Ozn-ul cu pisoi (26.05.2010)

Trecusera doar doua zile de cand l-am luat in grija pe Rick, dar mi-a aterizat in sufragerie un OZN cu pisoi si n-am avut incotro... Pe Rick (cumintel, dar cam racit si sub tratament) l-a preluat Adina M., colega mea de la Asociatia Robi, iar eu am ramas cu cei 4 (PATRU) alieni.

Asadar, Ufi, Ozana, Nick si Birmi. Trei negri-negri si unul care aduce a birmanez. Au fost gasiti pe strada, adunati pe langa mama lor... moarta, probabil calcata de masina. Cred ca, ramasi singuri, au cautat-o si in cele din urma au gasit-o... dar ce folos. Noroc cu Raluca, prietena noastra (a celor de la Robi), care i-a gasit si i-a luat acasa. Cateva zile a incercat sa aiba grija de ei de una singura, dar fiindu-i greu, ne-a rugat s-o ajutam.
Pisoii au cel mult patru saptamani si invata sarguinciosi sa manance mancare pasata din castronel.
Nick mi-a dat mari emoţii in a doua zi, dintr-odata n-a mai vrut sa manance si n-a mai avut chef de joaca. A treia zi dimineata a trebuit sa-i las singuri cateva ore si, cand m-am intors, Nick zacea nemiscat in farfuria cu mancare, abia mai respira si era hipotermic. Am fugit cu el la veterinar, am stat la perfuzii toata dupa-amiaza si, spre seara, si-a mai revenit. Inca mai are tratament de facut, dar e vioi si mananca cu pofta.

Astazi, 30.05, Ufi si Ozana au ajuns la Silvia, o alta colega de la Asociatia Robi care tocmai a reusit sa dea spre adoptie cei trei pisoi pe care-i avea in grija. Un timing cum nu se poate mai bun :-) Ma descurcam destul de greu cu trei pisici adulte (Busu e inca la mine) si patru dracusori.

Nu v-am zis cum au fost primiti cei patru, cand au aterizat la mine:
Chiţi a fost la inceput un pic dezorientata de forfota din jurul ei :-D dar, si-a revenit repede si se poarta frumos, ca de obicei.

Iar Tibi... tot ca de obicei :-))

Rick (24.05.2010)

Rick... de la murdă-ric :-)

Gasit de cineva in parc, pe ploaie, si atat de murdar ca si dupa o baie zdravana blanita alba tot gri inchis era.
Are 5-6 saptamani, mananca singur, incet si metodic, de parca inca nu-i vine sa creada ca tot ce e in farfurie e al lui si, daca se termina, i se umple iar.
Din cati pisoi mi-au trecut prin mana, Rick are cea mai trista expresie. Sunt curioasa daca i se schimba.

Busu e tot la mine, pentru inca vreo saptamana, asa ca e trafic destul de mare in sufragerie :-) Dar cei mari il tolereaza neasteptat de bine pe pisoi, si pana si Tibi are chef sa se joace cu el. Cu atat mai bine, ma ajuta la socializare.

Eu nu v-am sunat ca sa-mi dati sfaturi (21.05.2010)

De doua ori aceeasi replica, in ultimele doua zile. E drept ca de data asta nu la telefon, ci in scris.

Ieri:

