Little Rudi (24.12.2014)

Eu pe Moş Crăciun îl tot rog de câţiva ani buni să-mi mai ia din animale, nu să-mi tot aducă, dar el înţelege mereu pe dos... În 2010 Noël, în 2012 Puricoasa, anul trecut Sonerie... 

De data asta mi-a lăsat un mic Rudolf panicat, ori nu nimerise coşul singurel, ori l-a scăpat Moşul din sanie... în orice caz, la 12 şi un pic noaptea, când mă pregăteam de culcare, am auzit din curte nişte mieunături de pisoi, jalnice. Am luat lanterna, cheile, m-am încălţat şi am coborât. Nu era în curtea propriu-zisă, mieunăturile se auzeau dintr-o curticică de lumină, mică şi cu ziduri înalte de 2m şi jumătate, între casa mea şi a vecinului. Partea de sus a zidurilor e puţin în surplombă şi de acolo nici pisicile mari nu pot să iasă, am păţit-o mai demult cu un motan.

L-am trezit pe tata, un apartament mai jos, şi l-am rugat să mă ajute. A bombănit, dar şi-a tras treningul peste pijama şi a venit după mine. Eu între timp pregătisem două scări, transportor, minciog, mănuşi din piele  şi pliculeţ cu vită :-)

M-am urcat pe o scară, de partea asta a zidului, am pus scara a doua de partea cealaltă, am coborât cu transportorul şi pliculeţul... şi pisicul (3 luni, mic cât palma), a început să zboare pe pereţi, în jurul meu, ca pe Zidul Morţii, parcă era posedat, săracul. Numai de pliculeţ şi de pis-pis nu-i ardea. Am trecut la planul B şi până la urmă l-am prins cu minciogul (ce-i drept nu chiar din prima), l-am băgat în transportor, l-am trecut peste zid şi, evident, l-am luat acasă. Am reuşit să nu trezesc vecinii.

Meet Little Rudi. 

În baie n-a vrut să stea singur, mieuna, răsturna toate cele şi se căţăra iar pe pereţi, aşa că i-am dat drumul la gen pop. Ne-a stuchit şi s-a ascuns cât de adând a putut. I-am îndesat şi eu, cât de adânc am putut, o farfurioară cu conservă şi un castronel cu apă. Ceva mai târziu s-a auzit plescăind şi m-am dus la culcare. 

A doua zi a început să mai scoată năsucul, doritor de companie felină, dar pe mine să nu mă vadă-n ochi. 

La cum se comportă, nu cred că a crescut în curtea cuiva, dar nici nu ştiu de unde vine şi cum a nimerit pe gardul meu din spate, că nu l-am mai văzut în cartier. 

Oricum, încet-încet socializăm, îl fraieresc deocamdată cu joaca, şi micşorăm distanţa pe zi ce trece. Şi-ar dori mult să se culce în blana cuiva, cum era mami înainte, dar încă n-are curaj. Se culcuşeşte aproape de celelalte pisici, dar pe altă pernă, şi-şi toarce singur până adoarme. Locul cald de lângă sobă l-a descoperit destul de repede. 

Să vedem cum evoluăm în noul an...