Trei pisoi sugari pe care i-au găsit doi tineri, fară experienţă şi din păcate fără cea mai mică dorinţă de implicare. E prea greu, prea complicat, prea mare deranjul, eu nu pot, voi de ce nu puteţi, că doar sunteţi asociaţie etc etc.
Iniţial voiam doar să mă întâlnesc cu ei să văd în ce stare sunt pisoii, să le dau lapte şi un biberon şi să le arăt cum să-i hrănească (vorbiserăm şi la telefon de câteva ori bune), dar când am văzut că-i ţineau într-o cutie, pe nişte ziare, cu o sticlă cu apă caldă alături, fără o cârpă, ceva ("păi şi ce vreţi acuma, să le cumpăr prosop?!"), uzi şi murdari de-mi mutau nasul din loc, m-au apucat dracii şi i-am luat eu acasă.
Din trei, unul s-a stins chiar a doua zi, dar ceilalţi doi, cu ajutor din partea pisicilor casei, în special Mama Miruna şi Noeluş (dar şi cu participarea lui Dunguţe, mereu bucuros să primească la sfârşit picăturile rămase în biberon), au crescut mari şi sănătoşi.
Dunguţe: Aha, deci aşa le dai tu lapte. Ce rămâne pot să lipăi eu?
Cu Noël, într-o zi mohorâtă şi ploioasă.
Nene motaneeee, ce mare eşti!
Fîţi şi Zuzu, acum la grădiniţă :-)