O d-ra ne scrie sa ne spuna ca de nu stiu cand vede un caine in strada, sub un pasaj sau pod, undeva in sectorul unu, care nu mai are blana pe el si are si un picior lovit. Ne trimite si poze. Ii raspundem repede trei persoane, fara sa stim una de alta. Toate trei ii spunem ca, in cazul pielii, e vorba de demodecie (raie mai pe romaneste) si se poate trata si in strada, cu medicamente puse in mancare, dar pentru picior trebuie dus la veterinar, si apoi cazat, ceea ce noi nu putem face din lipsa de spatiu.
Da, dar n-are bani de medicamente. Ii dam noi medicamente. Da dar ea nu crede ca e raie. Ba da, este sigur, si la fel de sigur se trateaza usor. Da dar ea nu vrea sa il trateze "dupa ureche" si asteapta sa-l ia cineva sa-l duca la doctor. Da, dar noi nu avem cum sa-l luam, deocamdata, si puteti incepe tratamentul pt demodecie, ca sa nu pierdeti vremea. Ba nu ca nu se poate apropia, cainele n-are incredere in ea, ar trebui dus la doctor vazut ce se poate face cu piciorul si ulterior tinut cateva zile pentru a putea crea o legatura intre ea si el [??? cum, daca el e la doctor si ea e in alta parte?], astfel incat sa-l poata trata ulterior de raie, daca are raie. Tot nu ne crede.
Mai cautam solutii. Cineva care a lucrat cu Politia Animalelor sector 1 ne spune ca poate suna la ei, pentru ca intra in atributiile lor sa trateze asemenea cazuri, au transport, au echipa buna si, la fel de important, e gratuit.
Ii transmitem d-rei informatia mai departe.
Ea, seaca: "Va multumesc insa cainele are nevoie de ajutor, nu de sfaturi."
Noi, la fel de seci, ca oameni suntem si noi: "Atunci nu mai pierdeti vremea si sunati la Politia Animalelor sector 1, cum ati fost sfatuita."
Si cu asta am suparat-o ingrozitor de tare.
D-ra: "Nu vreau sa am cainele pe constiinta [??]. Sa ajunga amaratul caine pe mana unor oameni iresponsabili. Eu vreau sa il ajutam nu sa scapam de el. Este un suflet nevinovat si nu vreau sa sufere din cauza ca am apelat la niste oameni care nu stiu cum sa scape de responsabilitate. De aceea nu apelez la oameni si a fost greseala mea ca am zis sa incerc sa am incredere in voi. "
Zdrang. One satisfied customer...

Azi:

Doamna Niet: "Azi am gasit la bloc un puiut de catel abandonat, cam la 2 luni si care era sa fie sfasiat de celalti catei pe care-i ingrijesc la bloc. Este o fetita, f scumpa si care-si cauta de urgenta un stapan. Acum este la mine acasa,am deparazitat-o, hranit-o, dar n-o mai pot tine, ca am si eu animalele mele."
Noi: "Ne pare rau dar nu putem sa te ajutam cu preluarea catelusei deoarece stam foarte prost cu spatiul. Animalutele noastre stau la voluntari acasa si suntem foarte aglomerati, unii voluntari avand cate 4-5 animale. Te putem ajuta doar cu sfaturi. Deoarece este pui are foarte mari sanse de adoptie. In primul rand trebuie dusa la un veterinar pentru a fi deparazitata intern si vaccinata, asta sporind sansele de adoptie. Pentru a-i gasi cat mai repede stapan poti sa-ti intrebi toate rudele, cunostintele, prietenii poate doreste cineva sa o adopte. Daca nu se ofera nimeni dintre cunoscuti sa o adopte, poti incerca sa postezi anunturi pe internet pe siteurile de adoptii , sau poti sa o promovezi si pe facebook. Mai multe detalii depre postarea anunturilor gasesti pe pagina noastra la informatii utile pct 2 pe pagina http://www.4animals.ro/informatii.html . Daca nu poti sa o tii tu o perioada pana la adoptie poti sa cauti cazare temporara pentru ea. Multa sanatate catelusei si speram sa-i gasesti stapani cat mai repede!"

In cele mai multe cazuri oamenii ne inteleg, ne multumesc pentru sugestii si, macar la inceput, incearca ei sa se descurce singuri, postand anunturi si cautand cazare temporara. Nu si D-na Niet:
"N-am apelat la voi pt sfaturi, asa va pot da eu multe.... Chestia ca este pui si are sanse mari de adoptie,este relativa...dc considerati ca e asa usor,gasiti-i voi un stapan! Ma gandeam ca sunteti o asociatie serioasa si chiar va implicati si nu cu sfaturi puerile... dc stiam asa,nu mai faceam nicio donatie!"

Ah. Argumentul cu donatia.

A urmat un schimb sustinut de mesaje, insa n-am reusit s-o scoatem cu ea la capat, i-am explicat in toate felurile de ce nu putem s-o ajutam mai mult, dar degeraba.
In ultimul ei mesaj (cel putin pana la ora de fata :-D), d-na Niet ne dojeneste: "Vad ca aveti timp de stat pe internet la discutii interminabile. Un simplu "nu se poate", de la bun inceput, era de ajuns!"

Clar. Daca de la inceput i se raspundea "doamna, nu se poate", era multumita si nu mai scria N mesaje nervoase. Data viitoare o sa stim...

Daca inca va intrebati "de ce?", cititi aici.

