Prima zi a anului... cu mai mult succes în a doua. (01.01.2015)

1 ianuarie pe la prânz, când străzile sunt pustii, magazinele închise şi tot oraşul se drege după Revelion. Ger, vreo -10 grade. Aşteptam undeva, în stradă, să vină să mă ia o maşină, ca să mergem la adăpost. Stăteam de câteva minute dar deja simţeam că-mi îngheţa sufletul. 

Zăresc, sub o maşină parcată pe trotuar, o pisicuţă mică, de cel mult 4 luni, zgribulită, care încerca să roadă ceva de pe jos. Mă apropii. Era o grămăjoara de mâncare, pliculet Whiskas îngheţat bocnă. Probabil o văzuse cineva ieri şi-i dăduse, a mâncat cât a putut pe loc, ar mai fi vrut şi acum dar era tare ca piatra. Pisicuţa tot ridica lăbuţele din faţă, pe rând, şi tremura. Era clar terminată de frig.

Aveam la mine nişte pâine muiată în supă, pentru căţei, încă destul de caldă. I-am dat, încercând s-o momesc şi s-o prind. Era foarte precaută, scoatea capul, se repezea la mâncare, lua o bucăţică şi fugea s-o mestece înapoi sub maşină. Nu m-a lăsat s-o ating, tot încercam s-o prind uşurel de ceafă, de deasupra, dar nu mergea. Mi-am dat seama c-ar trebui să mă mişc mai fără fasoane, până nu se sătura şi-şi pierdea interesul, dar am avut o clipă de ezitare şi tot n-am reuşit s-o înşfac. 

Pe urmă mi-a sunat telefonul şi s-a speriat, a venit şi maşina, am mai încecat vreo 20 de minute s-o prindem, de-a buşilea printre maşinile din parcare, dar n-am avut succes. Trebuia să ajungem la căţei, aşa că am plecat. 

La adăpost mi-am improvizat un minciog din nişte sârmă prinsă în cerc şi nişte plasă de rafie cu ochiuri mai măricele. Am păstrat şi vreo două linguri din pâinea cu supă, că altceva n-aveam, şi cât am făcut treabă pe-acolo, vreo trei ore, numai pe ea am avut-o în faţa ochilor, îngheţată şi tremurând. Mă întrebam dac-o mai găsesc în viaţă. 

N-am mai găsit-o deloc, nici vie, nici moartă, nici pe sub maşinile parcate pe trotuar, nici mai încolo în grădinile blocurilor. Probabil că mult n-o să mai reziste şi, sincer, eram mai împăcată dac-o găseam făcută praf de maşini, în mijlocul străzii. Măcăr aşa i se încheia mai repede chinul. 

===========
UPDATE, 02.01.2015 Speranţa moare ultima... mai mult ca să fiu cu sufletul împăcat, am pus pe Facebook fotografia şi povestea pisicuţei, dând şi locaţia aproximativă. A doua zi dimineaţa am primit un telefon, de la cineva care o văzuse, sub aceeaşi maşină. Am avut mare noroc, pentru că persoana a rămas cu pisicuţa şi a îngheţat bocnă vreo oră şi jumătate până am ajuns eu, cu transportor, minciog şi pliculeţe încălzite. M-a ajutat şi în procesul prinderii, i-a ţinut la distanţă pe diverşii gură-cască (ăştia sunt o adevărată pacoste, chiar şi cei bine intenţionaţi, întotdeauna mai mult încurcă, se agită, vorbesc tare, dau bineînţeles sfaturi... iar la prins pisici e ca la pescuit, trebuie linişte şi calm :-) . Pisicuţa era ruptă de foame şi frica n-a mai contat, până la urmă a intrat în transportor, unde-i pusesem momeala, şi am trântit uşa după ea. A făcut urât puţin, la început, dar am învelit cuşca cu totul într-o bluză de trening şi am plecat spre casă.
E o pisicuţă blândă şi torcătoare, a mâncat, a băut apă cât şapte şi pe urmă nu s-a mai dezlipit de sobă...

===========
UPDATE, 10.01.2015  Pisicuţa îngheţată a fost adoptată. 

La casa ei: :-)