo 2 zile inainte. In seara asta la 8:30 m-a sunat ca mi-l aduce, pentru ca ele pleaca "in seara asta". Dar n-avea transportor, asa ca am insistat sa merg eu sa-l iau. Si pana cand va sta la mine? A, pai nu ni-l mai aduci inapoi, ca nu mai e de suportat. Aha, bine, ma imbrac in clipa asta si vin sa-l iau. 

M-am dus val-vartej. Acolo gasesc pisicul cu ochii mari, ca speriat de bombe, iar cu tipa nu reusesc sa am nici un fel de dialog. Trebuia sa intreb totul de doua ori, pentru ca prima oara zicea "Cum?" si eu mai repetam o data intrebarea (calm si politicos) la care ea raspundea oricum rastit si in doi peri.

N-am reusit sa scot de la ea ce anume prostii a facut motanul.

- A facut de toate.

- Bun, dar ce anume?

- (intepat) Ei, ce mai conteaza. 

- Da, dar spune-mi totusi, ca sa stiu si eu cum se comporta in alta casa decat a mea.

- (tot intepat si cu sprancenele ridicate) Adica ce vrei sa zici, in alta casa decat a ta?

- Vreau sa zic ca timp de doua saptamani a stat la tine, eu nu l-am vazut ce face, si numai tu imi poti spune.

- (rastit) A facut ce fac pisicile, ce sa faca!

- Bun, dar totusi, ce anume s-a intamplat, a stricat ceva? Si-a facut nevoile prin casa?

Intai cu ochii dati peste cap, nu raspunde, pe urma repet intrebarea. Ea, si mai rastita:

- Pai nu vezi litiera aici? (era acolo intr-adevar, si plina de... nevoi mari) De ce trebuie eu sa-ti raspund la chestiile astea?

- Pentru ca trebuie sa stiu cum se comporta, ca sa stiu ce sa le spun viitorilor adoptatori, pentru ca am sa incerc in continuare sa-l dau spre adoptie. 

Si am mai tinut-o asa putin, fara sa reusesc sa scot nimic de la ea. Cand ma pregateam sa-l bag in transportor, l-a impins si ea si mi-a zis "vezi ca zgarie".

Si-a luat geanta pe umar si a iesit cu mine, iar cand m-am oprit jos in usa blocului sa-mi aprind o tigara, m-a intrebat daca de acolo ma descurc, i-am zis ca da, si a plecat mai departe fara sa mai zica macar la revedere. 
Inclin sa cred ca problema n-a fost pisoiul, ci faptul ca s-a plictisit de el, sau poate si-a dat seama ca trebuie bagat in seama prea mult. Oameni buni, adoptia nu e un moft, iar un animal nu e mobila, are initiativa, se plictiseste, vrea companie, lasa par in casa si nu stie sa dea cu aspiratorul singur. Mai bine luati-va acvariu. Sau mai bine nu va mai luati nimic.