Pai de ce nu puteti, ce fel de asociatie mai sunteti si voi? (20.05.2010)

O fraza care ni se serveste mai in fiecare zi.

In combinatie cu altele, pe care deja am obosit sa le tot auzim, de genul "am gasit un caine si vreau sa mi-l luati, alta solutie nu exista pentru el", "maine va fi dat in strada", "peste doua ore va fi eutanasiat", "diseara [nu maine sau peste o saptamana, NB] plec din tara si nu-l mai pot tine", "am donat 3 lei asociatiei dv si acum vreau sa veniti sa-mi luati cei 50 de caini de la bloc", "pai cum n-aveti adapost?", "stiu eu ca v-ati facut vile pe spatele bietelor animale" si inca multe altele.
Primim zeci de apeluri de ajutor, unele cazuri le preluam, in altele sfatuim cum putem mai bine si incercam sa aratam oamenilor ca solutii EXISTA, cu putina intelegere si bunavointa din partea lor.

Ash. "Eu nu v-am sunat ca sa-mi dati sfaturi. Si sa stiti ca m-ati dezamagit. Ce fel de asociatie mai sunteti si voi?!"
Iaca, suntem o asociatie din Romania zilei de azi. Cand putem, ne implicam, cand nu, nu. Niciodata n-o sa fie toata lumea multumita, intotdeauna unii ne vor critica ca am facut, altii ca n-am facut, altii ca ne-am imbogatit, altii ca nu stiu ce. Si niciodata n-o sa putem ajuta cate animale am vrea noi sa ajutam.

Noi suntem astia din poza de aici. Ne vedeti? Suntem cativa oameni. Avem tot cate doua maini si doua picioare, ca si voi. Avem familii, serviciu sau scoala, exact ca voi. Pentru noi ziua are tot 24 de ore. Atata ca noi, pe langa restul de lucruri pe care le facem, ne ocupam si de animale, FARA sa ne plateasca cineva.
Ne numim "asociatie" pentru ca lucram impreuna, nu pentru ca suntem Superman. Avem foarte multe animale in grija si avem o responsabilitate mare fata de ele: trebuie sa le fie BINE. Iar noi trebuie sa stim cat putem intinde de donatiile pe care le primim (putine, si nu le bagam in buzunar ca sa ne facem vile, ba chiar mai scoatem din buzunar, daca chiar vreti sa stiti) si unde e cazul sa ne oprim. Nu vrem sa ajungem o asociatie cu sute de animale care mor de foame, pe care trebuie sa le intretinem si pe care nu le adopta nimeni (pentru simplul motiv ca nu mai sunt pui sau nu sunt de rasa). Obiectivul nostru principal este sterilizarea animalelor, cu si fara stapan, pentru a opri inmultirea lor necontrolata si abandonul lor pe strazi. In treacat fie spus, asta era treaba autoritatilor, dar ele nu si-o fac.
Noi nu suntem ce vedeti pe Animal Planet si nici n-o sa ajungem multi ani de acum incolo, nu ca n-am vrea. Opriti-va si ganditi o clipa inainte sa aveti pretentii, si nu va mai ofuscati cand va spunem ca nu putem sa va ajutam. Facem cat putem. Dar FACEM, si asta ne deosebeste de cei mai multi dintre voi.

Asta a fost teoria. Din pacate, practica ne omoara...

ADOPeT (15.05.2009)

Cred ca e momentul sa vi-i prezint pe colegii mei de la Asociatia ROBI, de fapt pe cativa dintre ei. In fotografie sunt cei ramasi pana seara, la inchiderea editiei ADOPeT (noul nume smecher al campaniei saptamanale de adoptii din Parcul Obor organizata de ROBI). Obositi si uzi, dar cu simtul umorului nealterat. Printre ei, si o multime de voluntari noi si harnici, pe care speram sa-i mai avem si peste cateva luni :-D
Cei pe care nu-i vedeti in poza, fie fusesera de dimineata si plecasera, fie erau pe teren, in alte parti ale Bucurestiului, fie se pastrau pentru mersul la adapost a doua zi (sau deja isi facusera "datoria", mergand acolo in timpul saptamanii), fie... se luptau cu sesiunea de examene, pentru ca multi dintre ei sunt studenti. Am lasat-o la urma pe Mari, "mama" noastra si "motorul" asociatiei, care a preferat sa stea, ca de obicei, in spatele aparatului de fotografiat.
O fotografie de familie, daca vreti...

