M-am întors acasă, topită de căldură. Îmi luasem pe drum o Cola rece, mai aveam o gură, şi m-am oprit s-o beau în linişte în curte, la umbră, înainte să intru în casă şi să mă ocup de treburi. M-au văzut vreo doi dintre porumbeii din cireş şi au venit aproape, pe muchea acoperişului. Aşteptau să le dau ceva, obişnuiţi de când îl scoteam la aer pe puiul de porumbel şi-i hrăneam pe toţi. Am luat cutiuţa cu grâu de după uşă, mereu la îndemână, şi le-am aruncat câteva boabe. Imediat au mai venit doi porumbei, ei ştiu de unde, dar, surpriză! Unul era cu amândouă picioarele încâlcite.
Mi-am luat repede instrumentele - minciogul, prosopul şi forfecuţa, am ieşit din nou şi mi-a luat exact două secunde să-l prind. Avea ambele picioare prinse într-o aţă subţire, bleumarin.
E primul pe care-l văd aşa la mine în cartier, dar asta înseamnă că, de fapt, sunt peste tot... :-(