[EN translation below]
Scrisoare către copilul meu nenăscut
Scrisoare către copilul meu nenăscut
Copilul meu,
M-am gândit la tine des, uneori cu duioșie, alteori cu
teamă. Am încercat să-mi imaginez cele nouă luni de așteptare și acea mândrie
de a fi deosebită, purtătoarea unui lucru de preț. M-am văzut strângându-te în
brațe, ținându-te de mână, bucurându-mă de bucuria ta, m-am văzut mereu acolo,
lângă tine, dacă ți s-ar face frică. M-am uitat în adâncul sufletului meu, să
văd dacă aș putea face față uriașei răspunderi de a crea o nouă viață, și dacă
aș fi capabilă să cresc un OM, așa cum se cuvine.
Între timp un copil nevinovat a murit. Ca plată pentru
viața lui, semenii mei vor să ucidă zeci
de mii de câini, nevinovați și ei. Sunt surzi și orbi, dar mulți și cruzi. S-ar
putea să reușească.
Dacă așa se va-ntâmpla, copilul meu, cu durere îți spun
astăzi: nu am să te concep și nu am să te nasc.
Nu vreau să nu mă pot uita în ochii tăi când ai să mă
întrebi despre ziua în care au murit câinii. Pe-atunci ai fi deja destul de
măricel și deprins, de la mine, să vrei să știi. N-aș putea să nu-ți răspund,
pentru că întotdeauna ți-am răspuns. Am să mă apăr și am să-ți spun că eu am
făcut tot ce-am putut, dar n-ai să fii mulțumit, ai să întrebi și mai multe. Cum
aș putea să justific barbaria semenilor mei și nemernicia celor din fruntea
lor? Cum aș putea să te fac să înțelegi că eu n-am fost ca ei? N-ai să poți să mă
crezi și n-am să-ți mai văd acea lumină-n ochi, când mă privești.
Și încă ceva: nu vreau să crești printre copii de
ucigași. Dacă ai rămâne ca mine, știu cum ai suferi printre ei. Iar dacă te-ar
schimba să fii de-al lor, aș muri eu.
Mai bine nu te nasc.
Cu drag,
Mama ta
============================================
Cu drag,
Mama ta
============================================
Letter
to my unborn child
My child,
I have been thinking of you often, sometimes fondly, sometimes
with a bit of fear. I have tried to imagine the nine months of waiting and the
pride of being special, carrier of a precious thing. I have seen myself holding
you in my arms, holding your hand, happy to see your happiness, always there
for you, should you be afraid. I have looked deep inside my soul, to see if I
could take the huge responsibility of creating a new life and if I could properly
raise a human being.
Meanwhile an innocent child has died. As a price for his
life, my people want to kill tens of thousands of dogs, innocent as well. My people
are deaf and blind, but many and cruel. They might succeed, you know.
Should this happen, my child, I must tell you this,
today: I will not conceive you and I will not give birth to you.
I don’t want to not be able to look into your eyes when
you ask me about the day the dogs died. By then, you’d be grown enough and, taught
by me, already thirsty for knowledge. I wouldn’t be able to avoid talking about
it, because I’ve always answered your questions. I’d have to defend myself and
say that I did everything I could, but you still wouldn’t be satisfied and
you’d keep asking. How would I be able to justify my people’s barbarity and the
baseness of their leaders? How would I be able to make you understand that I was
not like them? You wouldn’t understand and I would never see that twinkle in
your eyes again.
Oh, and one more thing: I don’t want you to grow up among
children of murderers. If you resemble me, I know how much you’d suffer among
them; and if they change you and make you become one of them, I would die.
I’d better not give birth to you.
Your mother, with love.