=================
Preluat de pe paginile Asociatiei ROBI,
http://www.4animals.ro
http://www.facebook.com/asociatia.robi

Si uite-asa, a mai trecut o sambata din viata lor (15 mai 2010)

Cine sunt ei ?

Doar cativa dintre voluntarii Robi, prezenti inca la inchiderea editiei din 15 05 2010 a campaniei ADOPeT. Chiar daca pentru sambata aceasta s-a anuntat vreme rea, cu ploi si furtuna, voluntarii au "riscat" si au decis ca vor fi prezenti in Parcul Obor.
Au riscat, si au castigat. Ce anume au castigat?
Cinci familii adoptive pentru doi dintre catelusii nostri si trei dintre pisicute. Cinci sufletele care au ajuns la casa lor. Chiar daca a fost o zi obositoare, voluntarii Robi au mai gasit puterea sa zambeasca in fata aparatului de fotografiat.

==============
Mai multe fotografii:
http://www.facebook.com/home.php#!/album.php?aid=22454&id=100000025606721
http://picasaweb.google.com/oanna.iacob/ADOPeT15Mai02#
.

Motanelul Busu (29.04.2010)

Pe motanelul Busu l-am cunoscut anul trecut in mai, la putina vreme dupa ce intrasem in echipa ROBI. Ajunsese in grija asociatiei impreuna cu inca vreo 20 de pisici, toate capturate de pe Terasa 1 Mai (o terasa la inaltime, de unde nu puteau pleca, unde traiau ca vai de ele si se inmulteau).

A fost adoptat intr-o sambata, in cadrul obisnuitei campanii de adoptii din Parcul Obor.

Doi tineri, El si Ea, venisera in cautare de pisica si nu se hotarau daca sa-l ia pe Busu, deja in varsta de un an, sau un pisicut de vreo doua luni. Cred ca am stat mai mult de o ora de vorba cu ei, sfatuindu-i cum m-am priceput mai bine. Pana la urma l-au ales pe Busu. Ajuns la noua casa, timid si sperios din fire, vreo doua saptamani a stat ascuns si cat mai departe de oameni. Pana cand ei s-au plictisit, l-au scos de pe unde era ascuns si l-au pus sa stea la mangaiat, cu forta :-). Asa l-au pacalit, si Busu a devenit un motanel obisnuit, cuminte si linistit.

Prin martie anul asta primesc un email de la El, in care ma intreaba daca nu pot sa-i tin motanul pentru o perioada scurta, pentru ca nu mai e dorit de Ea. De fapt, amandoi nu mai erau doriti, si El trebuia sa-si gaseasca o alta locuinta. Unde sa poata sta cu Busu, pentru ca-l iubeste, are datoria de a avea grija de el, Busu are nevoie de el, si nu concepe sa-l dea altcuiva. Punct.
Busu a fost tolerat in vechea casa pana la sfarsitul lui aprilie, dar atunci a trebuit sa-l preiau eu. Speram ca pentru putina vreme, insa acum nu mai sunt atat de sigura, pentru ca, desi El se straduieste, inca n-a reusit sa gaseasca o locuinta in Bucuresti unde sa fie acceptat cu motanul si sa nu i se ceara o suma exorbitanta in plus la chirie. Nu vrea sa renunte la motan in ruptul capului, si il respect pentru asta.

Busu la mine:
Un pic timid, la inceput, dar deja isi daduse seama ca nu-l mananc si nu mai are rost sa stea ascuns dupa soba :-)

Chiţi, curioasa si binevoitoare.

Tibi, suparat la culme.

Nici prin gand nu-i trece sa socializeze cu Busu, si nu pierde nici o ocazie sa-l scuipe si sa-l alunge sub fotoliu.

... si atunci, lui Busu nu-i mai ramane decat sa se joace cu Chiţi. Iar Chiţi , cu ochisorii ei albastri, face toate fitzele din lume :-)

Update, 10.06.2010

Buna ziua, as dori sa adoptez [sic] o pisicuta.

Din dialogurile noastre de zi cu zi cu "publicul", potentialii adoptatori sau cei care deja au adoptat de la Asociatia Robi...
Vorba unei colege, ar trebui sa deschidem o rubrica pe site, "bancuri de la voi".

