Veve (09.11.2013)

Am tot mers să-l caut pe Charlie, unul din cei doi motani daţi spre adopţie şi lăsaţi pe afară, de izbelişte, de cretina de adoptatoare, când s-a mutat. Tot colindând un cartier întreg, şi am numărat cel puţin 10 pui de pisică, de 3-4 luni, pe maidane şi prin curtea Spitalului Municipal. I-aş fi luat pe toţi, mai ales când, într-o zi, am văzut unul stâlcit de o maşină în mijlocul drumului, după ce cu o seară înainte se juca cu fraţii lui într-o curte semipărăsită. Dar unde să-i mai bag? Am casa plină de pisoi, iar cei care arată cu totul şi cu totul obişnuit, cum sunt cei mai mulţi, aproape ca n-au nici o şansă de adopţie. Îî vedeam, întorceam privirea în altă parte şi mergeam mai departe, tot căutându-l pe Charlie. 

Într-o seară am ochit însă, pe un gard, o pisicuţă mică, tigrată şi cu blăniţa lungă. Blăniţa lungă are căutare, că deh, mai seamănă a pisică de rasă. Cine nu şi-ar dori o norvegiană de pădure, fie ea şi de Bucureşti? Am momit-o cu pliculeţ, am apucat-o uşurel de ceafă, am băgat-o în transportor şi am plecat cu ea acasă. 

Factorul de decizie, norocul ei şi ghinionul celorlalţi pisoi amărâţi, din care nu ştiu câţi au reuşit să treacă iarna: "aspectul comercial", cum i se zice. Pisicile frumoase se adoptă, pisicile obişnuite, nu. 

I-am spus Veve, fiindcă arăta ca o veveriţă mică, îşi purta mereu codiţa vâlvoi ca pe un stindard, mândră nevoie mare. După vreo lună a ajuns la casa ei.