Doi pisoi sugari găsiţi într-o grădină între blocuri de vecina mea care mă tot aprovizionează vara cu pisoi sugari. Cel mai probabil luaţi de la mama lor şi aruncaţi, pentru că o mamă pisică nu-şi abandonează puii şi se luptă pentru ei, aşa cum mi-a demonstrat-o chiar şi o mamă pisică paralizată.
Ăştia doi încă nu făcuseră viermi, dar îi mâncau puricii de vii şi nu erau deloc în siguranţă în improvizaţia de coteţ unde-i adăpostise vecina, care mergea să-i hrănească odată la câteva ore.
I-am luat acasă, i-am spălat, i-am crescut cu biberonul. Le-am spus
Miaurice (cel cu model de mustăcioară) şi Humphrey (cel alb cu negru pe
cap), dar au fost nişte nume prea simandicoase pe care adoptatorii abia
le puteau oricum citi pe litere. Humphrey a devenit Moşulică, pentru că mereu avea o faţă de moşulică adormit, iar Miaurice, ca să rimeze, Şuşulică.
În
cele din urmă au avut noroc şi au fost adoptaţi.