Dialoguri cu mine, the best of cele vreo 20 de telefoane primite cand pusesem anunturi pentru Miaunici:

O tipa, o voia pe Miaunici pentru ca seamana oarecum cu pisica ei tigrata, care a murit si pe care zicea ca o adusese din Canada de trei ani.

- Cand a murit?
- Azi.
- Vaai, saracuta. Si ce-a avut?
- A cazut de pe balustrada. (= de pe balcon, de la etajul 2) Ziceti, cand imi dati pisicuta?
- Pai nu v-o dau, pentru ca nu am garantia ca nu va cadea si ea de pe balustrada.
- (rastit) HAIDETI DOAMNA LASATI-MA PA MINE CU PROSTII D-ASTEA!!!

Apoi am mai vorbit vreo treizeci de secunde... singura, pana mi-am dat seama ca-mi inchisese telefonul in nas :-D

Alta: A mai avut o pisica si i-a murit.
- Cum a murit?
- De batranete.
- La ce varsta?
- La 5 ani.
- Pai cum la 5 ani de batranete?! Asa v-a zis doctorul?
- Nu ca n-am dus-o, asa mi-am inchipuit eu.

A treia. Deja cand vedeam ca ma suna un numar necunoscut simteam ca mi se strange stomacul.
- Buna ziua, am vazut ca aveti o pisicuta, mai e anuntul valabil?
- Da. Ati mai avut, sau mai aveti pisicute?
- (voce brusc f trista) Am mai avut.........
- Si ce s-a intamplat cu ea?
- ..............
- Doamna? Ce s-a intamplat cu pisica?
- Pai cand a murit bunicaaa.... mi-au luat-o.
- Cine v-a luat-o?
- ...............
- Doamna? Spuneti-mi cine v-a luat-o.

- (voce si mai trista) Lasati-ma ca nici nu mai vreau sa-mi aduc aminte. De fapt patru mi-au luat, nu una.

- Ce patru, patru pisici? Ati avut patru pisici de-odata?
- Am avut eu mai multe....

La care eu n-am mai avut puterea sa continui conversatia, dar am asigurat-o pe doamna ca revin cu un telefon.

Culese de la colegele mele:

- O mai ai pe pisicuta X? As adopta-o dar nu stiu daca pentru o perioada lunga... pentru cateva luni doar.
- ????? Pentru cateva LUNI?
- Mda, pana prin septembrie.

(De aici ne-a venit ideea ca am putea inaugura un nou tip de adoptie, cel "de o zi". In fond de ce nu, asa cum exista si abonamentele RATB de o zi. Sunt sigura ca gasim multe persoane potrivite. Macar treizeci sa fie, si tot scapam o luna intreaga de animalele din casa. Simplu si eficient.)

Si cea mai tare dintre toate: o familie care ne-a creat o impresie ff buna, civilizati etc etc, doresc sa adopte de la noi o catelusa inca pui, dar nu pot acum ca-si renoveaza casa si ne roaga cu cerul si pamantul s-o mai tinem vreo luna. Efortul e mare, dar merita, ne spunem, pentru ca Pam va avea o familie super. Vine si ziua adoptiei, Pam e luata acasa. Vine si a doua zi... a doua zi seara, colega mea M. primeste un telefon:
- Doamna M., scapati-ne va rugam de catelusa asta!
- Vai de mine, dar ce s-a intamplat?
- Ne-am uitat bine la ea, a crescut mai lunga si mai scunda decat ne doream noi.

Am sa mai abordez subiectul. Cautati sub tag-ul "frustrari in scris" :-D

Noutati despre Sclifosici si Miaunici (02.05.2010)

Sclifosici si Miaunici au stat la mine cam sase saptamani. Mi-a facut mare placere sa le vad crescand sub ochii mei si mi-e deja dor de ele. Au fost adoptate, Sclifosici pe 23 aprilie si Miaunici ieri, pe 1 mai. Despre Miaunici inca n-am vesti, dar Sclifosici, pe care acum o cheama Mika, are cei mai buni parinti din lume si o surioara mai mare si mai inteleapta, Coca. Spre marea mea bucurie, imi trimit vesti si poze noi din doua in doua zile :-))

Sclifosici, acum Mika, la noua ei casuta: n-are nici o grija :-)

(foto: Cosmin)

Impreuna cu surioara Coca:

(foto: Cosmin)

Si Miaunici, cu cateva zile inainte de plecare: